M.L. Andreasen: „Doar îmi dau mărturia”

8 decembrie 2008 - Gili Cârstea

„Cred că niciodată nu voi mai fi chemată să stau sub directa călăuzire a Duhului lui Dumnezeu, așa cum s-a întâmplat la Minneapolis” (The EGW 1888 Materials, 1565).

Această declarație tulburătoare ar trebui să fie o dovadă suficientă pentru cei care au dubii asupra autenticității mărturiei sorei White despre faptele și consecințele sesiunii CG din 1888.

Autorii celor patru Evanghelii au pus pe hârtie o descriere a evenimentelor vremii lor, iar noi nu discutăm credibilitatea mărturiei lor, în ciuda istoriei oficiale, cu care se află în contradicție flagrantă. Credem mult mai repede mărturia pescarului Ioan, decât analiza profesionistă și autoritară a conducătorului bisericii de atunci, marele preot Caiafa.

De ce în cazul evenimentelor dramatice din 1888 nu procedăm la fel? De ce insistăm să dăm crezare, și să propagăm, poziția oficială despre 1888, deși vedem bine că ea se află în aceeași contradicție flagrantă cu mărturia celui mai implicat și inspirat participant la acele evenimente?

Singurul răspuns acceptabil ar fi acela că, fără să știm, ne aflăm de partea rebeliunii lui Core, Datan și Abiram, care la acea dată au încercat – și au reușit – să scape de călăuzirea lui Dumnezeu prin intermediul vocii profetice prin care El ridicase și călăuzise mișcarea adventă. Istoria 1888 demonstrează o realitate dureroasă a inimii firești care s-a repetat mereu în istorie: Când slujitorii lui Dumnezeu se află sub cea mai directă călăuzire a Duhului lui Dumnezeu, atunci opozanții ajung sub cea mai directă influență a spiritului satanic.

Astăzi aduc în fața voastră o strălucită pagină de istorie, o pagină din experiența unui mare cărturar adventist, confruntat ca noi toți cu mulțimea de incertitudini asupra autenticității Spiritului Profeției manifestat prin viața și scrierile sorei White. Este vorba de același frate M.L.Andreasen, despre care vorbeam zilele trecute.

Așa cum știți deja, el a fost confruntat cu aceste dileme chiar de când a fost botezat în biserica rămășiței. Participând la întâlnirile pastorale de la College View, el a văzut la lucru opoziția oficială împotriva sorei White mult înainte de a-și forma o părere din studiu personal. Fiind otrăvit cu spiritul rebeliunii manifestat în frații lui cu funcții de răspundere, el a început să citească lucrările sorei White sub sentimentul precauției și rezervei, gata să sesizeze cele mai mici nereguli sau slăbiciuni. A ajuns la concluzia că este imposibil ca o persoană cu pregătirea ei școlară să emită idei teologice sau expresii literare de o asemenea profunzime și frumusețe. Sigur altcineva corectează sau reformulează scrierile ei pentru publicare, deși nu avea habar cine s-ar putea ocupa de această vastă și complexă operațiune.  Dar a păstrat pentru el această opinie, nedorind să producă discuție în biserică.

Evenimentele însă l-au făcut să se confrunte deschis cu această necredință în valoarea și inspirația Mărturiilor.

M.L.Andreasen a fost întărit ca pastor în 1902, și datorită pregătirii și capacităților sale deosebite a progresat repede în poziții de răspundere, de la președinte de Conferință până la vicepreședinte al Conferinței Generale, și profesor la seminarul teologic al bisericii, fiind considerat o autoritate în doctrina sanctuarului.

 

În 1910 a fost chemat să lucreze ca președinte al seminarului teologic Hutchinson, unde erau pregătiți pentru pastorație tineri de origine norvegiană și daneză, aceasta din urmă fiind și naționalitatea fratelui Andreasen.

Înainte de a primi această ofertă, el s-a întrebat dacă va putea fi un bun educator, și care vor fi consecințele asupra minților acestor tineri care se pregătesc pentru lucrarea lui Dumnezeu, dacă el are dubii serioase asupra originii și autenticității scrierilor sorei White. „Din această cauză,” spunea el, „am decis că trebuie să cunosc personal acest subiect, fără să depind de vreo autoritate secundară, oricât de bună ar putea părea ea.”

„Aceasta m-a făcut să plănuiesc o vizită la St.Helena, California, unde locuia sora White la acea dată. Am dorit să am informații la prima mână, în măsura în care acest lucru este posibil. Nu am vrut să fiu înșelat, și nu am vrut să înșel pe alții.

„La timpul convenit am sosit în St. Helena, și am fost primit cordial de sora White. Am explicat motivul vizitei mele acolo, acela de a obține permisiunea de a examina scrierile ei în formă de manuscris, înainte ca cineva să facă modificări editoriale asupra lor. Adusesem cu mine multe citate din scrierile ei, de importanță majoră pentru mine, citate din domeniul teologic, sau din cele care conțineau o mare frumusețe de exprimare.

