„Marea strigare a îngerului al treilea a şi început în descoperirea neprihănirii lui Hristos,

Răscumpărătorul iertător de păcate. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul”

E.G.White,  RH 1 aprilie 1890

 

 

arhiva curentăarticole onlinecărți onlineaudiodespre noifaqslinksenglish articlescontacthome

 

 

Când vom răspunde corect la întrebarea:

Ce este Legea?

pământul va fi luminat de slava lui Dumnezeu

----------------------------------

 5 februarie 1999 - Gili Cârstea

 

 

  

"Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis o foarte preţioasă solie prin fraţii Waggoner şi Jones. Această solie urmăreşte să aducă mai proeminent în faţa lumii pe Mântuitorul răstignit, jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea invită poporul să primească neprihănirea lui Hristos. Aceasta este solia pe care Dumnezeu a ales-o să fie dată lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie proclamată cu voce tare şi însoţită de revărsarea Duhului Său în măsură bogată"

(TM 91, 92).

 

 

Cum putea fi adus Mântuitorul în faţa lumii "mai proeminent" decât fusese adus până la sesiunea CG de la Minneapolis din 1888? Puţini au încercat să răspundă acestei întrebări, deşi răspunsul ar putea deschide o perspectivă nouă asupra întregii controverse, oferind o imagine complet neglijată a soliei îngerului al treilea.

Fraţii E.J.Waggoner şi A.T.Jones au fost trimişi, cu "acreditare divină," aşa cum spunea Ellen G. White, să aducă poporului lui Dumnezeu o foarte preţioasă solie. Ea s-a manifestat la început ca o prezentare a soliei lui Pavel din Galateni. Miezul fierbinte al prezentării s-a dovedit a fi rolul legii, din capitolul 3. De înţelegerea corectă a rolului legii depindea mult mai mult decât bănuiau delegaţii la acea aparent obişnuită sesiune a CG. Era mai mult decât bănuiau solii care o prezentau, era mai mult decât bănuia chiar serva Domnului.

Dar cineva hotărâse ca o asemenea perspectivă să nu ajungă la popor. Având de partea lui o majoritate zdrobitoare, el a reuşit ("Satana a reuşit în mare măsură să îndepărteze de la poporul nostru puterea specială a Duhului Sfânt… Lumina care trebuie să lumineze pământul cu slava ei a fost respinsă, şi prin acţiunea propriilor noştri frati a fost în mare măsură ţinută departe de lume" 1SM 234), iar metoda a fost deturnarea subiectului. În loc să studieze profundele semnificaţii ale chestiunii "De ce Legea," discuţiile au degenerat, cu intenţie, asupra subiectului "Care Lege."

Metoda a dat rezultate mai mult decât sperate: La mai bine de o sută de ani de atunci, noi nu am reuşit să depăşim acest stadiu al discutiilor, "Care Lege." La ce se referă Pavel în Galateni 3, când spune că "legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos," la legea morală, sau la cea ceremonială? Dezbaterea aceasta este semnul sigur al imaturităţii spirituale în care ne balansăm.

Solia foarte preţioasă trimisă în 1888 urmărea să ne împingă înainte, să întelegem "De ce Legea," ca apoi să ne aducă la înălţimea orbitoare a strălucirii slavei lui Hristos, ascunsă în întrebarea "Ce este Legea," ca pământul să fie luminat de slava lui Dumnezeu. Dar aşa ceva nu s-a întâmplat încă. Pământul continuă să fie acoperit de bezna necunoaşterii caracterului lui Dumnezeu, deşi poporul Său se roagă insistent pentru a doua venire. Acest eveniment nu poate avea loc, atâta timp cât drumul spre casa Mirelui (Sfânta Sfintelor) nu este luminat de candelele unor fecioare înţelepte.

Poate părea umilitor, dar va fi necesar să ne întoarcem şi să reluăm solia foarte pretioasă trimisă în 1888, căci fără o corectă întelegere a rolului legii ne va fi imposibil să apreciem valoarea concentrată în sintagma "ce este legea."

Prinşi în mrejele savantelor dezbateri teologice, urmaşii mileriţilor au uitat repede descoperirea lor din sanctuar şi nu au reuşit să ajungă la înălţimea staturii plinătăţii legii pe care o descoperiseră. Bucuroşi că au adevăr prezent, ei au făcut din prezentarea legii ca regulă de comportament unicul scop al existenţei lor. Nu reuşeau să vadă prea bine că legea nu era, în primă instanţă, decât un "îndrumător spre Hristos." Consecinţele au urmat inevitabil: Predici fără Hristos, tirade argumentative, activitate febrilă lipsită de putere, zel fără pricepere, până când, spunea sora White, am ajuns uscaţi ca piscurile Ghilboa, care nu au nici rouă, nici ploaie.

