Ellen G. White către frații Miller

Battle Creek, 23 iulie 1889 (fragmente)

 

Fraţii mei,

Există lecţii esenţiale pe care trebuie să le învăţaţi. Voi aveţi o teorie a adevărului, dar vă lipseşte spiritul lui. Voi nu aveţi puterea lui Dumnezeu în inimile voastre, care să atragă suflete la Hristos. Fratele Madison Miller a fost aşezat într-o poziţie de răspundere şi el crede că are toată pregătirea necesară pentru acea poziţie, dar lui îi lipseşte harul sfinţitor al lui Isus. El nu reuşeşte să analizeze serios puncte de doctrină care sunt noi pentru el, şi de aceea este gata să atace şi să caute greşeli în ceea ce nu înţelege, iar necredinţa este primul lucru care rezultă de aici. El seamănă seminţe ale îndoielii, şi nu caută cu ardoare harul lui Hristos pentru el. Este plin de spiritul fariseismului, care elimină din suflet lumina cerului.

Frate Miller, de ce aţi fost dumneavoastră, şi fratele dumneavoastră, Hovard, atât de apatici la întâlnirea de la Wexford? De ce aţi venit la întâlnire, unde vi s-au acoperit cheltuielile, vi s-a plătit timpul pierdut, dacă nu aţi avut nimic de oferit care să aducă lumină sufletelor altora?

La întâlnirile de la Minneapolis am prezentat în faţa voastră principii generale, şi cu toate că aţi avut ocazia să ascultaţi solia pe care Dumnezeu mi-a dat-o mie şi altora să o purtăm, îndoiala şi necredinţa voastră s-au întărit, în loc să dispară. Sunt alarmată pentru voi…

Noi suntem astăzi în acelaşi pericol ca poporul din zilele lui Hristos. Domnul vorbeşte prin solii Săi aleşi, dar este demonstrată aceeaşi necredinţă. Cei care în ocazii de controversă deosebită au ales acelaşi drum ca bărbaţii din Nazaret împotriva lui Isus, ar trebui să fie atenţi ca atunci când se iveşte a doua ocazie de a accepta lumina adevărului, să nu aleagă din nou acelaşi drum.

Voi vă puteţi închista în mândrie şi să continuaţi să-L respingeţi pe Hristos în persoana solilor Lui. Făcând aşa, vi se aplică, ca şi iudeilor, cuvintele apostolului: “A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.”

Noi suntem mai puţin scuzabili decât iudeii, căci avem înaintea ochilor felul în care L-au lepădat ei pe Hristos şi pe apostolii Săi. De-a lungul istoriei bisericii din toate secolele, şi în special în istoria Bisericii Adventiste, noi avem exemple ale celor care au refuzat lumina pe care Dumnezeu a trimis-o prin agenţii Săi. Voi Îl respingeţi pe Hristos, respingând solia pe care o trimite El. Făcând aşa, vă aşezaţi sub controlul prinţului întunericului. Dumnezeu a trimis solii de lumină poporului Său, care ar fi fost ca un medicament vindecător, dacă erau primite de ei. Dar voi nu aţi primit lumina, ca şi bărbaţii din Nazaret. Voi v-aţi hotărât să lepădaţi lumina, voi aţi înălţat opiniile şi judecata voastră ca fiind mai valoroase decât judecata celor pe care Dumnezeu i-a făcut canale de lumină…

Dumnezeu v-a trimis o solie pe care doreşte să o primiţi, o solie de speranţă, lumină şi mângâiere pentru poporul Său. Nu este datoria voastră să alegeţi canalul prin care trebuie să vină ea. Domnul doreşte să vindece rănile oilor şi mieilor turmei Sale prin alifia cerească a adevărului că Hristos este neprihănirea noastră. Oile care trebuiesc hrănite sunt împrăştiate pe munţii lui Israel. Ele mor de foame înghiţind teorii uscate.

