Episodul 14: Consecințele respingerii soliei 1888: Criza panteistă (I)

Vineri, 9 decembrie 2011 - Gili Cârstea

PDF * DOC * VIDEO

 

Ca şi în cazul ereziei Holy Flesh, diavolul s-a folosit de un element vital al soliei 1888, pe care l-a modificat cu viclenie, iar apoi l-a prezentat ca fiind o componentă a soliei îngerului al treilea.
O echipă de medici străluciţi de la Sanatoriul Battle Creek, în frunte cu reputatul savant John Harvey Kellogg, păreau fascinaţi de solia neprihănirii lui Hristos, şi în special de aspectul locuirii lui Dumnezeu în templul sufletului.

Ei au început să compare teorema lui Pavel – „Hristos în voi” – cu lucrările teosofice ale vremii, care împrumutau masiv din misticismul oriental. Nu a durat mult până când au început să propage în biserică noi concepte despre natura lui Dumnezeu pe care le considerau conforme cu solia îngerului al treilea. Şi nu a durat mult până când corpul pastoral, aproape în întregime, părea să vadă lumină şi putere în razele noi care străluceau de la Sanatoriu.

Dacă Dumnezeu este omniprezent, nu este adevărat că El locuieşte în orice are viaţă? Și dacă scopul etern al lui Dumnezeu este acela de a locui în fiecare ființă creată, cum scria sora White, nu a sosit timpul ca poporul nostru să înțeleagă taina lui Hristos?

Pe acest drum, folosind citate din Pavel, Jones şi Ellen White, li s-a părut că este corect să afirme că Dumnezeu locuieşte în fiecare persoană, în fiecare minte, datoria celor care doresc să se bucure de o asemenea favoare fiind aceea de a-L descoperi.

Kellogg a scris o carte, Living Temple, în care făcea un pas şi mai departe, sugerând că fiecare lucru viu în natură este o formă de manifestare a persoanei lui Dumnezeu. Tot ce are viaţă este de fapt un templu viu, o locuinţă a lui Dumnezeu. Concluziile veneau de la sine: Templul va fi curăţit la revenirea lui Hristos, când toate vor fi schimbate de la muritor la nemuritor; nu exista o zi a ispăşirii pentru oamenii din ultima generaţie; Dumnezeu deja locuia în orice om şi dorea să pună la dispoziţia lor puterea Sa.

Uimitor, mulți fraţi din poziţii de răspundere nu păreau să sesizeze depărtarea de adevăr adusă de insinuările prezente în Living Temple. Iar Jones şi Waggoner s-au alăturat şi ei entuziasmului care cuprindea biserica, mai ales că el părea corect ancorat în solia încredinţată lor. Doar intervenţia hotărâtă a sorei White a pus capăt acestor fantezii păguboase, ce se puteau transforma într-o catastrofă de proporţii inimaginabile. Glasul ei a tunat la Battle Creek, fără teamă că deranjează pe cineva:

„Nu avem nevoie de misticismul din această carte. Cei care cultivă asemenea sofistării se vor trezi curând în poziţia prin care vrăjmaşul va vorbi cu ei, ducându-i departe de Dumnezeu” (SpT B02, 52).

„În cartea Living Temple se prezintă alfa ereziilor mortale. Omega va urma, şi ea va fi primită de cei care nu sunt dispuşi să asculte avertizarea pe care a dat-o Dumnezeu” (1 SM 200).  

Alfa – cum a fost numită criza panteistă - a fost stopată fără mari pierderi umane, dar grandioasa ei realizare a fost aceea că a otrăvit pentru un secol adevărul central al evangheliei şi al soliei 1888, acela al scopului lui Dumnezeu de a locui în templul inimii. Cine să mai asculte acest subiect, dacă el a dus la criza atât de periculoasă numită Alfa?

Ca şi în cazul ereziei Holy Flesh, diavolul ştia că succesul constă în pervertirea fină a unui adevăr central, iar cei care nu au sesizat modificarea au ajuns în întunecimi teribile. Acum, în criza panteistă, nu a făcut decât să ducă un pas mai departe conceptul „Hristos în voi,” extinzând aplicarea lui la toţi oamenii, şi chiar la întreaga natură. Toţi cei care nu au acordat atenţie soliei lui Dumnezeu nu au reuşit să vadă manipularea diavolului, şi astfel erau pregătiţi să plonjeze în misticism fără nicio reţinere.

