Prietenii vorbesc deschis

Vineri, 29 octombrie 2010 - A.Graham Maxwell

 

"Nu există oare pericolul ca toată această insistenţă pentru prietenia cu un Dumnezeu prietenos să slăbească respectul cuvenit?"

Întrebarea merită să fie luată în serios, deoarece multora li se pare dificil să se închine unui Dumnezeu care este în acelaşi timp Creatorul infinit şi Prietenul delicat. Aşa cum s-a demonstrat la poalele Sinaiului, după ce frica dispare, când demonstraţia de putere şi splendoare încetează, respectul pare să se evapore. Atâta timp cât fulgerele străluceau şi pământul se zbuciuma sub picioarele lor, israeliţii erau gata să promită orice lui Dumnezeu. Unii pot privi o asemenea supunere înfricoşată ca fiind "respectul cuvenit." Dar la câteva zile după ce au încetat tunetele, poporul dansa în jurul unui viţel de aur. 1

Atâta vreme cât Isus a hrănit poporul, a vindecat pe bolnavi şi a înviat morţii, poporul era dispus să I se închine şi să-L încoroneze rege al Israelului. Dar când au văzut că răspunde vrăjmaşilor cu asemenea blândeţe, că tratează pe păcătoşi cu asemenea răbdare şi respect, când spunea că împărăţia Sa nu va fi clădită prin forţă, când S-a supus pe Calvar unui asemenea tratament abuziv, cei mai mulţi dintre urmaşii Lui L-au părăsit sau au batjocorit afirmaţia Lui că este Fiul lui Dumnezeu.

Iuda a fost unul dintre cei care au confundat blândeţea cu slăbiciunea. Când Isus S-a aplecat să-i spele picioarele, Iuda L-a dispreţuit pentru această umilinţă. Dumnezeul pe care l-ar respecta Iuda nu s-ar coborî la o asemenea faptă.

Ce vă inspiră mai mult respect: manifestarea înspăimântătoare a puterii lui Dumnezeu la Muntele Sinai, sau imaginea unui Creator puternic plângând liniştit pe Muntele Măslinilor? Dacă istoria Muntelui Sinai şi istoria Muntelui Măslinilor ne-au făcut să-L vedem pe Dumnezeu ca fiind şi Regele atotputernic şi Prietenul delicat, atunci am învăţat cum să ne închinăm lui Dumnezeu cu felul de respect pe care îl aşteaptă El – reverenţă fără teamă, reverenţa unor prieteni.

Asemenea prieteni pot avea o înţelegere mai clară a căilor lui Dumnezeu, deoarece El este capabil să le vorbească mai clar. Spre deosebire de servitori, ei sunt dispuşi să afle mai multe despre Cel pe care Îl admiră. Geloşi pentru reputaţia lui Dumnezeu, aşa cum trebuie să fie prietenii, ei au dovedit că li se pot încredinţa informaţii pe care alţii le-ar înţelege sau chiar le-ar folosi greşit. Dumnezeu le-ar putea descoperi delicateţea Sa fără pericolul ca ei să o trateze ca slăbiciune. El le-ar putea spune că nu preţuieşte nimic mai mult ca libertatea lor, fără pericolul de a slăbi respectul lor pentru disciplină şi ordine. El le poate arăta că este iertarea întrupată, fără riscul ca ei să trateze păcatul cu uşurinţă. El îi poate asigura că nu există nici un motiv de teamă, fără pericolul de a diminua reverenţa şi respectul. Isus nu a făcut economie de cuvinte când a avertizat împotriva riscurilor de a oferi asemenea informaţii celor nepregătiţi sau incapabili să le primească, sau care le-ar socoti chiar periculoase. Spre sfârşitul splendidei descrieri a lui Dumnezeu din predica de pe munte, El avertiza solemn: "Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă." 2 Dacă aceste expresii par exagerate, priviţi felul în care a fost tratat Isus în următorii trei ani şi veţi înţelege că avertizarea a fost justificată.

Între prieteni nu există limbaj întunecat

Îmaginaţi-vă să-L auziţi pe Dumnezeu spunându-vă că El poate vorbi cu dumneavoastră într-un fel în care nu poate vorbi cu alţi oameni, deoarece sunteţi prietenul Său. Moise este cel care a primit acest compliment, iar eu m-am întrebat cum se simţea el oare ascultând cum Dumnezeu explică Mariei şi lui Aron că El poate vorbi mai clar fratelui lor decât poate vorbi cu profeţii.

