Efectul „strigării” de la miezul nopții: Cernerea

Sâmbătă, 1 august 2009 - Gili Cârstea

Strigarea de la miezul nopții, că Mirele vine din nou spre a conecta pe poporul Său la izvorul vieții, produce în biserică o situație extrem de neplăcută. Ea dă peste cap munca asiduă a generații de pastori și administratori, care au luptat să păstreze în biserică pacea și armonia, buna conviețuire dintre grâu și neghină, o minimă decență comportamentală sub umbrela sloganului „unitate în diversitate.”

Și a funcționat. Discrepanțele dintre cele două clase nu au fost vizibile, deoarece ambele „au o credință curată” (COL 406) provenită din devotament pentru mișcarea adventă și doctrinele ei specifice. În plus, ambele categorii sunt lipsite de slava lui Dumnezeu, adică nu au devenit încă „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu,” așa cum a fost Fratele lor mai mare. Ele toate sunt „fecioare” dar nu „Mireasa.” Adică nu L-au „cunoscut” pe iubitul inimii lor așa cum recomandă Scriptura, acea „cunoaștere” care produce o făptură nouă.

Când răsună strigarea că Mirele dorește să ducă fecioarele la altar, la părtășia de natură divină, zguduirea și cernerea separă ceea ce înainte părea unitate, produce conflict acolo unde noi credeam că este armonie, aduce sabie acolo unde noi visam și doream pace. Apar două categorii de credincioși imposibil de armonizat, și astfel se spulberă visul și efortul multor frați care astăzi luptă pe orice cale spre a împiedica strigarea să ajungă la urechile turmei lor.

Marea Strigare „a și început în descoperirea neprihănirii lui Hristos,” iar trezirea fecioarelor pune în evidență ceea ce până atunci nu se vedea, și anume faptul că Hristos mai are de făcut o mare lucrare înainte de a putea reveni în slavă. El trebuie să pregătească un grup de credincioși prin care Dumnezeu, necunoscut în lume, să poată fi „sfințit” în noi sub ochii oamenilor. Atunci „neamurile vor cunoaște că Eu sunt Domnul” (Eze 36:23) și milioane vor întoarce spatele lui Baal.

Întrebarea care așteaptă un răspuns urgent este: De ce, când se aude strigarea iar fecioarele se deșteaptă, unele devin „neînțelepte”? Dacă toate erau „fecioare,” dacă toate aveau „considerație pentru adevăr,” dacă „nu erau ipocrite” și „au apărat și susținut adevărul” (COL 411), de ce oare unele se trezesc „neînțelepte” și sunt cernute - adică nu pot participa la Nuntă? De ce unele au „ulei” suficient iar altele nu?

Răspunsul oferit de inspirație nu a prea fost băgat în seamă de poporul lui Dumnezeu, deși el descoperă cu claritate una dintre cele mai serioase slăbiciuni ale mesajului adventist actual. Ascultați:

„Duhul lucrează asupra inimii omului în măsura în care acesta doreşte şi consimte ca Duhul să implanteze în el o natură nouă, dar cei reprezentaţi prin fecioarele neînţelepte au fost mulţumiţi cu o lucrare superficială. Ei nu cunosc pe Dumnezeu. Nu au studiat caracterul Lui, nu au avut comuniune cu El, deci ei nu cunosc, nu ştiu cum să se încreadă în El, cum să privească la El şi să trăiască” (COL 411).

Iată deci problema reală a fecioarelor devenite neînțelepte: Nu au dorit și nu au consimțit ca Duhul să implanteze în ele natura divină; nu au studiat caracterul lui Dumnezeu, pe care nu-l cunosc; au fost mulțumite cu o lucrare superficială, considerând că iertarea, îndreptățirea, este tot ce trebuie spre a onora pe Mire.

De ce oare nu au dorit și nu au consimțit ca Duhul „să implanteze în ele o natură nouă”? Pentru simplul fapt că nu li s-a spus că Dumnezeu așteaptă așa ceva. Predicarea adventistă - unica lor sursă de informare spirituală - nu a avut nimic de spus despre părtășia de natură divină, despre scopul etern al lui Dumnezeu, despre intenția Duhului de a reveni în locuința Sa, după modelul Omului Isus Hristos. Tot ce au știut ei a fost că îndreptățirea prin credință este și solia îngerului al treilea, și evanghelia curată. Au dormit liniștiți, așteptând să vină Domnul și să-i ia la cer.

Când crezi că îndreptățirea este totul, și nu știi că Duhul urmărește să implanteze o nouă natură, urmările sunt previzibile, și ele oglindesc foarte bine starea bisericii de azi:

„Slujirea lor înaintea lui Dumnezeu degenerează în formalism: 'Stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după poftele lor' Ezechiel 33,31” (COL 411).

Care sunt „poftele” acestui popor al lui Dumnezeu din ziua de azi? Ei doresc să fie îndreptățiți prin credință, dar să trăiască după îndemnurile firii pământești. Aceasta este „caracteristica specială” a poporului vremii sfârșitului:

„Apostolul Pavel subliniază faptul că aceasta va fi caracteristica deosebită a acelora care vor trăi chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. El spune că 'în zilele din urmă vor veni vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine... iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea' 2 Timotei 3,1-5” (COL 411).

O „formă de evlavie” înseamnă să stai agățat între Romani 7 și Romani 8, între controlul legii păcatului și libertatea legii Duhului de viață în Hristos. Înseamnă să trăiești după îndemnurile firii pământești, dar să declari că trăiești după îndemnurile Duhului. Să declari că primești și predici solia îngerului al treilea, deși crezi că ea este îndreptățirea prin credință.

Duhul nu poate lucra asupra noastră, dacă nu înțelegem că scopul Lui este să „implanteze” în noi o natură nouă. Nici chiar interesul zelos pentru cunoașterea lui Dumnezeu nu folosește, dacă nu pricepem că această cunoaștere este oferită doar celor care acceptă să fie făcuți părtași de natură divină:

„Făgăduințe mari și prețioase ne-au fost făcute, dar ele sunt oferite doar în măsura în care obținem o cunoaștere a lui Dumnezeu. Această cunoaștere este dată celor care devin părtași de natură divină” (ST 30 nov 1904).

Astfel, în momentul în care se produce trezirea în biserica rămășiței, fecioarele deja au decis dacă doresc sau nu doresc să fie conectate la izvorul vieții. Momentul trezirii nu mai permite luarea niciunei decizii, ci doar o teribilă zguduire și cernerea, separarea dintre grâu și neghină. Fecioarele înțelepte pășesc în camera de nuntă, acolo unde umanul și divinul se întâlnesc din nou. Ispășirea are loc, iar scopul etern al lui Dumnezeu este realizat, deoarece El a reușit să facă din biserica Sa „continuarea întrupării lui Hristos” (The EGW 1888 Materials, 1709).

Prin urmare, Marea Strigare care deja a început în biserică, și care cheamă poporul la o decizie cu privire la acest scop etern al lui Dumnezeu, trage o linie de despărțire în mijlocul evlaviei fără putere, punând pe fiecare în fața unei solemne hotărâri: Ești de acord să fii făcut părtaș de natură divină?

PDF * DOC