Arzând de nerăbdare să vadă "rodul muncii sufletului Lui," Domnul a trimis poporului Său solia unică pentru impasul lor: O corectă viziune asupra rolului legii, ca ei să poată fi conduşi la Hristos pentru neprihănire. Încercarea aceasta mai urmărea să descopere ura subconştientă ascunsă în inimile celor care erau chiar străjerii de pe zidurile Sionului. Ei, care trebuiau să fie primii beneficiari ai luminii foarte preţioase, au "interceptat" solia şi au garat-o pe o linie moartă. "Am văzut că exista o remarcabilă orbire în mintea multora, şi ei nu înţelegeau unde este Duhul Domnului şi care este experienta creştină. Iar gândul că aceştia sunt cei care au răspunderea turmei lui Dumnezeu era dureros" (3SM 171). Astfel, poporul lui Dumnezeu şi lumea au fost împiedicate să vadă calea în sfânta sfintelor, să ajungă la Hristos pentru neprihănire, ca să poată fi umpluţi cu "toată plinătatea lui Dumnezeu."

Din acest moment revolta putea continua liniştită. Ca şi iudeii, noi am încercat să producem o neprihănire proprie deoarece nu am cunoscut "neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă, şi care duce la credintă." În 1888 a fost retezată cu brutalitate calea care ducea la noul legământ. Acesta urmărea să scrie în minţile poporului lui Dumnezeu legea aceea descoperită în sanctuar. Dar solia de har a fost respinsă.

De atunci, timpul bate pe loc iar noi nu ştim cum să explicăm lumii de ce credem că Isus vine curând, deşi acest "curând" al nostru pare de cauciuc. Cu eforturi disperate, membri obscuri ai poporului au încercat timp de un secol să ţină pe linia de plutire această solie de har. În timp ce noi ne desfătam şi ne aşezam mai comod în această lume, ei ridicau tot mai sus în faţa ochilor noştri standardul neprihănirii lui Hristos. Aşa se face că generaţia prezentă are posibilitatea să aprecieze obiectiv soluţia divină care poate rezolva impasul nostru laodicean.

Deşi secundarul ornicului divin pare blocat în 1888, astăzi, în 1999, lumina slavei lui Dumnezeu parcă nu mai poate fi ţinută în frâu, parcă stă gata să izbucnească, deşi riscă să ardă ochii rămăşiţei, neobişnuită cu lumina, după ani de întuneric şi ceată. Când înţelegem corect "de ce legea," nu mai este decât un pas până la întrebarea "ce este legea." Iar atunci când înţelegem corect "ce este legea," nu mai este decât un pas până la îngerul din Apocalips 18, a cărui slavă va lumina pământul.

 

Ce este legea?

"Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât poate mintea omenească să pătrundă. În legea Sa sfântă El a dat o transcriere a caracterului Său" (8T63).

"Dând la o parte legea lui Dumnezeu, oamenii nu ştiu ce fac. Legea lui Dumnezeu este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu. Ea întruchipează principiile împărăţiei Sale. Cel care refuză să accepte aceste principii se aşează singur în afara canalului pe care se revarsă binecuvântările lui Dumnezeu" (COL 305).

"Dumnezeu cere copiilor Săi desăvârşire. Legea Sa este o transcriere a caracterului Său, şi este standardul oricărui caracter" (COL 315).

"Dumnezeul cel viu a dat în legea Sa cea sfântă o transcriere a caracterului Său" (CT 365).

"Legea lui Dumnezeu este neschimbătoare şi veşnică, deoarece ea este transcrierea caracterului Său, şi prin ea a hotărât Dumnezeu să aducă în armonie familia de pe pământ cu familia din cer" (RH 3 mai 1898).

"…pentru a păzi legea este necesar să Îl cunoşti pe Dumnezeu; căci legea este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu, iar caracterul Său este dragoste" (RH 10 octombrie 1899).

"Dumnezeu a trimis lumii noastre o solie de avertizare, adică Solia Îngerului al Treilea. Tot cerul aşteaptă să ne audă justificând legea lui Dumnezeu, declarând că ea este sfântă, dreaptă şi bună. Unde sunt cei care trebuie să facă această lucrare? Dumnezeu cheamă pe poporul Său la o percepţie mai profundă a planurilor şi a legii Sale. Legea este o transcriere a caracterului Său" (RH 16 aprilie 1901).

