Creațiune, sau evoluție?

A.T. Jones

RH 21 feb - 7 mar 1899

 

În această după amiază ne vom ocupa de subiectul evoluţiei. Aş dori să acordaţi atenţie acestui subiect spre a afla dacă sunteţi sau nu evoluţionişti. În primul rând am să citesc pentru dumneavoastră definiţia evoluţiei, ca apoi, în timp ce studiem acest subiect, să puteţi verifica dacă sunteţi sau nu evoluţionişti. Paragrafele pe care le voi citi sunt extrase dintr-un tratat de evoluţie, scris de unul dintre cei mai mari evoluţionişti; prin urmare, ideile enunţate aici definesc corect acest domeniu.

“Evoluţia este teoria care reprezintă cursul lumii ca o tranziţie gradată de la nedefinit la concret, de la uniform la variat, şi care afirmă că motivul acestor procese este inerent în lumea care este astfel transformată.

“Evoluţia este astfel aproape sinonimă cu progresul. Este o tranziţie de la simplu la complex, de la rău la bine. Acest progres demonstrează o creştere a valorii în existenţă, evaluată de simţurile noastre.”

Vă rog să observaţi punctele specifice în aceste trei propoziţii: evoluţia reprezintă cursul lumii ca o tranziţie gradată de la simplu la complex, de la rău la bine, şi afirmă că acest proces este inerent în chiar lumea care urmează să fie astfel transformată. Cu alte cuvinte, obiectul devine mai bun prin sine însuşi, şi ceea ce îl face să devină mai bun este sinele însuşi. Acest progres produce “o valoare crescândă în existenţă, evaluată de simţurile noastre.” Altfel spus, ştii că eşti mai bun deoarece te simţi mai bine. Ştii că a existat progres deoarece simţi acest lucru. Simţămintele stabilesc astfel poziţia ta. Cunoaşterea simţămintelor tale reglează progresul de la rău la bine.

În această chestiune a progresului de la rău la bine, au vreun amestec simţămintele? Dacă da, ce sunteţi? Orice persoană care îşi măsoară progresul, valoarea experienţei sale, prin simţăminte, este un evoluţionist. Nu contează dacă este adventist de patruzeci de ani sau mai mult, este fără îndoială evoluţionist. Tot creştinismul lui, toată religia lui, este o simplă mărturisire fără fond, doar o formă fără putere.

Voi citi acum mai departe ce este evoluţia, ca dumneavoastră să puteţi înţelege că ea este necredinţă. Dacă veţi descoperi că sunteţi evoluţionist, veţi şti imediat că sunteţi necredincios. “Ipoteza evoluţionistă urmăreşte să răspundă unui număr de întrebări legate de începuturile, sau geneza, lucrurilor.” Ea “ajută la refacerea simţământului străvechi faţă de natură ca părinte al nostru şi sursă a vieţii noastre.”

Una dintre ramurile acestui fel de ştiinţă, care a contribuit decisiv la stabilirea acestei doctrine a evoluţiei, este noua ştiinţă a geologiei, care a instituit conceptul unor perioade de timp vaste în trecutul istoric al planetei noastre. Aceste perioade vaste de timp, aşa cum spune chiar autorul acestei ipoteze, “reprezintă baza indispensabilă pentru înţelegerea originii omului” în procesul evoluţiei. Progresul la care s-a ajuns acum a fost realizat deci de-a lungul unor secole nenumărate. Totuşi acest progres, se spune, nu a fost continuu şi permanent de la declanşarea lui şi până în starea prezentă. El s-a desfăşurat prin oscilaţii violente. Au existat vremuri de mare frumuseţe şi simetrie, ca apoi să urmeze un cataclism, o erupţie, şi totul să se transforme în praf şi pulbere. Din nou începea procesul din starea prezentă a lucrurilor, spre complexitate şi dezvoltare. Acest lucru s-a repetat mereu şi mereu, acesta este procesul evoluţiei, tranziţia de la simplu la complex, de la rău la bine.

Care a fost procesul progresului dumneavoastră de la rău la bine? S-a desfăşurat el prin multe ascensiuni şi prăbuşiri? Cum aţi obţinut puterea de a face binele, să faceţi faptele bune ale lui Dumnezeu? Printr-un proces lung de succese şi prăbuşiri, de când aţi făcut prima mărturisire de credinţă şi până acum? Aţi avut uneori impresia că aţi obţinut progrese importante, că vă descurcaţi bine, că totul este bine şi plăcut, ca apoi, fără nici o avertizare, să vină un cataclism şi totul să se ducă de râpă? Dar în ciuda acestor ascensiuni şi prăbuşiri, luaţi totul de la capăt, într-un nou efort plin de speranţă. Prin acest nesfârşit proces aţi ajuns ceea ce sunteţi astăzi. Şi privind în urmă puteţi constata un oarecare progres, constatat pe baza simţămintelor – este aceasta experienţa dumneavoastră? Este aceasta calea pe care înaintaţi?

