Robia păcatului și vestea bună

Marți, 15 septembrie 2009 - Gili Cârstea

 

„El va mântui pe poporul Său din păcatele lui,” spusese îngerul atunci când a explicat Mariei rolul și misiunea „sfântului” care se va naște din ea.

Vestea bună, pe care omenirea o aștepta de patru mii de ani, a fost adusă de, și prin, Omul Isus Hristos, și însemna exact aceasta, eliberarea din robia păcatului. Nu exista o altă nevoie care să o depășească pe aceasta. Civilizația umană trebuia să fie întoarsă la momentul inițial al creațiunii, când moartea – plata păcatului – era complet necunoscută.

Au trecut încă două mii de ani de când a venit eliberarea, iar poporul acela sortit să fie mântuit din robia păcatului încă bâjbâie în beznă, fără să înțeleagă esența evangheliei, că „Isus a venit să ne facă părtași de natură divină,” și că „viața Lui declară că omenescul unit cu divinul nu comite păcat” (MH 180).

Declarația aceasta a vieții Lui, că „omenescul unit cu divinul nu comite păcat,” a fost îngropată după Cincizecime, iar Efesul și-a pierdut dragostea dintâi. Vestea bună a devenit neputincioasă, searbădă și nefolositoare, agățată caraghios între Romani 7 și 8, căutând legitimitate mai mult în moartea lui Hristos decât în viața Sa, care declara cu glas de tunet că „omenescul unit cu divinul nu comite păcat.”

Evanghelia – vestea bună – este aceea că s-a găsit soluția la problema păcatului. Soluția strălucea „pe fața lui Isus Hristos” (2 Cor 4:6; DA 81), dar ucenicii erau greoi la minte, destul de stângaci în abordarea „cuvântului despre neprihănire (Evr 5:13), iar vrăjmașul a reușit să arunce o măhramă peste „slava” care locuia în Hristos. Evanghelia a devenit o simplă declarație, fără efecte reale în viața credinciosului. A produs o biserică plină de păcătoși socotiți neprihăniți dar nicidecum eliberați din robia păcatului.

Aceasta este o veste foarte proastă, iar viața lui Hristos este o dezmințire categorică a acestei evanghelii mincinoase. Vestea proastă proclamată în zilele noastre spune că Dumnezeu nu comite păcat, dar omul nu are nicio șansă de a nu comite păcat, deoarece el „nu este Hristos.”

Mântuirea promisă de cer omenirii prin Maria a fost realizată chiar în Omul Isus Hristos, sub ochii oamenilor. A fost o demonstrație glorioasă despre destinul înalt, pus în fața fiecărui suflet, atunci când omenirea se întoarce la scopul etern al lui Dumnezeu. Taina evlaviei este omenescul unit cu divinul, și acesta este privilegiul oricărui suflet de pe fața pământului. Acesta a fost, este, și va fi etern mesajul Sanctuarului. El străbate Scriptura de la un capăt la altul, transmis în limbajul fiecărei generații, și va rămâne pentru totdeauna fundamentul creației lui Dumnezeu.

Civilizația umană se va putea bucura de făgăduința unui Mântuitor care „va mântui pe poporul Său” din robia păcatului doar atunci când va înțelege taina profundă ascunsă în doctrina Sanctuarului: „Omenescul unit cu divinul nu comite păcat.”

Aceasta este fenomenala ecuație aflată în posesia bisericii rămășiței, și pe care omenirea are nevoie să o audă, dacă speră să se bucure vreodată de oferta unui Mântuitor care urmărește să elibereze din robia păcatului.

PDF * DOC