Maria şi Aron au început să invidieze legătura specială pe care o avea Moise cu Dumnezeu, deşi Moise este descris ca fiind "foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului." 3 Îmi aduc aminte că atunci când eram copil mă gândeam că, dacă Moise a scris acel verset, nu a fost prea umil din partea lui să se laude cu propria lui umilinţă. Mai târziu am înţeles că ai nevoie de multă umilinţă să admiţi că eşti blând.

Blândeţea poate fi rareori admirată sau apreciată la un conducător. În timpul alegerilor prezidenţiale, candidaţii nu insistă prea mult pe blândeţea şi umilinţa lor excepţională, ca fiind atuuri pentru această poziţie înaltă.

Una dintre primele poezii pe care mi le spunea mama începea cu aceste cuvinte: "Isuse blând şi umilit, veghează Tu asupra acestui copilaş." Atunci îmi plăcea foarte mult. Îmi place şi acum. Dar mulţi dintre oamenii cărora Isus le vorbea despre Tatăl L-au dispreţuit şi lepădat pentru blândeţea Lui, exact aşa cum prorocise Isaia.4

Cu secole înainte, Dumnezeu îi spusese blândului Moise că odată, în viitor, El va ridica un profet special din mijlocul poporului Israel, "un profet ca tine." 5 Isus a recunoascut această prezicere ca referindu-se la Sine.6 Iar Moise privea cu mare uimire şi admiraţie cum procedează Fiul lui Dumnezeu cu tot felul de oameni, dar mai ales cu vrăjmaşii Săi, tratându-i cu umilinţă şi îndurare.

Înainte ca Isus să fie răstignit, Moise a venit să vorbească cu El pe muntele schimbării la faţă. Profetul Ilie a venit şi el, şi toţi trei – doi oameni şi Dumnezeul lor Creator, deşi în trup omenesc – au vorbit faţă către faţă, aşa cum vorbesc prietenii unul cu altul. Luca spune că au vorbit despre lepădarea crudă şi execuţia prin care urma să treacă Isus.7

Datorită faptului că aşa de mulţi oameni Îl dispreţuiau pe Isus, vă imaginaţi oare că lui Moise îi era ruşine să stea acolo cu Domnul lui? Ce onoare, să fii identificat cu "Isus cel blând şi umilit!" Lui Moise nu i-a fost ruşine să se descrie în cartea Numeri ca fiind mai blând decât "orice om de pe faţa pământului." A fi aşa înseamnă a fi ca Dumnezeu.

Se pare, totuşi, că aceste calităţi ale lui Moise nu au stimulat respectul fratelui şi sorei lui. Dumnezeu i-a chemat pe toţi trei în faţa Sa. Lui Aron şi Mariei li s-a cerut să vină în faţă. Şi Dumnezeu a zis:

"Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui, nu prin cuvinte greu de înţeles (cuvântul ebraic este "ghicitori"; "riddles" – eng.), ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?" (versiunea King James traduce cuvântul ebraic "ghicitori" cu "limbaj întunecat").8

Remarcaţi că Dumnezeu încă Se referă la prietenul Său Moise ca la un servitor. Mai înainte, Dumnezeu spunea că El vorbeşte cu Moise "aşa cum vorbeşte cineva cu prietenul lui."9 Dar prietenia nu înseamnă sfârşitul slujirii. Isus Însuşi a dat exemplul perfect al prietenului care slujeşte.

Vorbind deschis despre Tatăl

Imediat după ce le-a făcut oferta de prietenie redată în Ioan 15,15, Isus le-a spus ucenicilor că va începe curând să le vorbească mai deschis despre Tatăl. El le-a explicat că până acum le-a vorbit în figuri de stil, metafore, pilde, "limbajul întunecat" pe care nu a fost nevoit să îl folosească cu prietenul Său Moise. "Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl."10

Cât de curând a venit acel ceas? Ucenicii au crezut că imediat. După ce Isus a încheiat o afirmaţie scurtă dar foarte importantă despre Tatăl, ucenicii au răspuns: "Iată că acum vorbeşti desluşit şi nu spui nici o pildă."11

Comparaţi cuvintele Domnului spuse doar cu câteva clipe mai înainte, prorocind felul în care Îl vor părăsi ucenicii: "Vine ceasul, şi acum a şi venit…12

Isus a făcut afirmaţia în aramaică. Ioan a tradus-o în greceşte. Noi o citim în traducerile traducerii lui Ioan. Dar nu este cazul să ne temem că datorită acestor traduceri, sensul original s-a pierdut.