Dumnezeu nu vorbise aşa. El spusese cât se poate de clar că doreşte să locuiască doar în fiinţele inteligente, „de la serafimul luminos şi sfânt, până la om.” În plus, şi mai ales, El nu locuieşte automat în fiecare om care se naşte pe pământ, aşa cum propune misticismul oriental.

De la căderea lui Adam în păcat, nimeni nu a mai fost locuinţa lui Dumnezeu. Cu o singură excepţie: Hristos. Iar după Hristos, nimeni nu a răspuns dorinţei lui Dumnezeu de a deveni templul Său, aşa cum a fost Hristos. Nici chiar Pavel, Petru sau Ioan nu au fost locuinţe ale Duhului Sfânt.

Da, ei au primit „arvuna” Duhului, spre a-i călăuzi în tot adevărul, dar nu au fost făcuţi părtaşi de natură divină, deşi Dumnezeu dorea să facă acest lucru cu generaţia lor. Dar Efesul şi-a pierdut dragostea dintâi şi astfel a ratat marea oportunitate. Nunta Mielului a trebuit amânată.

Acest privilegiu aşteaptă încă o generaţie care să aprecieze corect principiile creaţiunii şi ale guvernării lui Dumnezeu. Doar la ziua ispăşirii finale, la nunta Mielului, vom avea un grup de credincioşi în care Dumnezeu va locui, fiind făcuţi astfel părtaşi de natură divină, beneficiari ai noului legământ şi implicit biruitori ai fiarei împreună cu Hristos.

De ce oare promotorii panteismului de atunci nu au făcut absolut nicio aluzie la pasajul magistral din Hristos Lumina Lumii, unde ea vorbea despre scopul lui Dumnezeu? Răspunsul este cât se poate de simplu: cele scrise acolo spulberau toată şandramaua diavolului, şi descopereau adevărul strălucitor al soliei 1888 mai clar decât tot ce se scrisese până atunci. Îl redăm aici integral, convinşi că el are puterea să așeze taina evlaviei în contrast marcant cu alfa ereziilor nimicitoare mai eficient decât orice am putea spune noi:

„Prin curăţirea templului, Isus Şi-a anunţat misiunea Sa mesianică şi Şi-a început lucrarea. Templul acela, înălţat pentru ca Dumnezeu să locuiască în el prin prezenţa Sa, avea ca scop să fie o pildă pentru Israel şi pentru lume. Scopul lui Dumnezeu a fost din veacuri veşnice ca fiecare fiinţă creată, de la serafimul luminos şi sfânt până la om, să fie un templu în care să locuiască Creatorul. Din cauza păcatului, omul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Întunecată şi mânjită de rele, inima omului a încetat să mai descopere slava Celui Sfânt. Dar prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, scopul cerului este realizat din nou. Dumnezeu locuieşte în corp omenesc, iar prin harul salvator inima devine din nou templul Său.

„Dumnezeu voia ca templul din Ierusalim să fie o dovadă continuă despre soarta aleasă, pusă în faţa fiecărui suflet. Dar iudeii nu au înţeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi temple sfinte ale Duhului lui Dumnezeu. Curţile templului din Ierusalim, pline de zgomot şi de urâta negustorie, reprezentau prea bine templul inimii, mânjit de prezenţa patimilor senzuale şi de gândurile lor nesfinte.

„Prin curăţirea templului de cumpărătorii şi vânzătorii lumii, Isus a dat de ştire misiunea Lui de a curăţi inima de murdăria păcatului, de dorinţele pământeşti, de plăceri egoiste şi de obiceiuri rele, care strică sufletul” (DA 161).

Aici Inspirația delimitează clar scopul etern al lui Dumnezeu: „De la serafimul luminos și sfânt până la om.” Și ni se mai spune că poporul lui Dumnezeu a refuzat sistematic destinul înalt așezat la picioarele lui.

Este fascinantă sincronizarea în timp: Pasajul acesta despre scopul lui Dumnezeu a fost pus la dispoziția poporului cu suficient timp înainte de declanșarea crizei panteiste, ca nimeni să nu poată fi luat prin surprindere de sofistăriile diavolului deghizate în descoperiri științifice.

Când a spus că elitele de la Sanatoriu fascinate de ideile publicate în Living Temple se vor trezi curând în poziţia prin care „vrăjmaşul va vorbi cu ei, ducându-i departe de Dumnezeu,” ea știa foarte bine ce spune. Așa cum veți putea constata în episodul următor.

 

***

Material adițional:

Crizele Alfa și Omega - R.J.Wieland, D.K.Short

Apostazia panteistă - R.J.Wieland, D.K.Short

Panteism, pan-entheism, taina evlaviei

PDF * DOC * VIDEO