Cu alte cuvinte, sunteţi un evoluţionist? Nu ocoliţi răspunsul, recunoaşteţi cinstit adevărul, căci eu vreau în această după amiază să vă ajut să ieşiţi din evoluţionism. Există o cale de a scăpa de el, şi oricine a intrat în această sală ca evoluţionist o poate părăsi ca un creştin. Prin urmare, dacă descrierea mea este atât de clară încât reuşiţi să vedeţi că sunteţi evoluţionist, recunoaşteţi fără ezitare acest lucru şi apoi urmaţi împreună cu mine paşii pe care Dumnezeu îi pune la dispoziţie spre a ieşi din această stare. Doresc să mai afirm odată foarte clar că, dacă ceea ce am descris eu mai înainte a fost experienţa dumneavoastră, atunci sunteţi evoluţionist fără îndoială, indiferent dacă recunoaşteţi sau nu acest lucru. Soluţia este să recunoaşteţi acest lucru şi să deveniţi creştin.

O altă fază a evoluţiei: “Evoluţia socoteşte că materia este eternă.” Şi “acceptând” acest lucru, “noţiunea de creaţiune este eliminată din domeniul unde se extinde evoluţia.” Prin urmare, dacă aţi căutat la dumneavoastră principiul care să producă înaintarea atât de necesară pentru a vedea împărăţia lui Dumnezeu; dacă vă imaginaţi că acest principiu este inerent în interiorul dumneavoastră, că îl puteţi determina să demareze şi că, reuşind să îl controlaţi corect odată pus la treabă, el va produce rezultatul mult aşteptat – dacă aşa aţi aşteptat, controlat şi constatat progresul dumneavoastră, sunteţi sigur un evoluţionist. Citesc mai departe ce este evoluţia: “Este clar că doctrina evoluţiei este direct opusă creaţiunii… Ideea evoluţiei, aplicată la formarea lumii ca un tot, este opusă unei voinţe creatoare directe.”

Aceasta este evoluţia, definită chiar de cei care au creat-o. Ei spun că lumea, cu tot ce cuprinde ea, a apărut prin sine însuşi, şi că principiul care a adus-o în această stare în care se află astăzi este inerent în sine şi potrivit să producă tot ce se vede astăzi. Acestea fiind spuse, prin natura lucrurilor, “evoluţia este direct opusă creaţiunii.”

În ceea ce priveşte lumea şi tot ce cuprinde ea, dumneavoastră nu credeţi că ele au apărut de la sine. În privinţa aceasta sunteţi convins că nu sunteţi un evoluţionist. Dumneavoastră credeţi că Dumnezeu a creat toate lucrurile. Oricare dintre dumneavoastră aici prezenţi veţi spune că sunteţi convinşi că Dumnezeu a creat toate lucrurile. Evoluţia nu admite acest lucru, ea nu are nici un loc pentru creaţiune.

Există totuşi o altă fază a evoluţiei care nu este absolut opusă creaţiunii.

Cei care au creat această teorie a evoluţiei, despre care v-am citit, nu au pretins că sunt altceva decât necredincioşi – oameni fără credinţă – căci un necredincios este un om fără credinţă. Chiar dacă cineva pretinde că are credinţă, când de fapt nu o are, este un necredincios.

Sigur că termenul “necredincios” are un sens mai larg astăzi. Cei care au creat această teorie a evoluţiei pe care am citit-o aparţin acestei categorii; dar când au răspândit această doctrină, existau mulţi oameni care mărturiseau că sunt creştini, oameni ai credinţei care cred cuvântul lui Dumnezeu, care predică creaţiunea. Aceşti oameni care nu au o cunoaştere personală a cuvântului lui Dumnezeu, care nu cunosc ce este cuvântul lui Dumnezeu, credinţa lor fiind doar o formă de credinţă fără putere – aceşti oameni, spun eu, fiind vrăjiţi de această noutate care apăruse, dorind să se afirme prin noua ştiinţă, fără a dori să abandoneze cuvântul lui Dumnezeu şi căile credinţei, nu erau pregătiţi să renunţe la Dumnezeu, într-un fel la creaţiune, aşa că au creat un fel de evoluţie care Îl includea şi pe Creator. Această fază este numită evoluţie teistă, care spune că Dumnezeu, într-un moment oarecare, a declanşat acest proces, iar de atunci totul merge de la sine.

El a început, şi după aceea, tot ceea ce vedem a fost realizat de la sine. Totuşi acesta nu este decât un expedient (surogat), un artificiu pentru a salva aparenţele, adevăraţii evoluţionişti declarând deschis că nu este decât “o fază de tranziţie de la ipoteza creaţionistă la cea evoluţionistă.” Ea nu este decât evoluţie, pentru că nu există cale de mijloc între creaţiune şi evoluţie.

Fie că aparţineţi sau nu acestei categorii, sunt mulţi, chiar printre adventiştii de ziua a şaptea, - nu atât de mulţi cum s-ar fi aşteptat, slavă Domnului! - care cred că avem nevoie de Dumnezeu pentru a ne ierta păcatele şi pentru a ne aşeza pe calea cea bună, dar după aceea noi trebuie să ducem până la capăt mântuirea noastră cu frică şi cutremur. Prin urmare, ei se tem şi tremură fără încetare, dar nu duc la capăt nici o mântuire, pentru că nu-L au pe Dumnezeu care să lucreze în ei “după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:12, 13).

