Adventism evanghelic

Donald K. Short

 

Pionerii Bisericii AZȘ nu au visat niciodată că va veni ziua când vor exista în biserică mai multe modele de adventism. Cum pot fi fragmentate soliile celor trei îngeri? Poate un adventist din zilele de pe urmă să spună: „Eu sunt al lui Apolo, eu sunt al lui Pavel, eu sunt al lui Cefas, eu al lui Hristos?” Este o realitate că această situație îneacă biserica, iar pluralismul devine rapid o normă acceptată.

La suprafață, aceasta pare să ofere opțiuni pentru diferite personalități, un plan vrednic de sprijinul nostru. Această religie a „multiplelor posibilități” este promovată spre a crea o „atmosferă de dragoste, acceptare și iertare,” oferind un fel de cafenea doctrinală în care membrii pot servi orice doresc. Dar poate acest model să producă o biserică care să fie un loc sigur pentru vindecare?

Există un consens crescând față de ideea că acest nou adaos la meniu, serviciile divine de tip „celebration,” vor face minuni pentru creșterea prezenței în biserică. Aceasta este ultima dintre ideile care s-au dezvoltat în ultimii 30 de ani. La ora actuală suntem tot mai asaltați de creștinismul evanghelic, care ne spune că trebuie să alegem între „adventismul evanghelic” și „adventismul tradițional.” În acest context, recenta inovație, „adventismul celebration,” este roada propriei noastre isprăvi, care se adaugă confuziei și perplexității noastre.

Învățăturile care au făcut din Biserica AZȘ un corp organizat trebuie să fie învățăturile care vor aduce lumea la o hotărâre între adevăr și eroare. Dacă acest lucru nu este adevărat, atunci nu există nici un motiv pentru existența acestei biserici. Oricare altă organizație, cu membrii și bani mai mulți, vor putea prelua ceea ce noi vrem să facem, dacă nu ar fi ceva vital diferit în propovăduirea noastră, care ne face de neînlocuit. Noi vom continua să tremurăm în fața acuzației de „cult” până vom căpăta convingerea de nezguduit că adevărul soliei pe care o propovăduim va ajunge să biruiască păcatul și toate creațiile lui.

Adventismul „celebration” neagă că evanghelia este cu adevărat „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire,” mântuire din păcat. El va clădi pe vrăjile dușmanului lui Dumnezeu o „atmosferă de dragoste” care va face din evanghelie doar un sfat bun și un apel la emoții. Creștinismul ortodox în general acceptat, indiferent cât de popular este el, nu asigură nici o protecție în fața acestei erori de bază, inerentă în toate învățăturile pe care le oferă.

Impasul nostru a devenit public, iar evanghelicii se concentrează asupra inconsistențelor și erorilor noastre doctrinale, care ne fac vulnerabili. Ei trasează corect cauza acestei crize, care se găsește în cartea Question on Doctrine, pe care am publicat-o în 1957. Autorul acestei cărți se dă drept un „grup reprezentativ de conducători, profesori și redactori adventiști,” care face rezultatul cu atât mai serios.

Acest „grup” a lepădat unele învățături istorice adventiste majore, iar ele sunt analizate acum și clasificate ca fiind „adventism tradițional.” Acest lucru a produs o platformă de susținere pentru ceea ce a devenit cunoscut ca „adventism evanghelic,” sau mai obișnuit, „noua teologie.” Trecând în revistă deceniul 1980, Christianity Today consideră această cotitură în istoria adventă ca fiind „top story.”

Acest lucru vrea să spună că juriul evanghelic încă ne supraveghează, rămânând de văzut care este verdictul pe care îl vor da. Vom fi noi judecați ca fiind „tradiționali” și „aberanți,” „falimentari teologic,” cu o evanghelie „pervertită,” încercând să ne „măsurăm cu legea cea sfântă a lui Dumnezeu,” sau vom intra în „adventismul evanghelic,” fiind acceptați fără eticheta „cult”?

La această confuzie am adăugat mai recent „adventismul celebration,” împrumutat de la pentecostalism. Toate acestea ne arată clar că balaurul este „mâniat pe femeie” și își va continua planul de a „face război cu rămășița seminței ei.” Dar istoria nu se termină aici.

