Episodul 30: Vocea a vorbit din nou - 1

Vineri, 27 aprilie 2012 - Gili Cârstea

PDF * DOC * VIDEO

 

 

Nu o să vă vină să credeți, dar Desmond Ford, deși anglican, a fost câștigat la adventism prin citirea cărții Tragedia Veacurilor, de Ellen G. White, cea mai puternică lucrare despre Sanctuar, chiar doctrina pe care mai târziu urma să o combată cu atâta furie și profesionalism. A fost botezat pe la jumătatea anului 1945, iar în 1947 a venit să studieze la Avondale College.

Era un tânăr valoros, inteligent și dotat, pe care Dumnezeu cu siguranță îl putea folosi cu mare eficiență în lucrarea Sa. Conducerea seminarului a recunoscut în el aceste daruri, și la câțiva ani după absolvire l-a chemat înapoi, pentru studii superioare. În această scurtă perioadă de aproape doi ani, Ford și Brinsmead au fost împreună la Avondale. În 1958, când conducerea seminarului decisese să-l exmatriculeze pe Brinsmead, Ford tocmai își terminase studiile la Avondale, și cărările lor urmau să se despartă.

Exact în acel moment a intervenit Dumnezeu direct în acest vârtej teologic, arătând precis și fără dubii drumul pe care cei doi protagoniști trebuiau să meargă, dacă aveau respect față de Dumnezeul și Mântuitorul pe care declarau că Îl slujesc.

Cu o săptămână înainte de anunțarea deciziei de exmatriculare a lui Brinsmead, în sabat la capela seminarului, Desmond Ford era la amvon, la deschiderea serviciului divin care preceda predica. Deodată a auzit o voce care i-a cerut să privească la Robert Daniel Brinsmead. A privit, iar vocea a continuat: „Acest tânăr este vasul Meu ales.”

Ford a încremenit. Cine îi vorbise? De ce tocmai lui? Și de ce despre Brinsmead, care tocmai crease probleme și urma să fie alungat din biserică? Vorbind mai târziu, în familia Brinsmead, despre acest incident straniu, Ford a mărturisit că s-a împotrivit toată viața acelei voci.

Extraordinară dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Ford, și pentru lucrarea Sa în acest popor! Prin acea descoperire uimitoare, Dumnezeu parcă îi spunea lui Ford: „Vezi că tânărul acesta este alesul Meu, însărcinat cu o solie de mare importanță, în zilele de criză în care pășiți. Nu cumva să te împotrivești, nu cumva să te așezi în calea lui. Eu aștept de la tine să-ți unești forțele cu el, să-l sprijini, să-l încurajezi, să-ți unești destinul cu al lui, indiferent care vor fi costurile. Dar alegerea este la picioarele tale; nu te voi forța să Mă urmezi pe acest drum spinos.”

Vă imaginați cu ce forță colosală ar fi fost lovit poporul acesta, și curând lumea întreagă, cu solia fenomenală despre sanctuar încredințată acestui popor dacă Ford ar fi trecut imediat și necondiționat de partea lui Brinsmead?

Ce moment unic în istorie! Ce oportunitate extraordinară! Ce chemare directă pentru Ford de a accepta înalta onoare de a fi alături de omul ce fusese desemnat de către cer a fi „vasul Meu ales”! Ce onoare să fie partener cu mesagerul prin care Dumnezeu chema biserica rămășiței la Nunta Mielului!
Cred că altcineva în locul lui lăsa și predică și tot, se ducea la Brinsmead, îl lua în brațe, îl scotea afară și îi mărturisea viziunea extraordinară pe care o avusese.

Altcineva în locul lui Ford uita pe loc subiectul predicii, și anunța toată suflarea seminarului, de la înălțimea acelui amvon, că în mijlocul lor există un vas ales al Domnului, și că este cazul să i se dea cuvântul!

Altcineva în locul lui Ford ar fi renunțat imediat la viitorul lui academic și ar fi pornit alături de Brinsmead în cea mai vastă și serioasă redeșteptare a tuturor timpurilor, pregătind poporul pentru Nunta Mielului.

Oricine altcineva, da, dar nu Ford…

O pierdere imensă, și pentru el personal, și pentru Brinsmead, și pentru cauza lui Dumnezeu. Ambițiosul Desmond a ales să se împotrivească vocii care i-a vorbit. Cum să fie el „locul doi,” iar acest țărănel din boscheți, deja privit cu suspiciune și pe cale de a fi alungat din școală, din pastorație și din biserică, să fie vasul ales al lui Dumnezeu? Nu, Vocea nu putea fi autentică. Trebuie că era un produs al minții lui, un joc al imaginației, necontrolat într-o minte complexă ca a lui. Sau poate și mai rău…

A lepădat haina profetică ce i se oferea, în favoarea unei strălucite cariere academice. El, care trebuia să fie partenerul cel mai apropiat al lui Brinsmead, omul care primise înștiințarea că Dumnezeu are de lucru în biserică acum, aici, a devenit principalul oponent al lui Brinsmead, și omul care i-a adus nenorocirea finală. Un profet mincinos, pe care Brinsmead l-a crezut, spre nimicirea lui totală.

Implicațiile acestui moment istoric din trecutul nostru recent sunt copleșitoare. Au fost doar câteva cuvinte simple, asemănătoare celor adresate lui Ghedeon: „Domnul este cu tine, viteazule!” Dar vai, cât de diferită a fost reacția lui Ford. În loc să întrebe ce vor să însemne cuvintele, să ceară dovada autenticității Vocii pe care a auzit-o, așa cum a făcut Ghedeon, el s-a făcut că nu aude. Și-a văzut de drum, fără să-i pese, împotrivindu-se acelei Voci toată viața lui, așa cum declara el însuși mai târziu.