În Evrei 11:3 ni se spune că prin credinţă înţelegem că lumile au fost create – aşezate, adunate, construite – “prin cuvântul lui Dumnezeu: aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” Pământul nu a fost făcut din roci, oamenii nu au apărut din maimuţe inferioare, maimuţe antropoide şi “veriga lipsă;” iar maimuţele antropoide, maimuţele cu coadă şi “veriga lipsă” nu au apărut din mormoloci, iar mormolocii n-au apărut din protoplasme, la origine. Nu! “Lumile au fost făcute prin cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.”

Dar de ce aceste lucruri pe care le-am văzut nu au fost făcute din lucruri care se văd? Pur şi simplu pentru că lucrurile din  care au fost făcute nu s-au văzut. Iar motivul pentru care aceste lucruri nu s-au văzut este pentru că ele nu au existat deloc. Ele nu au existat. Lumile au fost făcute prin cuvântul lui Dumnezeu, iar cuvântul lui Dumnezeu are această proprietate conform căreia, când este rostit nu numai că aduce la existenţă, ci şi face să existe materialul din care este făcut lucrul respectiv.

Cunoaşteţi şi celălalt verset: “Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui;… căci el zice şi se face” (Ps. 33: 6-9). În legătură cu acest lucru vă voi pune o întrebare: Cât timp s-a scurs de când a fost rostit cuvântul şi până ce lucrurile au luat fiinţă? [Voci: nici un moment]. Nici o săptămână? – Nu. Nici şase perioade lungi de timp? – Nu. Evoluţia, chiar şi cea care admite existenţa unui Creator, susţine că de la rostirea cuvântului şi până la formarea lucrurilor care se văd, au trecut perioade nedefinite de timp sau “şase perioade de timp lungi, nedefinite.” Dar aceasta este evoluţie, nu creaţiune: evoluţia constă într-un proces lung, pe când creaţiunea constă în rostirea cuvântului.

Când a creat Dumnezeu lumile, rostind cuvântul, a spus: “Să fie lumină!” Cât timp a trecut între cuvintele “Să fie lumină!” şi momentul în care a apărut lumina? Aş dori să aveţi clare aceste lucruri, pentru ca să vă daţi seama dacă sunteţi evoluţionist sau creaţionist. Daţi-mi voie să vă întreb din nou. Nu s-au scurs şase perioade lungi de timp între momentul în care cuvântul a fost rostit şi împlinirea lui în fapt? Spuneţi că nu. Nu s-a scurs o săptămână? - Nu. Nici o zi? – Nu. Nici o oră? – Nu. Nici un minut? – Nu. Nici măcar o secundă? – Nu, nici măcar o secundă nu s-a scurs între momentul în care Dumnezeu a spus: “Să fie lumină” şi existenţa luminii. [Voci: “De îndată ce cuvântul a fost rostit, lumina a existat”]. Da, aşa a fost. Examinez cu minuţiozitate aceste lucruri pentru a le avea fixate bine în minte, de teamă să nu le abandonaţi îndată, când vă voi întreba în continuare. Este stabilit că, atunci când Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!” nu a trecut nici o secundă până la momentul în care lumina a strălucit? [Voci: Da]. Foarte bine. Atunci cel care lasă să treacă vreo clipă între momentul rostirii cuvântului şi apariţia lucrului este evoluţionist. Dacă admite că s-au scurs perioade incalculabile care s-au succedat altor perioade incalculabile este doar un evoluţionist mai înfocat decât cel care crede că nu s-a scurs decât o zi; dacă ar exista grade de comparaţie, atunci primul ar fi un evoluţionist mai mare, iar al doilea unul mai mic.

După aceea Dumnezeu a spus: “Să fie o întindere între ape.” Şi apoi? – Aşa a fost. Din momentul în care Dumnezeu a zis “Să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape” şi până la momentul existenţei întinderii, cât timp a trecut? S-a realizat instantaneu? – Da. Atunci, ce este cel care susţine că a existat o perioadă de timp foarte lungă, nedefinită, între momentul rostirii cuvântului şi existenţa lucrului? Un evoluţionist. Dacă admite că a existat o zi sau o oră sau un minut între pronunţarea cuvântului şi existenţa lucrului în sine, acea persoană nu recunoaşte creaţiunea.

Când Domnul a spus: “Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!; sau când a spus: “Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori…” aşa a fost. Apoi Dumnezeu a aşezat doi luminători mari în întinderea cerului şi a făcut stelele; iar când Dumnezeu a zis, s-a făcut. El a zis: “Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului,” şi aşa a fost. Când Dumnezeu a zis: “Să mişune pământul de vieţuitoare după soiul lor,” aşa a fost. Când a vorbit El, s-a şi făcut. Aceasta este creaţiunea.