Numeroasele versiuni ale acestui pasaj sună în principiu, la fel:

New International Version:

"Deşi am vorbit figurativ, vine un timp când nu voi mai folosi acest gen de limbaj, ci vă voi vorbi deschis despre Tatăl Meu. În ziua aceea veţi cere în numele Meu. Nu vreau să spun că Eu voi ruga pe Tatăl în numele vostru. Nu, Tatăl Însuşi vă iubeşte, deoarece M-aţi iubit şi aţi crezut că vin de la Tatăl. Eu am venit de la Tatăl şi am intrat în lume; acum plec din lume şi Mă întorc la Tatăl."13

Îmi place în special versiunea Knox a versetului 27: "Tatăl Însuşi este Prietenul vostru, odată ce voi aţi devenit prietenii Mei…" Knox a tradus din latină traducerea lui Ioan din greceşte. Şi în latină, şi în greceşte, cuvintele "dragoste" şi "prieten" vin din aceeaşi rădăcină.

În cele spuse de Isus despre Tatăl, există ceva care a fost spus mai clar sau mai puţin figurat ca înainte? Găsesc doar cuvintele simple, care pot fi traduse simplu: "Nu vă spun că Îl voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Tatăl Însuşi vă iubeşte."

Goodspeed traduce astfel: "Nu promit că am să mijlocesc la Tatăl pentru voi, căci Tatăl Însuşi vă iubeşte."

Ca prieteni ai unui Dumnezeu prietenos, ucenicii erau încurajaţi să-şi prezinte cererile direct Tatălui. Nu era nevoie ca Isus să facă acest lucru pentru ei. Dar ei trebuiau totuşi să ceară "în numele Meu." Acest lucru nu însemna că dacă nu aude numele Fiului Său, Dumnezeu nu prea este dispus să răspundă. Folosirea numelui Lui Isus însemna recunoaşterea faptului că, dacă Fiul nu ne descoperea adevărul despre Tatăl, nu am fi ştiut cum să ne apropiem de El. Era posibil nici să nu dorim.

În acest sens, avem într-adevăr nevoie ca cineva să "mijlocească," să "medieze," să "intervină," toate aceste cuvinte din latină însemnînd "a fi la mijloc," "a se aşeza între." Ori de câte ori ne rugăm în numele lui Isus, Îi mulţumim lui Dumnezeu că Hristos, Mijlocitorul nostru, a venit să acopere prăpastia dintre noi şi Dumnezeu, şi să ne aducă adevărul despre iubitorul nostru Tată ceresc.

Graţie lui Isus, ştim acum că putem vorbi cu Tatăl nostru ceresc "aşa cum vorbeşte un om cu prietenul lui." Nu este nevoie de un alt prieten la mijloc, căci Dumnezeu Însuşi este prietenul nostru.

Din toate lucrurile pe care Isus le-ar fi putut clarifica despre Tatăl, de ce a ales oare această informaţie, şi de ce chiar în acest moment dinaintea răstignirii? Era oare ceva de care ucenicii trebuiau să-şi amintească în special, fiind martori la evenimentele următoarelor câteva ore? Era ceva ce ucenicii trebuiau să înţeleagă foarte clar, fără de care ar fi deformat semnificaţia morţii Sale jertfitoare?

Misterul dispariţiei lui NU

Este surprinzător, dar nu oricui îi place să audă această explicaţie clară despre Tatăl, redată în Ioan 16. De fapt, am auzit odată pe un pastor denunţând-o ca "erezie blestemată." "Dacă Isus nu mijloceşte la Tatăl pentru noi," spunea el, "nu există speranţă să fim mântuiţi."

Sunt sigur că acest pastor nu înţelegea că el condamnă chiar cuvintele lui Hristos. Ca să fiu corect, va trebui să adaug că el este obişnuit, ca mulţi alţii, să citească Ioan 16,26 fără foarte importantul cuvânt "nu." Isus a spus: "Nu spun că voi ruga pe Tatăl în numele vostru." Dar pentru mulţi cititori, "nu" a dispărut cumva.