Este un păcat îngrozitor în ochii lui Dumnezeu ca oamenii să se aşeze între popor şi solia pe care El vrea să le-o trimită, aşa cum fac unii dintre fraţii noştri astăzi. Sunt unii care, ca şi iudeii, încearcă imposibilul ca să facă fără efect solia lui Dumnezeu. Aceştia, care se îndoiesc, ar trebui ori să primească lumina adevărului pentru acest timp, ori să se dea la o parte din drum, ca alţii să aibă ocazia să primească adevărul, ca mânia lui Dumnezeu să nu vină peste ei, care sunt trupuri ale întunericului, deşi El doreşte ca ei să fie trupuri ale luminii.

Cei care trăiesc chiar înainte de a doua venire a lui Hristos pot aştepta o bogată măsură a Duhului Sfânt, dar, dacă Dumnezeu a vorbit vreodată prin mine, unii dintre conducătorii noştrii vor merge pe aceeaşi cale în lepădarea soliei de îndurare, ca iudeii din timpul lui Hristos.

Caracterul şi perspectiva poporului lui Dumnezeu sunt asemănătoare cu ale iudeilor, care au rămas pe dinafară din cauza necredinţei. Egoismul, importanţa de sine şi mândria spirituală i-au despărţit de Dumnezeu şi le-au ascuns faţa Sa. Lumina adevărului străluceşte asupra noastră la fel de clar ca asupra poporului evreu, dar inimile oamenilor sunt împietrite şi insensibile, ca şi în zilele lui Hristos. Mulţi care pretind a fi în lumină sunt în întuneric, şi nu ştiu. Ei sunt atât de înfăşuraţi în necredinţă încât numesc întunericul lumină, şi lumina întuneric. Ei sunt inconştienţi de ceea ce critică şi condamnă. În comunităţile noastre există o stare de lucruri alarmantă. Chiar oamenii care trebuiau să fie în alertă, spre a vedea nevoile poporului lui Dumnezeu, ca să fie pregătită calea Domnului, au interceptat lumina trimisă de Domnul poporului Său, şi au respins solia harului Său vindecător. Limbajul sufletului vostru a fost: “Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.” Voi ziceţi: “Nu mai sunt şi alţii care au nevoie de mustrarea aceasta?” Sunt mulţi care trebuie să vadă că solia către Laodicea se aplică lor. Eu descriu cazul dvs. nu numai pentru binele dvs., ci şi pentru ca alţii să vadă că sunt în aceeaşi situaţie.

Este datoria mea să vă spun că aţi avut toate dovezile pe care vi le poate da Domnul cu privire la lucrarea specială pe care El o face spre a trezi o biserică încropită şi adormită. Cei care vor primi solia dată, vor asculta solia Martorului Credincios către Laodicea. Dacă biserica refuză să asculte vocea Negustorului Ceresc şi refuză să deschidă uşa, Hristos va trece mai departe, iar ea va fi lăsată fără prezenţa Sa, fără adevăratele bogăţii, dar zicând cu îndreptăţire de sine: “Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.”

Mulţi care refuză solia pe care o trimite Domnul caută cuie în care să-şi agaţe îndoielile, să găsească scuze pentru a respinge lumina din cer. În faţa evidenţei clare, ei spun ca iudeii: “Arătaţi-ne o minune şi vom crede. Dacă aceşti soli din 1888 au adevărul, de ce nu vindecă pe bolnavi?”

Aceste obiecţiuni îmi aduc aminte de ce se spunea despre Hristos. Cum pot oare fraţii noştri, care au avut în faţă istoria Domnului slavei, să îşi deschidă buzele să rostească cuvintele jignitoare ale ucigaşilor Domnului? I-a condus Domnul pe aceşti fraţi să spună aceste lucruri? Eu răspund, Nu! Este chiar în faţa noastră ziua când Satana va răspunde cererilor acestor îndoielnici, şi va prezenta numeroase minuni, ca să confirme credinţa celor ce caută acest gen de dovadă.

Când oamenii îşi închid ochii în faţa luminii pe care o trimite Dumnezeu, ei vor respinge cel mai clar adevăr, şi vor crede cele mai nebuneşti erori.