Vedeţi deci că pentru evoluţionişti este perfect logic şi destul de rezonabil să dea deoparte cuvântul lui Dumnezeu şi să nu creadă în el, pentru că evoluţia este opusă creaţiunii. Aşa cum evoluţia este opusă creaţiunii, iar creaţiunea este înfăptuită prin cuvântul lui Dumnezeu, atunci evoluţia este opusă cuvântului lui Dumnezeu.

Bineînţeles că evoluţionistul autentic, complet sau original, nu acordă nici o atenţie acestui cuvânt, nici evoluţioniştilor moderaţi - care introduc creaţiunea şi îi atribuie cuvântului lui Dumnezeu declanşarea ei. Aşa de mult timp i-a trebuit evoluţiei, cum ar fi perioade nedefinite şi nedeterminate de timp, pentru a realiza tot ce se vede, încât creaţiunea nu-şi mai găseşte locul.

Evoluţionistul autentic recunoaşte că actul creaţiunii trebuie să aibă loc instantaneu, dar el nu crede într-o acţiune imediată şi de aceea nu crede în creaţiune. Să nu uităm că actul creator este instantaneu, pentru că dacă nu este aşa, aceasta nu este creaţiune: dacă nu are loc imediat, aceasta este evoluţie. Revenind la începuturile creaţiunii, când a vorbit Dumnezeu, exista în cuvântul Său energia creatoare pentru a produce lucrul pe care acel cuvânt l-a numit. Aceasta este creaţiunea; şi acel cuvânt al lui Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi în veci; va trăi şi va rămâne pururea; conţine viaţă veşnică. Cuvântul lui Dumnezeu este viu; viaţa care se găseşte în el este viaţa lui Dumnezeu - viaţa veşnică. Prin urmare el este cuvântul vieţii veşnice, cum a spus Domnul Isus; şi el dăinuie pururea în esenţa lucrurilor. Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic; energia creatoare dăinuieşte pururea în el.

Astfel, când Isus era aici, a spus: “Cuvintele pe care vi le-am spus sunt Duh şi Viaţă.” Cuvintele pe care le-a rostit Isus sunt cuvintele lui Dumnezeu. Ele sunt îmbibate cu viaţa lui Dumnezeu. Ele sunt viaţă veşnică, dăinuie pururea; iar în ele există energie creatoare pentru a realiza lucrul numit.

Acest lucru este ilustrat în multe episoade din viaţa lui Hristos, după cum se relatează în Noul Testament. Nu este nevoie să le citez pe toate, dar mă voi referi la unul sau la două, pentru ca să puteţi înţelege acest principiu. Vă amintiţi că după predica de pe munte, Isus a coborât şi a întâlnit un sutaş care I-a spus: “Robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.” Isus I-a zis: “Am să vin şi să-l tămăduiesc.” Sutaşul a spus: “Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.” Isus s-a întors spre cei care Îl însoţeau şi a zis: “Nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.”

Israel avea Biblia; ei cunoşteau cuvântul lui Dumnezeu. Se mândreau că sunt poporul Cărţii, poporul lui Dumnezeu. Ei citeau, predicau în sinagogi: “Cuvântul Meu… va face voia Mea şi va împlini planurile Mele” (Isaia 55:11). Când citeau acest cuvânt, ziceau: “Este în regulă; cuvântul trebuie îndeplinit. Înţelegem câtă nevoie avem de el şi-l vom împlini. Vom face ceea ce spune. Apoi ei făceau tot ceea ce le stătea în putinţă pentru a-l împlini. Le-a luat mult timp, atât de mult încât niciodată nu l-au împlinit. Se aflau atât de departe de o împlinire reală a cuvântului încât cei mai mari dintre ei au ajuns să exclame: “Dacă numai unul singur ar putea, timp de o singură zi, să păzească întreaga lege, fără să greşească nici măcar într-un singur punct, - ba mai mult, dacă unul singur ar păzi o singură cerinţă a legii, aceea referitoare la păzirea sabatului - atunci necazurile lui Israel ar lua sfârşit şi Mesia ar putea în sfârşit să vină.” Astfel, deşi s-au apucat să facă ce spunea cuvântul, le-a luat atât de mult timp încât nu şi-au atins niciodată scopul. Ce erau ei?

Cuvântul lui Dumnezeu spunea: “Cuvântul Meu… va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” Se vorbea astfel de puterea creatoare. Dar cu toate că ei recunoşteau energia creatoare a cuvântului lui Dumnezeu, în vieţile lor ei o lăsau deoparte şi spuneau: “Noi vom face.” Căutau în ei înşişi procesul în urma căruia vor fi aduşi în concordanţă cu acest cuvânt. Ce erau ei? Vă este teamă să spuneţi pentru că şi dumneavoastră sunteţi ca ei? Nu vă fie teamă să-i numiţi evoluţionişti, căci asta sunt şi mulţi dintre dumneavoastră sunteţi la fel. Maniera în care se comportă ei este opusă creaţiunii; nu are nici o legătură cu creaţiunea. Ei nu au fost făcuţi fiinţe noi; în ei nu există o viaţă nouă; lucrarea nu a fost realizată de puterea lui Dumnezeu, ci de ei înşişi. Erau atât de departe de a crede în creaţiune încât au respins Creatorul şi L-au izgonit din lume prin răstignire. Evoluţia totdeauna procedează aşa; nu uitaţi, “evoluţia este în mod direct opusă creaţiunii.”