În numeroase ocazii publice, şi uneori chiar în material scris, am observat acest verset folosit fără "nu," ca o făgăduinţă că Isus va mijloci la Tatăl pentru noi. Unii s-au arătat foarte surprinşi când li s-a atras atenţia asupra cuvântului lipsă. Chiar am auzit pastori mărturisind că, dacă acel "nu" chiar este acolo, nu înţeleg ce rost are acel verset. Unii îl ignoră pur şi simplu.

Un profesor spunea: "Deoarece ştim toţi că Hristos mijloceşte acum la Tatăl, Ioan 16,26 este un paradox complicat." El se referea la versetul cu "nu" prezent. Dar Isus nu spunea că acest verset este complicat. El spunea că este deschis şi clar!

O şansă de a pune întrebări

Ucenicii au mai pierdut o ocazie de a se purta ca prietenii, aşa cum au fost invitaţi, şi să pună întrebări aşa cum fac prietenii. Ei ar fi putut să-L întrebe pe Isus dacă ce a spus este chiar aşa.

"Vrei să spui că nu este nevoie să-L rogi pe Tatăl pentru noi? Atunci dece i s-a cerut lui Moise să clădească tot sistemul ceremonial la Sinai?"

"Nu era lucrarea specială a marelui preot aceea de a mijloci între Dumnezeu şi păcătoşi?"14

"Nu trebuia Moise să intervină pe lângă Dumnezeu ca să nu se reverse mânia asupra poporului răzvrătit?"

"Nu a spus chiar Moise că a reuşit să-L convingă pe Dumnezeu să-Şi schimbe hotărârea?"

Ucenicii ar fi putut îndrepta atenţia lui Isus la cuvintele Scripturii: "Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său, şi a zis… Întoarce-Te din iuţimea mâniei Tale, şi lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tău… Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-L facă poporului Său."15

"Doamne, vrei să spui că şi Moise a înţeles greşit?"

Astăzi, având avantajul că am citit epistola către Evrei, putem ridica încă o întrebare: "Doamne, dacă lucrarea marelui preot reprezenta chiar lucrarea pe care ai venit să o faci, şi pe care o continui de când Te-ai întors la Tatăl, de ce spui că nu este nevoie să mijloceşti la Dumnezeu pentru noi? Şi în ciuda acestei afirmaţii clare, de ce prietenii Tăi aşa buni, cum sunt Ioan şi Pavel, Te descriu în Noul Testament ca pe un Avocat care pledează în curţile cereşti?16 Chiar şi ei au înţeles greşit? S-a simţit Ioan în confuzie auzindu-Te cum Îl rogi pe Tatăl pentru ucenici, imediat după ce ai spus că nu este nevoie de aşa ceva?"17

Aş vrea ca Ioan să-I fi cerut lui Isus să-i explice implicaţiile afirmaţiei Sale clare despre Tatăl. Iar Ioan, notând răspunsul preţios, ne-ar fi permis şi nouă să-l citim. Totuşi, studiind restul Scripturii, ne putem face o idee despre felul în care ar fi explicat Domnul.

"Nu am venit să-L contrazic pe Moise"

Isus ar fi putut începe repetând ce a spus criticilor Săi, care Îl acuzau de contrazicerea învăţăturilor sfinte ale Scripturii: "Să nu credeţi că am venit să stric legea sau prorocii: nu am venit să stric, ci să împlinesc."18

Apoi, aşa cum obişnuia când răspundea unor astfel de întrebări, Isus ar fi putut trasa istoria ideii după care copiii lui Dumnezeu au nevoie ca cineva să se afle între ei şi Tatăl lor ceresc. El ar fi putut reaminti ucenicilor cum S-a pogorât Dumnezeu la Sinai spre a vorbi poporului Său despre măsurile pe care a fost nevoit să le ia spre a le câştiga atenţia şi cum, plin de groază, poporul a cerut lui Moise ca Dumnezeu să nu le mai vorbească direct, ca să nu moară.

"Vorbeşte-ne tu, Moise, şi vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim."19

"Vedeţi," ar fi putut continua Isus, "poporul a fost cel care a dorit pe cineva la mijloc, cineva despre care ei credeau că este prieten cu Dumnezeu, care putea sta între ei şi Dumnezeul de care erau aşa de îngroziţi."

"Dar voi, ucenicii Mei, ştiţi că Eu sunt Cel care era atunci pe Sinai. Vă este la vreunul dintre voi frică de Mine? V-am invitat să fiţi prietenii Mei. Voi ştiţi că nu este nici o primejdie să staţi aici cu Mine şi să vorbim deschis, aşa cum facem acum."