De ce s-a amestecat Dumnezeu într-un mod atât de direct atunci? O astfel de intervenție este fără precedent în istoria noastră recentă. Vocea nu a intervenit direct nici chiar în teribila încleștare din 1888, la Minneapolis. Nu a intervenit nici în criza alfa, și nici cu vreo altă ocazie de atunci încoace.

De ce acum? Ce era atât de important, în acel fatidic an 1958, încât să justifice o directă intervenție a Vocii în treburile bisericii? Și de ce aici, într-un seminar de la capătul lumii, și nu la Andrews University, sau chiar în inima lucrării, la sediul Conferinței Generale?

Mai interesant. De ce nu s-a adresat Vocea direct lui Brinsmead, ca o confirmare că Dumnezeu are o lucrare de maximă importanță pentru el? De ce a trebuit să-i descopere lui Desmond Ford că Brinsmead este vasul Său ales?

Unul dintre motive a fost acela că Ford, pe drumul pe care era gata să pornească, urma să devină cel mai aprig împotrivitor al lui Brinsmead, profetul mincinos prin care omul lui Dumnezeu a fost nimicit.
Prin urmare, Ford trebuia să afle, de la cea mai credibilă sursă cu putință, că Domnul are o lucrare de făcut în poporul Său, iar vasul ales pentru acea lucrare este Robert Daniel Brinsmead. Dar implicațiile sunt cu mult mai vaste.

În acel sabat al anului 1958, în capela seminarului Avondale se aflau față în față, pregătiți pentru o viitoare încleștare titanică, doi mari campioni. Poporul lui Dumnezeu, șchiopătând de ambele picioare, se afla într-un moment de criză majoră. Pe de o parte, Baal își folosea toate tehnicile de amăgire spre a aduce, odată pentru totdeauna, întreaga biserică la picioarele tronului părăsit de Hristos. Pe de altă parte, Dumnezeu Își aștepta poporul înapoi la perdeaua dinăuntru, la tronul din Sfânta Sfintelor, unde urma să aibă loc Nunta. Ford urma să devină campionul lui daily, iar Brinsmead campionul lui yearly, o bătălie la scenă deschisă, pentru un deceniu întreg, sub privirile atente ale bisericii și lumii.

În timp ce biserica îl trimitea pe Ford la studii superioare, la universitățile lumii blocate în daily, prima fază a lucrării lui Hristos, Dumnezeu îl ridica pe Robert Brinsmead să înalțe un drapel în mijlocul poporului amețit, să trâmbițeze că Dumnezeu a trecut la o altă fază a lucrării Sale, și că este înțelept ca biserica să-L urmeze acolo. Controversa dintre Hristos și Baal se acutiza, iar poporul nostru era complet rupt de realitate, dispus să meargă pe orice drum alături de bărbații din poziții de răspundere. Nu mai știa cine este ba’al și unde mai este altarul, sau ce caută parul sfânt deasupra lui.    

În acest moment a intervenit Vocea. Clar, precis, inconfundabil: „Acest tânăr este vasul Meu ales.”

Vă imaginați ce s-ar fi întâmplat dacă Ford ar fi procedat ca Ghedeon? Evident, Vocea avea treabă cu el, altfel s-ar fi adresat lui Brinsmead. Vocea avea treabă cu Ford, deoarece Brinsmead era corect ancorat în realitatea soliei 1888, și nu avea nevoie de confirmări divine pentru validarea adevărului adventist. Cei care posedă adevărul nu au nevoie de minuni sau intervenții divine. Dar Ford avea nevoie, deoarece, fără să înțeleagă ce se întâmplă cu el, era lansat pe o orbită de coliziune cu scopul etern al lui Dumnezeu, cu efecte vaste pentru marea controversă.

Vocea spunea ceva asemănător cu „Domnul este cu tine, viteazule!” Era o invitație fină, elegantă, cu bun simț, o mână întinsă la colaborare cu cerul. Ford putea avea rezerve, ca și Ghedeon, întrebându-se cine a putut să-i vorbească. Trebuia să ceară confirmări, pe care cu siguranță le-ar fi primit imediat, deoarece îngerul Domnului nu se joacă de-a v-ați ascunselea. El oferă imediat dovezi irefutabile despre identitatea sa, atunci când i se solicită.

Ford ar fi primit confirmarea cerută, înțelegea că Vocea a fost a Domnului oștirilor, și imediat se grăbea să ia legătura cu Bob, colegul lui și alesul cerului pentru o misiune necunoscută. Probabil că ei ar fi fost teribil de șocați, petrecând ore în rugăciune, studiu și prezentarea soliei în cea mai eficientă formă, amândoi fiind extrem de dotați în acest domeniu. Ar fi făcut o echipă imbatabilă, căreia nimeni nu i-ar fi rezistat.

Astăzi, noi știm ce aștepta cerul de la ei. Domnul dorea să ofere poporului Său eliberarea finală de „madianiții” spirituali. Era nevoie mai întâi de o lucrare pe care ei nu o înțelegeau prea bine atunci: Trebuia dărâmat altarul lui Baal și tăiat stâlpul Astartei din ograda teologică a părinților lor (va urma).

 

***

 

PDF * DOC * VIDEO