Aceştia erau oamenii la care privea Isus când făcea această afirmaţie despre credinţă în Israel. Era acolo un om, un roman, care crescuse printre evreii care nu ţineau cont de învăţăturile lui Isus. Sutaşul fusese în apropierea lui Isus, Îl văzuse vorbind, Îi ascultase cuvintele şi văzuse efectele acestor cuvinte încât şi-a zis: “Orice spune acest om este aşa; când spune ceva, se face. De ce să nu profit şi eu?” Aşa că a mers la Isus şi I-a spus ceea ce este scris. Isus ştia foarte bine că acest om credea că puterea cuvântului Său face acest lucru şi I-a zis: “Foarte bine. Am să vin şi am să-l tămăduiesc pe robul tău.” O nu, Domnul meu, nu este nevoie să vii. Vedeţi, acest om Îl punea la încercare pe Isus ca să vadă dacă există putere creatoare în cuvântul Său. De aceea a zis: “Zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.” Isus a răspuns: “Facă-se după credinţa ta şi robul a fost tămăduit.” Din momentul în care cuvântul a fost rostit, cât timp a trecut până ce omul a fost tămăduit? Douăzeci de ani? – Nu. A trebuit el oare să meargă printr-o mulţime de urcuşuri şi coborâşuri înainte ca să fie tămăduit cu adevărat? Sincer? Nu, nu! Când cuvântul a fost rostit, cuvântul a împlinit lucrul rostit. Şi totul s-a întâmplat instantaneu.

Într-o altă zi, pe când Isus se plimba singur, un lepros L-a zărit de departe şi L-a recunoscut. Şi el şi-a pus toată speranţa în adevărul binecuvântat al energiei creatoare a cuvântului lui Dumnezeu. El I-a spus lui Isus: “Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Isus S-a oprit şi a zis: “Da, voiesc, fii curăţit.” Şi cum a vorbit, “îndată l-a lăsat lepra şi s-a curăţit” (Marcu 1:41, 42). Nu ne este permis să punem vreun interval de timp între rostirea cuvântului şi împlinirea lui: “îndată” leprosul a fost curăţit.

Cuvântul lui Dumnezeu de la începutul creaţiunii avea în el energia creatoare pentru a produce ceea ce rostea. Când Isus a venit în lume pentru a le arăta oamenilor calea vieţii, pentru a-i salva din păcatele lor, El a arătat de nenumărate ori, în nenumărate locuri, tuturor oamenilor din toate timpurile că acest cuvânt al lui Dumnezeu are mereu în el aceeaşi energie creatoare, astfel încât, atunci când acest cuvânt este rostit, energia creatoare este acolo pentru a-l împlini.

Sunteţi evoluţionişti sau creaţionişti? Acest cuvânt vă vorbeşte. L-aţi citit şi mărturisiţi că îl credeţi. Credeţi în creaţiune, contrar celorlalţi evoluţionişti; ei bine, vreţi să credeţi în creaţiune, contrar vouă înşivă? Veţi primi astăzi această doctrină şi nu veţi îngădui ca nimic – nici o perioadă de timp – să vă despartă de energia creatoare a acestui cuvânt?

Isus a spus cuiva: “Păcatele îţi sunt iertate.” De cât timp a fost nevoie pentru ca acest lucru să se împlinească? Nu a existat nici un moment între cuvântul “iertat” şi lucrul în sine. Acelaşi cuvânt: “Păcatele îţi sunt iertate” vă este spus şi vouă astăzi. De ce lăsaţi să treacă timp între acest cuvânt care vă este spus şi împlinirea lui? Cu puţin timp în urmă spuneaţi că oricine lasă să treacă un minut sau chiar o secundă, între rostirea cuvântului lui Dumnezeu şi producerea lucrului este evoluţionist. Foarte bine; aşa şi este. Rămâneţi la această părere. Acum vă întreb, de ce atunci când El vă iartă, lăsaţi să treacă zile întregi pentru ca iertarea să aibă efect asupra dumneavoastră, înainte ca ea să devină realitate în dumneavoastră? Spuneţi că celălalt este evoluţionist. Aş vrea să ştiu ce sunteţi dumneavoastră? Veţi înceta să mai fiţi evoluţionişti şi veţi deveni creaţionişti?

Această zi va avea o importanţă deosebită pentru mulţi, pentru că este momentul să luaţi o decizie. Dacă plecaţi de aici evoluţionişti, sunteţi în pericol. Este o chestiune de viaţă şi de moarte. Spuneaţi că evoluţia este necredinţă şi este corect; de aceea, dacă plecaţi de aici evoluţionişti, de ce parte vă aflaţi? Care este alegerea dumneavoastră? Şi dacă plecaţi de aici fără ca păcatele să vă fie iertate, sunteţi evoluţionişti pentru că permiteţi să treacă timp între pronunţarea cuvântului şi împlinirea lui.