„În mintea mea, eram convins că sora White nu avea cum să scrie acele citate, așa cum apăreau ele tipărite. Ea putea scrie ceva asemănător, dar eram sigur că nimeni, cu o așa educație limitată ca a sorei White, nu putea să producă afirmații așa de complexe, sau formulări asupra unor concepte teologice dificile. Trebuie că ele erau produse de o persoană foarte bine educată, familiară nu numai cu subtilitățile teologice, dar și cu o specială frumusețe de limbaj.

„Imediat mi s-a oferit acces la arhive, și mi-am început studiul. Am fost copleșit de cantitatea uriașă de material pus la dispoziția mea. Mi se părea imposibil ca o singură persoană să producă o asemenea cantitate de material, cea mai mare parte fiind scrise de mână. Îmi imaginasem că sora White dictase cea mai mare parte ajutoarelor ei. Acum descopeream că, deși uneori dicta, cea mai mare parte a lucrărilor ei erau scrise de propriul ei stilou. Acestea erau scrierile care mă interesau, și pe acestea le-am examinat. Am petrecut zile întregi și, fiind un cititor rapid, ajutat și de personalul de acolo, mi-am terminat lucrarea.

„Am fost în același timp uimit și perplex. Aveam în fața ochilor mei ceea ce nu credeam că este posibil. Am verificat citatele pe care le adusesem cu mine. Am văzut scrise de mâna ei afirmații despre care eram sigur că nu le-a scris ea, că nu le putea scrie ea…

„Când am cunoscut-o eu, sora White era înaintată în vârstă, dar în deplină capacitate a facultăților mintale. Era amabilă, respectuoasă și modestă, o adevărată mamă în Israel. Odată am mers la dânsa foarte devreme dimineața, dar indiferent la ce oră mergeam, ea deja era la lucru. Erau unii care spuneau că dânsa este deja la vremea senilității [„in her dotage”]. Se pare că auzise astfel de comentarii, deoarece într-o dimineață mi-a dat să citesc opt pagini pe care tocmai le scrisese. După ce le-am citit, mi-a zâmbit și a spus, cu o voce glumeață: ‘Destul de bine, nu-i așa, pentru o bătrână la vremea senilității?’ apoi a început să râdă. Când am auzit-o prima oară pe sora White râzând, am fost șocat, deoarece eu nu credeam că o persoană aflată în poziția ei ar trebui să râdă. Dar ea râdea, plăcut, liniștit, feminin, cu totul potrivit cu situația. Era o bună companie, și nu personalitatea aspră, pretențioasă și poruncitoare care se zugrăvise în mintea mea. Era o mamă în Israel, și am ajuns să o prețuiesc.

 

„Când în final mi-am luat la revedere, a fost cu profunda convingere că am stat față în față cu o manifestare și o lucrare pe care o pot explica doar pe temelia călăuzirii divine. Am fost convins că lucrarea ei era de la Dumnezeu, că scrierile ei au fost produse sub călăuzirea lui Dumnezeu, și că ea are o solie pentru poporul lui Dumnezeu și pentru lume.

„Scriind aceste lucruri, nu încerc să dovedesc nimic. Doar îmi dau mărturia despre ceea ce știu. Iar această mărturie este clară și fără echivoc. Cred că scrierile sorei White sunt solii autentice de la Dumnezeu pentru această biserică, și că nimeni nu le poate ignora sau nesocoti fără o mare, infinit de mare, pierdere” (M.L. Andreasen, în Without Fear or Favor, 74-78).

Într-o predică ținută în 1955 la o adunare de tabără din Ohio, el revine asupra acestui moment, adăugând o informație prețioasă asupra modului cum funcționează inspirația și transmiterea luminii cerești către poporul lui Dumnezeu:

„Mi-a spus că scrierile ei sunt produse sub călăuzirea Duhului Sfânt; dar, mai târziu, când recitește un pasaj, ea înțelege și mai mult din semnificațiile lui profunde. Spunea: ‘Și eu studiez aceste solii, ca și dumneavoastră.’”

Petru vorbește despre interesul cu care slujitorii lui Dumnezeu din vechime se aplecau asupra luminii pe care Dumnezeu le-o trimitea, spre a înțelege scopurile Sale:

„Proorocii, care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer, și în care chiar îngerii doresc să privească” (1 Petru 1:10-12).

Și apostolul adăuga că este timpul să ne „încingem coapsele minții noastre” (1:13), deoarece știința mântuirii abia este explorată la suprafață, naiv și superficial.

Aceasta este mărturia unui bărbat cinstit cu el însuși și cu ceilalți, care și-a format concepții prin studiu personal, și nu din auzite, sau apelând la experiența altora. Această atitudine onestă față de lumina descoperită a făcut din el probabil unul dintre cei mai de seamă cărturari ai bisericii. A fost, și a rămas, cea mai proeminentă autoritate la subiectul sanctuarului, subiect central în doctrina marii controverse, tema predominantă a scrierilor sorei White [vezi aici un capitol important din lucrarea lui, The Sanctuary Service].

Viața și experiența fratelui M.L.Andreasen este o mărturie că, atunci când recunoști izvorul de apă vie, și îți răcorești sufletul cu el, opera ta își găsește locul în panoplia adevărurilor nemuritoare, alături de autenticele valori universale, chiar dacă ele sunt neglijate de vasta majoritate a oamenilor.