Un adevăr „ciudat de nou” pentru mulți

Vineri, 21 august 2009 - Gili Cârstea

Caracteristic îndelungatei Lui proceduri în comunicarea adevărului, Domnul nu a descoperit slujitoarei Sale ceea ce urma să se întâmple la Minneapolis. Ea nu a știut nimic despre intențiile lui Dumnezeu la acea sesiune. Nu a știut că au fost aleși doi soli cu „acreditare divină,” că prin ei va fi proclamată „o foarte prețioasă solie” și că ea este chiar „începutul soliei îngerului a cărui slavă va umple tot pământul.” A lăsat-o să guste adevărul nou la prima mână, rostit chiar de gura celor doi mesageri.

Oricine altcineva ar fi avut rezerve și dubii față de această cale a lui Dumnezeu. De ce oare Domnul nu dorește să lucreze pe calea firească a lucrurilor, așa cum procedase până acum?

Oricine, dar nu ea. Ceea ce spune multe despre caracterul oamenilor prin care alege Domnul să vorbească.

Explicația pentru această onorabilă modestie la cineva cu poziția ei se află chiar într-unul dintre primele ei discursuri la Minneapolis, înainte de a auzi ceva rostit de Jones și Waggoner de la acea tribună. Ea spune că atunci când avem ochii deschiși către Soarele Neprihănirii, vom fi în armonie cu solii și soliile lui Dumnezeu.

Aici este cheia pentru dilemele multora din biserica de azi. Oamenii se întreabă dacă pot avea încredere în Jones și Waggoner, ca și în persoanele care au preluat solia lor în drumul ei către o slavă crescândă. Este sigur să studiem aceste lucruri? Mai are Dumnezeu ceva de spus cu privire la adevărul mântuitor? Așteaptă El de la copiii Săi noi înțelegeri ale luminii deja descoperite, sau chiar adevăruri „în întregime noi”? Există lumină trimisă care a fost estompată, ascunsă sub molozul erorilor în generațiile trecute?

Iată ce spunea ea fraților delegați, chiar la începutul sesiunii din 1888:

„Cel care studiază adevărul, care cu rugăciune își deschide ochii înțelegerii spre a vedea, și inima spre a primi razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, va fi în armonie cu solul și cu solia pe care o trimite Dumnezeu. Toată opoziția, toate prejudecățile, toate sugestiile vrăjmașului, nu vor face nicidecum adevărul mai puțin prețios sau mai puțin adevărat. Adevărul este obstrucționat doar atunci când oamenii cedează subtilităților vrăjmașului. Dar chiar și atunci când adevărul este respins și vorbit de rău de către cei care ar putea fi binecuvântați, întăriți și umpluți de bucurie de el, valoarea și strălucirea lui nu este estompată; căci mesagerii Domnului vor ține telescopul în fața ochiului spiritual, ca adevărul să poată fi privit din toate unghiurile, iar valoarea lui să poată fi apreciată.

„O investigare cinstită nu va eșua în a descoperi lucruri minunate în Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare gest de rezistență așează pe opozant sub o umbră deasă. El nu dorește să vadă. El nu cercetează Cuvântul lui Dumnezeu. Dar opoziția și rezistența nu fac decât să propulseze adevărul în faze noi și distincte. Cu cât adevărul este vorbit de rău, cu atât mai mult va străluci. Așa este lustruit aurul prețios. Fiecare cuvânt disprețuitor rostit împotriva lui, fiecare reprezentare greșită a valorii lui, trezește atenția și este mijlocul prin care se ajunge la o investigare și mai profundă a ceea ce este adevărul mântuitor. Adevărul devine astfel și mai prețuit. O nouă frumusețe și o nouă valoare sunt descoperite în diferitele lui perspective.

Fraților, Dumnezeu are lumină foarte prețioasă pentru poporul Său. Eu nu o numesc lumină nouă, dar, oh, ea este ciudat de nouă pentru mulți” (The EGW 1888 Materials, 140).

Imediat a venit „lumina foarte prețioasă,” și ea a fost atât de „ciudat de nouă” pentru atât de mulți încât ei au înfruntat-o cu toată puterea, cu toată convingerea că este lumină falsă.

Sigur că nu era adevăr nou, deoarece el fusese oglindit în ceremonii și metafore chiar de la început. Întreaga economie iudaică vorbea despre sanctuar și scopul lui. De la Geneza la Apocalipsa, totul se desfășoară în jurul sanctuarului ca loc al locuinței lui Dumnezeu. Sanctuarul a fost întinat, și trebuie curățit. A fost pustiit, și trebuie reocupat. A fost batjocorit, și trebuie reabilitat, justificat.

Conflictul din jurul sanctuarului merge însă și mai departe înapoi în timp. Rebeliunea lui Lucifer a fost declanșată tocmai de acest aspect fundamental al creației lui Dumnezeu. Părtășia dintre cele două naturi, creată și divină, era contestată, fiind considerată un obstacol în calea fericirii și libertății cetățenilor universului.

Această colosală controversă se va încheia atunci când omenirea va avea ocazia să vadă scopul etern al lui Dumnezeu realizat în poporul Său, o dovadă zdrobitoare că neprihănirea, libertatea și demnitatea nu sunt posibile atâta timp cât templul lui Dumnezeu este gol.

Astăzi acest adevăr continuă să fie „ciudat de nou” pentru cei mai mulți dintre frații noștri, care nu vor putea fi în armonie cu solii și solia lui Dumnezeu decât atunci când vor dori să deschidă ochii și inima către razele tot mai strălucitoare ale neprihănirii lui Hristos în legătură cu legea.

Și nu ne temem de opoziția violentă declanșată împotriva lui. Este un semn că acest adevăr va deveni curând, din acest motiv, cât se poate de proeminent și strălucitor.

 

PDF * DOC