Satana îi conduce pe oameni să ia poziţii greşite. Unii au spus: “Dacă aceste solii, pe care le prezintă A.T .Jones bisericii, sunt adevăr, de ce atunci fratele Smith (redactor la Review) şi fratele Butler (preşedintele Conferinţei Generale) nu le-au primit, şi nu s-au unit cu el în proclamarea lor? Aceşti bărbaţi buni şi inteligenţi ar şti cu siguranţă dacă ele ar fi solii adevărate!”

Sentimente asemănătoare au fost exprimate în zilele lui Hristos. Poporul se uita la conducătorii lui şi întreba: “Dacă acesta ar fi adevărul, nu ar şti preoţii şi conducătorii noştri?” Sunt mulţi care depind de interpretarea şi explicaţia pe care o dau învăţătorii religioşi. Când Domnul, plin de îndurare, ne trimite modul de a cunoaşte adevărul, iar noi refuzăm ocazia preţioasă şi suntem indiferenţi la solia Sa, noi insultăm Duhul lui Dumnezeu.

Dacă fraţii Smith şi Butler vor respinge solia de adevăr pe care Dumnezeu o trimite poporului Său de azi, va transforma necredinţa lor solia în eroare? Nu! Noi nu trebuie să-L urmăm decât pe Hristos. Dacă oameni care ocupă poziţii de răspundere îşi permit să dispreţuiască solia şi solii, necredinţa lor nu este o scuză pentru alţii să facă la fel.

În biserică există astăzi păcate de cel mai revoltător caracter. Situaţia alarmantă a poporului lui Dumnezeu cere mai mult decât predici slabe, fără Duh, fără Hristos, care să taie tablele inimii fireşti, spre a trezi sensibilitatea morală. Noi nu trebuie să acceptăm ideile şi opiniile nici unui om fără o cercetare atentă, spre a descoperi dacă poartă împuternicire divină. Este de cea mai mare importanţă ca noi să deschidem inimile noastre puterii convingătoare a Duhului Sfânt, să lăsăm pe Dumnezeu să vorbească prin Cuvântul Său, să lăsăm pe Dumnezeu să impresioneze sufletul.

Dumnezeu a trimis poporului Său solie după solie, şi inima mea a fost zdrobită să văd pe cei despre care credeam că sunt învăţaţi şi conduşi de Dumnezeu, cum cad sub puterea fermecată a duşmanului, care i-a făcut să respingă adevărul pentru acest timp.

Nu puteţi înţelege din Cuvântul lui Dumnezeu că tocmai o solie ca aceasta, care a fost prezentată bisericii, trebuie să fie dată ca să se poată încheia lucrarea noastră? Unii dintre cei care trebuiau să fie primii care să prindă inspiraţia cerească a adevărului, s-au opus direct soliei de la Dumnezeu. Ei au făcut tot ce le-a stat în putere ca să arate dispreţ şi faţă de solie, şi faţă de soli, iar Isus nu a putut lucra din cauza necredinţei lor.
Totuşi, adevărul va merge mai departe, trecând pe lângă cei care l-au dispreţuit şi lepădat. Deşi în aparenţă amânat, el nu va putea fi stins. Când solia lui Dumnezeu întâmpină opoziţie, El îi dă o putere şi mai mare, ca să exercite o influenţă şi mai mare. Dotat cu energie cerească vitală, el va tăia prin cele mai serioase bariere, va îndepărta bezna, va descoperi eroarea, va câştiga biruinţa şi va triumfa în faţa oricărei opoziţii. Cei care vor triumfa cu adevărul vor avea de luat o poziţie în faţa universului, care le va aduce răsplata unui “bine rob bun şi credincios.”

Înţelegerea greşită şi interpretarea greşită vor despărţi inimile celor care au fost fraţi. Dar acest lucru nu s-ar întâmpla dacă egoismul, dragostea de sine, obiceiurile şi tradiţia, nu ar fi deranjate de solia adevărului. Străjerii de pe zidurile Sionului dorm. Mulţi nu simt o povară pentru lucrare. Ei nu au de dat nici o avertizare. Sunt mulţi care au auzit solia pentru acest timp, şi au văzut rezultatele ei, dar de teamă ca unii să nu ia poziţii extreme, şi astfel să apară printre noi fanatismul, ei au permis imaginaţiei lor să creeze multe obstacole, care să împiedice înaintarea lucrării, şi au prezentat şi altora aceste dificultăţi prin discursuri lungi asupra pericolelor acceptării doctrinei. Ei au încercat să contracareze influenţa soliei adevărului.

