Externalizarea Ierarhiei

11 octombrie 2008 - Gili Cârstea

Înțelegând că lumina trimisă din cer prin solia 1888 este în strânsă legătură cu tensiunile din marea controversă, cu activitățile tainice ale diavolului și cu reacția guvernării divine, sora White scria în 1889:

„Cred că va avea loc o hotărâtă înaintare în poporul nostru, un efort și mai susținut de a ține pasul cu solia îngerului al treilea. Ne putem aștepta în fiecare clipă la noi și surprinzătoare inițiative ale lui Satana prin agenții lui, și nu este oare necesar ca poporul lui Dumnezeu să fie treaz, nu trebuie să devină ei tari prin puterea Celui Atotputernic? Înțelepți în înțelepciunea lui Dumnezeu? O criză se desfășoară în guvernarea divină, în care ceva mare și decisiv trebuie făcut. Întârzierea nu mai poate fi prelungită mult timp” (The EGW 1888 Materials, 447).

Din păcate, spre dezamăgirea noastră și a universului spectator, hotărâta înaintare nu s-a produs. Poporul nostru nu numai că nu a făcut „eforturi susținute” de a ține pasul cu solia îngerului al treilea, ci s-a opus permanent chiar ideii că acea solie ar avea o slavă crescândă, că ar fi în mișcare, că s-ar dezvolta cumva. Da, au fost făcute „eforturi susținute,” dar acestea au fost îndreptate spre interceptarea soliei, nu cumva aceasta să ajungă la popor.

În timp ce diavolul, prin agenții săi umani, pregătește omenirea pentru alungarea definitivă a lui Dumnezeu din treburile planetei, poporul lui Dumnezeu doarme la datorie, anchilozat în concepte aberante despre caracterul lui Dumnezeu, cu totul rupt de realitatea din spatele cortinei, de scenariile în curs prin care omenirea va fi adusă din nou în feudalism.

Deși „Planul” are ramificații vaste, atingând fiecare aspect al vieții publice, el se concentrează spre un final bine definit, și sârguincios urmărit. Ascultați scopul, declarat public de promotorii Planului, oameni care nu se sfiesc să recunoască faptul că la originea întregului proiect se află entități extraterestre:

“Pe noi ne interesează un singur subiect, și anume aducerea noii ordini mondiale… Ne ocupăm de formarea unui nou partid, care va aduna pe toți oamenii păcii și bunei înțelegeri, fără a deranja loialitățile lor specifice… Acest nou partid poate fi privit ca o materializare a împărăției lui Dumnezeu pe pământ, care răsare sub ochii noștri… El îi grupează pe toți cei care, deși aparțin oricărei religii, națiuni sau grupări politice, au fost eliberați de spiritul urii și al separatismului, și care caută să implementeze pe pământ reguli drepte prin bună înțelegere” (The Externalisation of the Hierarchy - Alice Bailey & Djwhal Khul).

„Ierarhia,” pe care Pavel o identifică foarte corect în Efeseni 6:12, pregătește momentul „externalizării” ei, adică ieșirii din spatele cortinei, din zona invizibilă în care s-a menținut de veacuri, oferindu-se să scoată omenirea din criza fatală în care s-a afundat. Vor declara că sunt trimișii cerului pentru salvarea omenirii, iar diavolul se va prezenta ca fiind Hristos.

Acest gen de „inițiative surprinzătoare” sunt la lucru chiar în aceste momente. Ierarhia, prin intermediul acoliților ei, lucrează sistematic la declanșarea unei crize majore, în care amenințările vor fi atât de serioase încât oamenii vor cerși instaurarea dictaturii, vor accepta să renunțe la orice drept și libertate, de dragul supraviețuirii. O astfel de situație este clipa de aur pentru „externalizarea” ierarhiei, iar profeția ne spune care va fi momentul culminant al dramei:

„O putere din abis lucrează spre a pregăti marile scene finale ale dramei – Satana apărând ca Hristos – lucrare pe care o desfășoară cu toată amăgirea nelegiuirii în cei care s-au coalizat în societăți secrete” (8T29 - 1904).

Poporul nostru nu înțelege că „o putere din abis” modelează evenimentele internaționale, pregătind scena finală, și de aceea se amestecă prostește în efortul colectiv de a îmbunătăți lumea. Și nu înțelege deoarece împărtășește și el, conștient și sistematic, concepția Babilonului despre caracterul lui Dumnezeu. Când se va produce externalizarea ierarhiei, iar „Hristos” va declara că este folositor, pentru binele civilizației, să condamnăm la moarte grupul relativ neînsemnat al disidenților care pângăresc ziua Domnului, nu ne va fi greu să votăm pentru. Nu credem și noi că Dumnezeu pedepsește până la exterminare pe împotrivitorii lui Hristos?

Privind cât de ușor este dus de nas acest popor, și cum este făcut să interpreteze eronat campania pentru externalizarea ierarhiei, nu este greu să înțelegem că apelul îngerului din Apocalips 18 se adresează chiar bisericii rămășiței, aflată cu vize în regulă exact în mijlocul Babilonului cel mare.