Eu nu am dorit pe nimeni la mijloc

Apoi Isus ar fi continuat cu tristeţe: "Ce mult m-aş fi bucurat să pot vorbi aşa cu poporul Meu acolo în pustie. Eu nu am dorit ca cineva să mijlocească între noi, ca şi cum Eu nu Îmi iubesc proprii copii. Dar ei nu Mă cunoşteau aşa cum Mă cunoaşteţi voi astăzi. În primul rând, erau prea nerespectoşi. Apoi, erau prea speriaţi. Nu am putut să le poruncesc să nu le fie frică. Aşa cum cred că voi înţelegeţi, încrederea şi prietenia nu pot fi poruncite. Din această cauză, până când urmau să Mă cunoască mai bine, am fost de acord că Moise poate fi mijlocitorul. Lor nu le era frică de el, iar lui nu îi era frică de Mine."

"Vă daţi seama că între Mine şi Moise nu era nimeni la mijloc. El Mă cunoştea şi era prietenul Meu. Nu a fost nimeni între Mine şi vechiul Meu prieten Avraam, atunci când a vorbit atât de deschis despre planurile Mele pentru locuitorii Sodomei. Şi nu a fost nimeni între Mine şi Iov, când s-a simţit liber să-şi exprime simţămintele aşa puternic. Sfătuitorii lui au crezut că Mă voi supăra, dar în realitate am fost onorat de încrederea lui.

"Şi acum," ar fi putut încheia Isus, "am venit Eu Însumi să fiu Cel de la mijloc, aşa cum I-am spus lui Moise că voi face. Mulţi vor înţelege greşit scopul venirii Mele. Mulţi chiar vor mulţumi sincer lui Dumnezeu că M-a trimis, să stau între ei şi Tatăl lor ceresc ofensat, ca şi cum Eu aş fi mai binevoitor decât El."

"Dar voi ştiţi cine sunt Eu. Voi aţi văzut că Isaia a avut dreptate când a prezis că Prinţul păcii va fi, în realitate, Dumnezeu.20 Acum, ucenicii Mei, spuneţi voi adevărul. Aveţi nevoie de cineva care să vă protejeze de Mine? Dacă nu, atunci nu aveţi nevoie de nimeni care să vă protejeze de Tatăl. Atunci când v-aţi purtat aşa urât în timpul cinei, a fost cineva între voi şi Dumnezeu când v-am spălat picioarele? Şi vă rog să nu uitaţi, atunci când am spălat picioarele lui Iuda, între el şi Dumnezeul lui nu era nimeni."

"V-am spus cât s-a putut de clar şi deschis că Tatăl vă iubeşte la fel de mult ca Mine. El este tot atât de iertător şi prietenos pe cât, sper, aţi constatat că sunt şi Eu. El este la fel de dispus să Se aplece şi să vă spele picioarele."

"Acum urmează să fiu răstignit. Aş vrea să fiţi împreună cu Mine la Calvar. Aş vrea să priviţi cum mor. Poate vă va ajuta să înţelegeţi mai clar ce am încercat Eu să vă spun despre Tatăl."

Din păcate, dintre cei doisprezece ucenici, doar Ioan a fost acolo. Dar el a consemnat doar ce a văzut şi auzit.

Cine ne iubeşte mai mult – Isus sau Tatăl?

Cu mulţi ani în urmă, când fata mea cea mică avea şase ani, ne aflam la altarul familial şi citeam împreună istorioara pentru copii dintr-o revistă creştină. Ea zugrăvea dramatic cum Isus stă înaintea Tatălui şi Îi cere să ierte, în special pe copilaşii care nu au fost cuminţi.

"Tati," ne-a întrerupt Alice, cu o privire tulburată, "asta înseamnă că Dumnezeu nu ne iubeşte aşa de mult ca Isus?" Pentru ea era clar că cel care cerea trebuie că iubea mai mult decât cel căruia i se cerea.

În seara aceea altarul s-a lungit ceva mai mult. Un copil se simţise liber să pună o întrebare foarte importantă despre Dumnezeu. Şi dorea cu adevărat să înţeleagă.

I-am povestit ceea ce dorea să explice Isus ucenicilor Lui în camera de sus. Acum, Alice explică nepoţilor mei că Dumnezeu îi iubeşte la fel de mult ca Isus.