Pasajul acesta are o semnificaţie specială, deoarece Ellen G. White a afirmat că solia îngerului al treilea este solia adusă în 1888 prin fraţii A.T.Jones şi E.J.Waggoner. Primită, această solie ne ajuta să justificăm legea lui Dumnezeu în faţa universului, căci în justificarea legii era cuprinsă justificarea lui Dumnezeu în marea controversă, iar justificarea lui Dumnezeu în marea controversă însemna sfârşitul războiului. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece nu am răspuns chemării lui Dumnezeu la o percepţie "mai profundă a planurilor şi legii Sale." Universul aşteaptă încă să ne vadă aducând în faţa lumii "mai proeminent" pe Isus Hristos, "jertfa pentru păcatele întregii lumi." Va fi o tragedie să aşteptăm ca lumea să aducă înaintea noastră pe Hristos "mai proeminent."

"Slava lui Hristos este descoperită în lege, care este o transcriere a caracterului Său, iar puterea ei transformatoare este simţită asupra sufletului până când omul este schimbat după chipul Său. Ei sunt făcuţi părtaşi de natură divină şi cresc tot mai mult în asemănare cu Mântuitorul lor, avansând pas cu pas în conformare cu voinţa lui Dumnezeu, până ating desăvârşirea" (RH 22 aprilie 1902).

"Legea dragostei este temelia guvernării lui Dumnezeu, iar slujirea din dragoste este singura slujire acceptabilă în cer. Dumnezeu a acordat tuturor voinţă liberă, a dotat pe oameni cu capacitatea de a aprecia caracterul Său, şi deci cu puterea de a-L iubi şi de a-I servi. Atâta timp cât fiinţele create se închinau lui Dumnezeu, ele erau în armonie peste tot în univers. Cât timp dragostea de Dumnezeu a fost supremă, dragostea faţă de alţii era asigurată. Deoarece nu exista călcare de lege, care este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu, nici o notă discordantă nu strica armoniile cereşti" (13 februarie 1893).

"Legea lui Dumnezeu este o descoperire a voinţei divine, o transcriere a caracterului divin, care va dăinui veşnic" (ST 12 noiembrie 1894).

"Domnul Isus Hristos a oferit oamenilor o reprezentare a caracterului lui Dumnezeu prin exemplul vieţii Lui. Legea lui Dumnezeu este transcrierea caracterului lui Dumnezeu. În Hristos, oamenii pot vedea exemplificarea acestor precepte, iar exemplul a fost cu mult mai eficient decât preceptul însuşi" (ST 14 martie 1895).

Nu ar fi aberant să descoperim că teologia noastră este definită mai mult de precept decât de Exemplu?

"Legea lui Dumnezeu este expresia caracterului Său. Dumnezeu posedă independenţă absolută, invariabilă şi imutabilă, iar legea Sa este neschimbătoare, veşnică, deoarece este transcrierea caracterului Său. Nu poate avea loc nici un eveniment care să facă necesară, în nici un sens, promulgarea unei legi de o natură contrară" (ST 12 martie 1896).

Acestea nu sunt decât câteva dintre sutele de confirmări din partea Domnului că Legea Sa nu este decât o transcriere a caracterului Său. Acest nou orizont schimbă complet toată istoria sacră. El explică dureroasa constatare că "Păzitorii legii nu M-au cunoscut" (Ieremia 2,8). El explică de ce un popor hotărât să păzească toate legile şi orânduirile Domnului nu reuşea să-L cunoască pe Dumnezeu, închinându-se astfel lui Baal.

Darea legii pe Sinai este văzută acum într-o nouă perspectivă. Dumnezeu dorea să se prezinte unui popor abia ieşit din sclavie, iar singura cale eficientă era o descriere a trăsăturilor Sale de caracter. Dar ei doreau să le vorbească Moise. Aşa s-au pus bazele unei necunoaşteri de milenii a acelei Persoane delicate şi sensibile care este Dumnezeul nostru. Toate eforturile profeţilor trimişi la Israel erau concentrate spre acest scop central, să-i ajute să înţeleagă că ei nu-L cunosc pe Salvatorul lor. Deoarece nu L-au cunoscut pe Cel al cărui caracter era descris în lege, legea a devenit pentru ei un cod de comportare imposibil de respectat.

O astfel de situaţie cerea o formă nouă de manifestare a caracterului lui Dumnezeu. "Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi" ca să facă cunoscut numele Tatălui unui popor care nu mai putea vedea în lege caracterul lui Dumnezeu. Dar "ai Săi" nu L-au primit, deoarece blândeţea, bunătatea şi delicateţea Lui erau în contrast marcant cu imaginea lor despre Dumnezeu. Cum putea El să fie aşa prietenos cu păcătoşii, când ei ştiau că Dumnezeu urăşte pe păcătoşi? Cum putea El să vindece pe romani, despre care ei credeau că sunt duşmanii lui Dumnezeu? Cum putea El să propovăduiască pacea şi dragostea între popoare, când ei se pregăteau să continue o bătălie sângeroasă contra neamurilor, ca toţi înaintaşii lor?