Creștinism de bază

Acest lucru a avut loc înainte ca „adventismul celebration” să apară în meniul teologic. Această carte, care lansează biserica pentru încă un secol de așteptare, după cel din 1888, este de o importanță specială pentru noi, căci ea neagă că solia trimisă prin Jones și Waggoner în 1888 este necesară bisericii. Cartea ne spune însă că ceea ce avem noi nevoie este o întoarcere la nebulosul concept numit „creștinism de bază.” În prima parte a cărții apare paragraful următor, subliniat cu italice: „Inima soliei din 1888 nu a fost vreo contribuție specială a adventiștilor la teologie, ci a fost o chemare de întoarcere la creștinismul de bază.” Această afirmație este repetată de șaisprezece ori, suficient ca să priceapă toată lumea. Autorul repetă des ce înțelege el prin „creștinism de bază.” Este „creștinismul evanghelic.”

 

Criză în adventism

Trebuie să înfruntăm adevărul situației noastre. Dar și mai important, avem noi curajul moral să fim confruntați cu neprihănire pură? Ne înțelegem noi chemarea ca denominațiune, și înțelegem noi că există o controversă cosmică care cere o soluție? Putem noi înțelege că soluția nu este creșterea masivă a numărului de membri pe o bază emoțională, interesați doar de locuințele cerești? Hristos a devenit Înlocuitorul și Garantul nostru ca noi să putem deveni biruitori asupra păcatului, indiferent care ar putea fi opinia lumii.

Acum peste 100 de ani, Ellet J.Waggoner, unul dintre bărbații pe care i-a trimis Domnul cu „o foarte prețioasă solie,” declara: „Dintre toate popoarele lumii, adventiștii de ziua a șaptea trebuie să fie independenți de opiniile oamenilor.” În loc de așa ceva, grija noastră de a fi acceptați de bisericile evanghelice produce o tensiune care atinge punctul de explozie. În această situație, unitatea este un țel imposibil, și totuși, fără ea nu este posibil ca Duhul să împlinească lucrarea care urma să înceapă acum 100 de ani.

Adevărul este că în acea oră când „un alt înger” va coborî din cer și „pământul va fi luminat de slava lui,” nu va fi suficient nici „adventismul evanghelic,” nici „adventismul tradițional,” nici „adventismul celebration” și nici cel „de bază.” În acea criză nu va fi suficientă decât „cu adevărat solia îngerului al treilea.” Va trebui să decidem dacă Babilonul este cu adevărat „locuința demonilor și a oricărui duh necurat.” Vom avea nevoie de convingerea de nezguduit că îngerul a spus adevărul, avertizând poporul lui Dumnezeu să iasă din el, și să nu fie părtaș la păcatele lui (Apocalips 18, 2-4).

Vinul Babilonului produce beție, indiferent cine îl bea, inclusiv adventiștii. Bisericile evanghelice ale lumii sunt sigure că legea lui Dumnezeu a fost pironită pe cruce, nu este necesar să respecți sabatul. Ele nu au nici o idee despre a doua venire a lui Hristos, ele sunt sigure că omul este nemuritor, și în general proclamă că cei pierduți vor fi chinuiți veșnic. Ele pretind că Mântuitorul nu a fost ispitit ca tot neamul omenesc, ele urăsc adevărul despre curățirea sanctuarului, care este fundamentul îndreptățirii prin credință în legătură cu pregătirea pentru a doua venire. Conținutul complet al soliei lor reprezintă evanghelia ca fiind neputincioasă; ea poate salva „în păcat” dar nu „din păcat.” Deoarece resping lucrarea unică a Marelui nostru Preot în Sfânta Sfintelor, ei consideră că înlocuirea trebuie să continue până la a doua venire, când sfinții sunt răpiți. Această credință face curățirea sanctuarului fără sens; ea permite o păcătuire permanentă. Dar Hristos a condamnat păcatul în firea pământească. El nu poate sluji la nesfârșit sângele Său înlocuitor spre a acoperi păcătuirea continuă a poporului Său. El trebuie să îndeplinească ceva în ziua ispășirii, care nu a mai avut loc până acum. El trebuie să aibă un popor care să biruiască așa cum a biruit El, un popor care să „osândească păcatul în firea pământească” prin credință în El.

Celebrare?... Putem celebra și să fim bucuroși pentru răbdarea Domnului. Putem celebra că ceea ce a încercat să facă acum 100 de ani, mai este încă dispus să facă. El încă ne iubește. El încă ne mustră. Încă ne cheamă la pocăință. Darul ploii târzii și al marii strigări așteaptă încă să fie primit de poporul Său, și ne putem bucura că El încă stă și bate la ușa bisericii Sale spre a-i da pocăința și biruința de care depinde guvernarea Sa.