O cale foarte simplă de a încheia conflictul

Marți, 30 iunie 2009 - Gili Cârstea

Declarația inspirată că „marea strigare a și început” prin descoperirea neprihănirii lui Hristos în 1888, și că „acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul,” este de necombătut, și stă în picioare și astăzi, sfidând toate încercările noastre de a explica lunga întârziere a împlinirii făgăduinței revenirii lui Hristos.

Ea reprezintă întreaga rațiune a existenței grupului nostru de studiu, autorizația noastră, dacă vreți, acreditarea pentru solia pe care dorim să o comunicăm bisericii și lumii.

Frații noștri nu sunt convinși că acea neprihănire a lui Hristos este capabilă să trezească fecioarele adormite, și de aceea sunt foarte tulburați de „agitația inutilă” pe care dânșii consideră că o producem în biserică. Unii dintre ei au mers cât de departe se putea spre a împiedica „strigarea” de la miezul nopții (Mat 25:6) să ajungă la urechile fecioarelor adormite.

Am dori să-i scutim de situația neplăcută în care se scufundă tot mai mult, mergând pe urmele înaintașului lor, onorabilul Caiafa, și de aceea le propunem o cale foarte simplă de a încheia conflictul sângeros care se desfășoară acum în biserică: Noi promitem să încetăm imediat distribuirea oricăror broșuri bleumarin sau cărți – de orice culoare ar fi ele –  dacă dânșii ne conving, pe noi și biserica pe care o reprezintă, că Legământul cel veșnic a fost semnat cu poporul lui Dumnezeu de astăzi, că acest popor are Credința lui Isus, și că Ploaia Târzie poate fi declanșată de altceva afară de solia 1888. Să explic:

Legământul cel veșnic

Dumnezeu a promis că va încheia cu poporul Său un legământ nou, prin care Legea (care este o transcriere a caracterului Său), va fi scrisă în mintea și inima noastră. Făgăduința făcută în Ieremia 31 rămâne încă neîmplinită, în ciuda tuturor eforturilor educaționale ale bisericii din orice vreme. Duhul „nou și statornic,” adică „Legea Duhului de Viață” despre care vorbește Pavel în Romani 8, încă nu a fost instalată în mintea niciunui pământean, cu excepția lui Hristos.

Credința, spune Pavel, este hypostasis, adică un contract, un legământ între Dumnezeu și poporul Său, prin care El Se angajează să scrie Legea, „Legea duhului de Viață,” în inimile poporului Său.

Provocarea noastră este următoarea: Să se demonstreze că Legământul cel veșnic a fost realizat în poporul nostru, că Legea Duhului de Viață a fost scrisă în templul inimii unui grup de frați din poporul nostru, oricât de mic și neînsemnat ar fi numărul lor. 

Credința lui Isus

Apostolul Ioan face o descriere a grupului de credincioși prin care Dumnezeu va lucra la finalul marii controverse dintre Hristos și Satana. El spune că aceștia „țin poruncile lui Dumnezeu și au credința lui Isus” (Apoc 14:12). Aceasta este o elită spirituală pe care lumea încă nu a văzut-o decât virtual, oglindită în Omul Isus Hristos. Ea încă nu a apărut, iar motivele nu sunt acoperite în mister.

Ce credea Omul Isus Hristos? Care era credința Fratelui nostru mai mare, acea credință pe care o vor avea și sfinții ultimei generații?

Omul Isus Hristos credea că Tatăl locuiește în El, și așa explica întreaga Sa activitate și viață. El credea că trupul Său este templul Duhului Sfânt, și că în El s-a realizat, pentru prima oară de la căderea lui Adam, scopul etern al lui Dumnezeu de a locui „în fiecare ființă creată, de la serafimul luminos și sfânt până la om” (DA 161). El știa și credea că Dumnezeu „urmărește să facă din biserica Sa continuarea întrupării lui Hristos” (The EGW 1888 Materials, 1709), o nouă familie de oameni, părtași de natură divină, conform declarației: „Isus a venit să ne facă părtași de natură divină, și viața Lui declară că omenescul unit cu divinul nu comite păcat” (MH 180).

Provocarea noastră este următoarea: Unde este această nouă familie umano-divină? Lumea așteaptă de milenii să vadă așa ceva, spre a se lăsa înduplecată că se închină lui Baal și nicidecum lui Hristos. Unde este poporul acela părtaș de natură divină, în care „caracterul lui Hristos” a fost „în mod desăvârșit reprodus”? De ce nu apare, în ciuda eforturilor uriașe făcute de toate administrațiile bisericii rămășiței timp de un secol? De ce nu are poporul nostru Credința lui Isus? De ce dă el toate dovezile că este îndrăgostit de credința lui Baal, care spune că Hristos a fost unic și nimeni nu va călca pe urmele Lui?

Ploaia Târzie

Dumnezeu a făgăduit, de asemenea, că biserica Sa din ultima generație va beneficia de o revărsare fără precedent a Duhului Sfânt, nemaivăzută niciodată în trecut. Scopul ei este „coacerea recoltei,” adică aducerea acelei generații de credincioși la „statura plinătății lui Hristos.” Această statură este clar descrisă de Pavel:

„Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Ef 3:14-19).

Ca și Hristos, acea generație de sfinți trebuie să ajungă plină de „toată plinătatea lui Dumnezeu.” Adică părtași de natură divină.

Ploaia Târzie, care înseamnă de fapt „un învățător al neprihănirii,” urmărește să descopere chiar acest lucru, că Hristos era neprihănit deoarece era părtaș de natură divină, de „toată plinătatea lui Dumnezeu,” fără rezerve sau excepții.

Acea plinătate mergea până acolo încât permitea acest gen de exprimare: „Eu și Tatăl una suntem.” Poporul era îngrozit de această declarație, deoarece înțelegea de aici că Hristos și Tatăl sunt una și aceeași persoană. Dar El dorea să spună că în El natura umană și cea divină sunt perfect unite; că cei care Îl persecută pe El persecută de fapt pe Tatăl, care locuiește în El; că cei care Îl primesc pe El primesc pe Tatăl, care locuiește în El.

Provocarea noastră este următoarea: Unde este Ploaia aceasta care pregătește biserica pentru Nunta Mielului? De ce am început să imităm tot circul profeților lui Baal, cu speranța că „poate, poate,” S-o îndura Dumnezeu de noi și o va trimite, deși luptăm cu disperare împotriva ei de peste un secol? De ce ne ocolește ea cu obstinație, în ciuda miliardelor de rugăciuni care o cheamă?

Ploaia Târzie promisă este așteptată să vină „din mari depărtări” - și să aducă „pline puteri” – și de aceea frații noștri strâmbă din nas când ni se spune că ea a venit doar de la Minneapolis, și că a adus altfel de „puteri” decât cele pe care le practicăm noi pe „ordinea firească a lucrurilor.”

Revărsarea aceasta „fără precedent” era dependentă de primirea luminii pe care „Domnul, în marea Sa îndurare,” a trimis-o bisericii prin frații Waggoner și Jones. Continuă acești frați și solia lor să fie persona non grata în acest popor? Atunci să ne explice frații pe ce altă cale ar putea fi ea adusă asupra bisericii.

În loc să ne critice și să ne pună mâna la gură pe calea comodă a alungării din Via Domnului, frații noștri ar face mai bine să explice bisericii de ce Legământul cel veșnic, Credința lui Isus și Ploaia Târzie sunt inexistente în biserică, iar pandemia de laodiceanism a ajuns la gradul șase fără să mai îngrijoreze pe nimeni.

 

PDF * DOC * MP3