Din ceea ce am citit, vedeţi că oricine lasă să treacă timp între cuvântul rostit şi lucrul făcut este evoluţionist. Cuvântul lui Dumnezeu pentru dumneavoastră este: omule, “păcatele îţi sunt iertate.” Femeie, “păcatele îţi sunt iertate.” [Fratele Corliss: “Nu a spus: Păcatele îţi vor fi iertate?”] Nu, domnule: “păcatele îţi sunt iertate,” - timpul prezent, accentuând: - “Păcatele îţi sunt iertate.” Mulţumesc lui Dumnezeu că este aşa, pentru că energia creatoare care există în cuvântul “iertat” poate înlătura toate păcatele şi poate crea o fiinţă nouă. Cred în creaţiune. Dumneavoastră credeţi? Credeţi în energia creatoare a cuvântului “iertat” care vă este adresat? Sau sunteţi un evoluţionist şi spuneţi: “Nu văd cum poate fi aşa pentru că sunt atât de rău. Am încercat să fac binele, dar am eşuat de multe ori; am trecut prin multe urcuşuri şi coborâşuri şi am fost de mai multe ori jos decât sus.” Dacă spuneţi asta, sunteţi evoluţionist, căci aceasta este evoluţia.

Mulţi oameni au dorit cu ardoare o inimă curată. Ei spun: “Cred în iertarea păcatului şi în ce s-a spus mai înainte şi aş accepta toate aceste lucruri dacă aş fi sigur că pot rezista; dar este atât de mult rău în inima mea şi atât de multe lucruri de biruit, încât nu mai am nici o speranţă.” Dar avem cuvântul: “Creează în mine o inimă curată.” O inimă curată se obţine prin creaţiune şi nu prin alt mijloc; iar această creaţiune este făcută prin cuvântul lui Dumnezeu. De aceea El spune: “Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou” (Ez. 36:26). Acum sunteţi creaţionist sau evoluţionist? Veţi pleca de aici cu o inimă rea sau cu o inimă nouă, creată prin cuvântul lui Dumnezeu care are în el energia creatoare care să producă o inimă nouă? Acest cuvânt rosteşte pentru dumneavoastră - o inimă nouă. Fiecăruia îi vorbeşte astfel; şi dacă lăsaţi să treacă vreun moment între rostirea cuvântului şi o inimă nouă, sunteţi evoluţionist. Dacă îngăduiţi să treacă timp între rostirea cuvântului şi împlinirea lui în experienţa dumneavoastră, sunteţi evoluţionist.

Sunt unii aici care au spus: “Da, vreau acest lucru, intenţionez să-l obţin, cred că acest cuvânt îl va împlini,” dar au lungit timpul până la următoarea întâlnire, apoi mereu şi mereu, anii au trecut, iar ei au devenit astfel evoluţionişti. În timp ce mulţi se învârtesc în jurul tainei credinţei şi a evlaviei, ar putea rezolva problema, spunând: “Ştiu că Isus Hristos este partea mea pe vecie.” Puterea pentru realizarea acestui fapt se află în cuvântul lui Dumnezeu; şi când el este acceptat, energia creatoare este prezentă pentru a produce lucrul rostit. Astfel că puteţi rezolva problema tainei credinţei şi a evlaviei declarând că ştiţi că Hristos vă aparţine pentru veşnicii.

Există o taină a felului în care Dumnezeu s-a manifestat în trupul nostru păcătos. Dar, atenţie! Problema nu este această taină. Problema este: Există creaţiune? Există un Creator care să poată crea în dumneavoastră o inimă curată? Sau totul nu este decât simplă evoluţie. De astăzi şi până la sfârşitul zilelor întrebarea adventiştilor de ziua a şaptea trebuie să fie: Credeţi în Creator? Dacă credeţi în Creator, în ce fel creează El? – Bineînţeles că prin cuvântul lui Dumnezeu, veţi spune. Foarte bine. Dar creează El lucruri pentru dumneavoastră prin cuvântul Său? Sunteţi un creaţionist faţă de ceilalţi evoluţionişti sau un evoluţionist faţă de ceilalţi creaţionişti? Care este realitatea?

Şi încă ceva. Cuvântul spune: “Curăţiţi-vă!” Iar mai devreme a spus: “Să fie lumină: şi a fost lumină.” El I-a spus leprosului: “Fii curăţit!” şi “îndată” a fost curăţit. Acum vă spune dumneavoastră: “Fiţi curaţi!” şi ce se întâmplă acum? Ce veţi spune? [ Voci: “Aşa este.”] Pentru salvarea sufletului dumneavoastră, încredeţi-vă în cuvântul creator. Recunoaşteţi puterea creatoare din cuvântul lui Dumnezeu care vă este adresat prin Biblie, pentru că acest cuvânt este acelaşi cu cel care a adus lumile la existenţă, a adus lumina din întuneric şi l-a curăţit pe lepros. Acest cuvânt rostit pentru dumneavoastră astăzi, dacă este primit, vă face oameni noi în Hristos Isus. Acest cuvânt rostit în pustia întunecată şi în goliciunea inimii dumneavoastră, dacă este acceptat, produce lumina lui Dumnezeu. Acest cuvânt rostit astăzi pentru dumneavoastră care sunteţi atins de lepra păcatului, dacă este primit, vă va curăţi de îndată. Lăsaţi-l să facă acest lucru!