Noua descoperire a caracterului lui Dumnezeu a fost o piatră de poticnire chiar pentru ucenici. Ne uimim astăzi înţelegând ce imagine deformată aveau ei despre căderea focului din cer! Grupul lor ajunge într-o seară la marginea unei localităţi a samaritenilor, dar solii trimişi mai înainte să caute o gazdă au fost refuzaţi. Plini de indignare şi arătându-se cunoscători ai Scripturii, ucenicii au cerut să li se permită să comande "focului din cer" să cadă peste samariteni, aşa cum a făcut Ilie (Luca 9).

Ce argument puternic ar fi fost incendiul acesta că Iosua din Nazaret este trimisul lui Iehova Cel din vechime! Ce greutate ar fi avut el în dezbaterile din sinedriu a doua zi! Ucenicii ar fi intrat cu fruntea sus în Ierusalim, în urma viteazului lor conducător care a demonstrat că nu este un fricos sau un impostor, ci Căpetenia Oştirii Domnului cel din vechime, care mătura toate neamurile înaintea poporului sfânt. Un astfel de conducător astepta sinedriul, deoarece credeau că au un astfel de Dumnezeu. Ei nu au înţeles că un Dumnezeu necunoscut este, de fapt, alt Dumnezeu.

Răspunsul lui Hristos i-a aruncat în agonie pe ucenici. Nu înţeleseseră ei bine Scriptura? Nu fusese Ilie profetul Domnului? Cine este acest personaj care le spune lor că nu ştiu de ce duh sunt însufleţiţi? Amărăciunea lor era fără margini, căci cucerirea lumii nu se putea face fără folosirea forţei sau a ameninţării cu forţa. Ei erau siguri de acest lucru, căci "Rabinii se lăudau cu superioritatea lor, nu numai în faţa celorlalte naţiuni, ci şi în faţa poporului lor. Plini de ură faţă de asupritorii romani, ei cultivau speranţa că vor obţine eliberarea naţională prin forţa armelor " (Educaţie 65).

După ce au înţeles natura împărăţiei lui Hristos şi legile ei, ucenicii au văzut, ca niciodată mai înainte, ce semnificaţie avea expresia "focul lui Dumnezeu" sau "foc din cer." Şi "focul" a căzut peste ei la cincizecime. Acum, "Ei (rabinii) urau şi omorau pe urmaşii lui Isus, a căror solie de pace era aşa contrară planurilor lor ambiţioase. În şcolile militare ale Egiptului, lui Moise i se predase legea forţei, iar această învăţătură avusese o aşa putere asupra caracterului lui, încât a fost nevoie de 40 de ani de izolare şi comuniune cu Dumnezeu şi natura spre a-l pregăti pentru conducerea lui Israel prin legea dragostei. Pavel a trebuit să învete aceeaşi lecţie" (Educaţie 65).

Rămăşiţa va trebui să înveţe aceeaşi lecţie, dacă vrea să conducă miliardele de contemporani la Hristos. Ea trebuie să înţeleagă şi să experimenteze natura "focului din cer de la Dumnezeu," iar acest lucru este imposibil (şi timpul a dovedit-o din plin) atâta timp cât nu înţelegem că legea este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu. Până când nu vom lămuri deplin întrebarea "Ce este Legea?" fanteziile iudeilor nepocăiţi vor fi fanteziile noastre, în variantă modernă:

"În planul Său de guvernare nu se foloseşte forţa brutală spre a forţa conştiinţa. Iudeii aşteptau ca împărăţia lui Dumnezeu să fie întemeiată pe aceleaşi principii ca împărăţiile lumii. Ei recurgeau la măsuri exterioare pentru a promova neprihănirea. Ei născoceau metode şi planuri. Dar Hristos implantează un principiu. Implantând adevărul şi neprihănirea, El contracarează eroarea şi păcatul" (COL 77).

 

 

 

 

HOME    SUS    ARTICOLE

„Solia neprihănirii lui Hristos trebuie să răsune de la un capăt la celălalt al pământului,

pregătind calea Domnului. Aceasta este slava lui Dumnezeu care încheie lucrarea îngerului al treilea”

 E.G.White, GCB 1893

Copyright  © 2008 Grupul de studiu Minneapolis 1888