Să ne imaginăm că ei ar avea succes în eforturile lor. Care ar fi urmarea? Solia pentru trezirea unei biserici încropite ar înceta, iar mărturia care înalţă neprihănirea lui Hristos ar fi adusă la tăcere. Să ne imaginăm că lucrarea ar fi dată în mâinile acestor opozanţi şi căutători de greşeli, şi li s-ar permite să dea bisericii doctrina şi lucrarea pe care ar dori-o ei. Ar prezenta ei ceva mai bun decât a trimis Domnul poporului Său prin agenţii Săi aleşi?

Cei care s-au opus luminii, pe faţă sau în secret, au dat oare poporului hrana care ar fi hrănit sufletele lor? Au prezentat ei solia pe care o cere acest timp, ca tabăra să fie curăţită de întinarea morală? Au ei ceva de oferit care să înlocuiască adevărul adus cu fervoare şi zel spre a pregăti calea pentru venirea Domnului?

Caracterul, motivele şi scopurile lucrătorilor pe care i-a trimis Dumnezeu au fost, şi vor continua să fie interpretate fals. Oamenii vor vâna cuvinte şi afirmaţii despre care ei presupun că sunt false, mărind şi falsificând aceste afirmaţii. Dar ce fel de lucrare fac aceşti spectatori? I-a aşezat Domnul pe scaunul de judecător, să condamne solia şi solii Săi?

Lumea este o a doua Sodomă. Sfârşitul este chiar asupra noastră. Este oare rezonabil să credem că nu există nici o solie care să pregătească un popor spre a sta în picioare în ziua Dumnezeului cel Mare? De ce această puternică retragere? Se va stinge solia îngerului al treilea în întuneric? Sau va lumina ea tot pământul cu slava ei? Se va stinge oare lumina Duhului Sfânt, iar biserica va rămâne lipsită de harul lui Hristos, ca piscurile Ghilboa, care nu au nici rouă, nici ploaie?

Noi toţi trebuie să recunoaştem că este timpul ca o influenţă înviorătoare, cerească, să fie adusă în comunităţile noastre.

Solia lui Dumnezeu a fost prezentată poporului cu claritate şi putere. Ea este chiar solia pe care Dumnezeu doreşte să o dea bisericii Sale acum. Refuzul vostru de a o asculta, împotrivirea voastră, deşi nu va opri această lucrare, va aduce o mare pierdere sufletelor voastre.

Cel mai dificil lucru din lume este să convingi pe cineva care nu vrea să fie convins. Ei se trag înapoi, sperând şi rugându-se ca cei pe care i-a trimis Domnul să nu aibă succes, căci dacă purtătorii de poveri ar avea succes, aceasta ar fi dovada că cei ce s-au îndoit sunt greşiţi.

Când oamenii îşi deschid inimile necredinţei, ei le deschid marelui amăgitor, acuzatorul fraţilor. În faţa glorioasei lumini a adevărului ieşit de la Dumnezeu, în faţa dovezii copleşitoare că lucrarea pentru acest timp este poruncită de cer, să nu vă împietriţi inimile, cerând alte dovezi, zicând: “Arătaţi-ne o minune.”

Poporul lui Dumnezeu are nevoie, pentru situaţia de urgenţă care ne aşteaptă, de fiecare rază de lumină pe care a dat-o Dumnezeu. Sunt mulţi care ţin predici, lamentându-se de stricăciunea vastă şi deplorabilă care este acum în lume. Dar ei nu îşi fac partea de a reflecta lumina cerului în bezna morală a lumii. Este necesar ca puterea convertitoare a lui Dumnezeu să vină peste fraţii noştri pastori, căci mulţi din poporul nostru sunt mult înaintea lor în lucrurile lui Dumnezeu.

(Publicată în The EGW 1888 Materials, 388)