Cum voi fi curăţit? Prin puterea creatoare a cuvântului: “Fii curăţit!” De aceea stă scris: “Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” Ioan 15:3 Sunteţi curat? Veţi fi creaţionist din acest moment? Sau veţi continua să fiţi evoluţionist?

Vedeţi ce binecuvântare este aceasta. Când citiţi cuvântul, apoi îl primiţi şi meditaţi la el, ce semnifică pentru dumneavoastră? Creaţiune! Puterea creatoare este în dumneavoastră producând lucrurile pe care le rostise cuvântul; dumneavoastră trăiţi chiar în prezenţa puterii creaţiunii. Creaţiunea este continuată în viaţa dumneavoastră. Dumnezeu creează în dumnea-voastră neprihănire, sfinţenie, adevăr, credinţă - orice lucru bun.

Când va fi aşa, păzirea sabatului va căpăta o altă semnificaţie, pentru că sabatul este o aducere aminte a creaţiunii, - semnul că cel care îl păzeşte Îl cunoaşte atât pe Creator cât şi creaţiunea. Dar atâta timp cât sunteţi evoluţionist, păzirea sabatului este o înşelătorie.

Până ce nu veţi recunoaşte zi de zi cuvântul lui Dumnezeu ca pe o putere creatoare în viaţa dumneavoastră, păzirea sabatului din partea dumneavoastră este o înşelătorie, pentru că sabatul este memorialul creaţiunii. Acesta este “un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru,” Creatorul tuturor lucrurilor.

În capitolul 2 din Efeseni, versetele 8-10 citim: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele."

Nu trebuie să vă aşteptaţi să faceţi fapte bune prin puterea voastră. Aţi încercat deja. Evoluţionistul încearcă mereu, dar fără nici un rezultat. De ce tot încercaţi să faceţi fapte bune, când ştiţi foarte bine că veţi da greş? Ascultaţi! De acum şi până la sfârşitul lumii, nu va exista nimic bun în dumneavoastră, dacă acesta nu va fi creat de Creatorul Însuşi, prin cuvântul Său care are în el energie creatoare. Să nu uitaţi acest lucru! Doriţi să faceţi fapte bune când veţi pleca de aici? Acest lucru este posibil doar dacă veţi fi creaţi în Isus Hristos pentru aceste fapte bune. Încetaţi să mai încercaţi! Priviţi la Creator şi primiţi cuvântul Său creator. “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi,” atunci vor apărea acele fapte bune; veţi fi creştin. Apoi, pentru că trăiţi cu Creatorul şi sunteţi în prezenţa energiei creatoare, veţi avea acea pace fericită şi acea forţă veritabilă, constructivă, care aparţine unui creştin.

Când vă spune că: “…noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele,” recunoaşteţi-L pe Creator, recunoaşteţi măcar lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a creat în dumneavoastră, fără să mai acordaţi nici o atenţie altor fapte care nu sunt create, pentru că nu există nimic bun cu excepţia celor create de Domnul.

Acum aţi fost recreaţi în Isus Hristos. El spune aceasta. Mulţumiţi-I pentru aceasta. Cum? La acest verset veţi fi evoluţionist? Acesta este timpul prezent: “Noi suntem lucrarea Lui,” suntem creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune. Nu-i aşa? Cuvântul a fost rostit. Este cuvântul creator. Cât timp veţi lăsa să treacă între cuvântul lui Dumnezeu şi momentul în care veţi fi un om nou? Când vorbeam despre creaţiune, la început, spuneaţi că cel care lasă să treacă chiar şi un minut între cuvânt şi lucru, este evoluţionist. Ce sunteţi dumneavoastră în faţa cuvântului lui Dumnezeu care creează oameni în Hristos Isus pentru fapte bune? La acest punct sunteţi evoluţionist? Haideţi să fim cu toţii creaţionişti!

Nu înţelegeţi că în felul acesta nu este nevoie de un proces lung şi epuizant pentru a fi gata să-L întâlnim pe Domnul în slava Sa? Atât de mulţi oameni privesc la ei înşişi. Ei consideră că este firesc să aibă nevoie de foarte mult timp pentru a fi gata pe deplin să-L întâlnească. Dar dacă acest lucru se face prin evoluţie, nu va fi realizat niciodată. Dar dacă se face prin creaţiune, se va realiza în mod sigur şi repede. Acest cuvânt la care m-am referit mai devreme este cuvântul pe care fiecare trebuie să-l primească ca fiind pentru sine: “În vreme ce mulţi se învârtesc în jurul tainei credinţei şi a slavei, ar putea rezolva problema declarând deschis: ‘Isus este al meu pentru veşnicii.’”

Vă daţi seama cât timp am fost evoluţionişti? Încetăm să mai fim? Haideţi să fim creaţionişti şi se va rezolva totul. Haideţi să fim cu adevărat păzitori ai sabatului. Haideţi să credem în Dumnezeu. El vorbeşte despre iertare. Vorbeşte despre o inimă curată. Vorbeşte despre sfinţenie şi o creează. Lăsaţi-L să o creeze şi în dumneavoastră. Încetaţi să mai fiţi evoluţionist, lăsaţi acest cuvânt creator să lucreze pentru dumneavoastră, lăsaţi această putere creatoare să lucreze în dumneavoastră ceea ce spune cuvântul; şi înainte să părăsiţi casa aceasta, Dumnezeu vă poate pregăti pentru a-L întâlni. Chiar prin aceste lucruri Îl veţi întâlni. Şi după ce L-aţi întâlnit în acest fel şi-L întâlniţi în acest fel în fiecare zi, nu sunteţi atunci gata să-L întâlniţi? Credeţi? Credeţi că El a spus şi lumile au apărut, a spus şi lumina a venit, a spus şi leprosul a fost tămăduit “îndată,” dar în ceea ce vă priveşte, consideraţi că este nevoie de ceva timp între momentul în care cuvântul a fost rostit şi împlinirea lui. De ce vreţi să fiţi evoluţionist? Creaţiunea, creaţiuneaaceasta este calea.

Noi suntem cei care îi chemăm pe oameni la ospăţ. Noi suntem cei care spunem: “Veniţi, iată că toate sunt gata.” Dar cum aş putea să-i spun unui om că totul este pregătit, când eu însumi nu sunt pregătit? Începem cu o minciună. Cuvintele mele nu-l vor atinge, nu sunt decât vorbe goale. Dar dacă în acest apel există puterea creatoare a cuvântului care ne-a pregătit, care ne-a curăţit de păcat, care ne-a creat pentru fapte bune, care ne susţine aşa cum soarele este susţinut pe orbita pe care Dumnezeu a ales-o, atunci când mergem şi spunem lumii care zace în păcat: “Veniţi, căci iată că toate sunt gata,” ei vor auzi. Vor auzi în această chemare tonul vocii Păstorului cel Bun şi vor veni cu plăcere pentru ca puterea creatoare să-i facă fiinţe noi, să-i pregătească pentru ospăţul la care au fost invitaţi.

În acest moment al istoriei ne aflăm noi. Sigiliul lui Dumnezeu este pus pe poporul Său. Dar amintiţi-vă că El nu-şi va pune niciodată sigiliul pe cineva care nu este curăţit de orice mânjitură a păcatului. Dumnezeu nu-şi va pune sigiliul pe ceva care nu este adevărat, care nu este bun. I-aţi pretinde să-şi pună sigiliul pe o neprihănire pătată? Nu veţi îndrăzni să faceţi asta, pentru că ştiţi că El este prea drept ca să facă acest lucru. Deci El trebuie să vă curăţească pentru a putea să-şi pună sigiliul pe propria Sa lucrare. El nu poate să-şi pună sigiliul pe lucrarea dumneavoastră. Doar un document confirmat de EL Însuşi poate purta sigiliul Său. Lăsaţi-L să-şi scrie caracterul în inima dumneavoastră şi astfel va putea să vă pună sigiliul. Nu va putea să-şi pună sigiliul Său aprobator peste inima dumneavoastră, până ce cuvântul creator nu şi-a împlinit scopul în inima dumneavoastră.

Puteţi vedea în faţa Cui ne aflăm. Vă daţi seama într-o oarecare măsură de cât timp vom avea nevoie să epuizăm jumătate din acest subiect. Dar fraţilor, când ne vom opri, să o facem în faţa creaţiunii. Haideţi să nu mai fim evoluţionişti. Să nu mai lăsaţi să treacă nici un moment între rostirea cuvântului şi împlinirea lui în dumneavoastră. Astfel, trăind în prezenţa creaţiunii, mergând în prezenţa Creatorului, susţinuţi de puterea creatoare, inspiraţi prin energia creatoare, cu un astfel de popor, Dumnezeu poate schimba lumea în foarte puţin timp.

Dacă la început credeaţi că este un subiect bizar pentru o ocazie ca cea de astăzi (încheierea săptămânii de rugăciune – nt. editorilor), acum vă daţi seama că este adevăr prezent. Există doar două căi. Cale de mijloc nu există. Orice bărbat şi orice femeie din lume poate fi ori creaţionist, ori evoluţionist. Evoluţia înseamnă necredinţă, adică moarte. Creaţiunea înseamnă creştinism, adică viaţă. Alegeţi Creaţiunea, Creştinismul şi Viaţa pentru a putea trăi. Să fim numai creaţionişti, pururea creaţionişti! Şi tot poporul să spună: “Amin.”