Vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu

10 iunie 2008 - Robert J. Wieland

Când au căzut primii noştri părinţi în păcat, în Eden, a apărut în sufletul omenesc o vină profundă. Este la fel de adevărat astăzi pentru noi, ca şi pentru Adam, că “toţi mor în Adam” (1 Cor. 15:22). Noi toţi am repetat căderea lui Adam (vezi Rom. 5:12).

Primul rezultat al acestei vine a fost ruşinea: “Adam şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină” (Gen. 3:8).

Al doilea rezultat a fost teama: “Şi el a răspuns: ‘Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns’” (vs. 9,10).

A treia consecinţă a fost ridicarea unei bariere, care a creat o stare subconştientă. Adam a devenit incapabil să-şi înţeleagă vina şi să o mărturisească. Astfel că a reprimat-o imediat. El a dat toată vina pe Eva: “Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat” (v. 12). Perechea vinovată ar fi murit imediat dacă ar fi fost conştientă de adevărata dimensiune a vinei ei, “fiindcă plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23). Când cei pierduţi vor înţelege în final enormitatea vinei lor, vor suferi a doua moarte ca împlinire a avertizării Domnului către Adam şi Eva, că dacă vor păcătui vor “muri negreşit” (Gen. 2:17). Trebuie să înţelegem că vina păcatului conţine în ea o condamnare la moarte veşnică şi chiar faptul că viaţa noastră fizică este prelungită pentru un timp de probă este dovada principală a existenţei unui mecanism de protecţie subconştient, care îşi are originea în Eden. Această stare “tu nu ştii” a fost prin urmare o binecuvântare, căci a permis continuarea vieţii. Desigur, scopul lui Dumnezeu a fost să ofere omului o ocazie de a experimenta pocăinţa şi credinţa în Mântuitorul.

A patra consecinţă a fost dezvoltarea unei vrăjmăşii împotriva lui Dumnezeu: “Femeia pe care mi-ai dat-o Tu ca să fie lângă mine…” Adam vrea să spună că necazul lui este din vina lui Dumnezeu! Eva a avut şi ea parte de această barieră subconştientă, căci nici ea nu a putut să accepte şi să-şi mărturisească vina: “Şarpele m-a amăgit, şi am mâncat” (Gen. 3:13).

De la primul păcat din Eden omenirea a repetat acest model tragic. Dacă omul nu are credinţă într-un Mântuitor divin care să poarte povara vinei lui, înţelegerea deplină a vinei lui l-ar omorî. Din acest punct de vedere, este o binecuvântare că noi nu înţelegem profunzimea păcatului şi vinei noastre. Starea aceasta – “tu nu ştii” – ar putea continua la nesfârşit, numai că trebuie să aibă loc a doua venire a lui Hristos şi trebuie să i se pună capăt păcatului. De aici solia către Laodicea!

Când Adam şi Eva “s-au ascuns de Faţa Domnului,” ei au făcut-o deoarece doreau să se ascundă de fapt de ei înşişi. Noua convingere despre vina lor era în mod natural deranjantă pentru conştiinţa lor. Nu putem estima suficient efectul traumatic al păcatului originar şi vinei asupra sufletelor lor. Pur şi simplu nu se mai puteau accepta pe ei înşişi. Din anumite motive necunoscute ei s-au simţit goi unul faţă de altul şi faţă de Dumnezeu. Acum erau altfel. Când “Domnul umbla prin grădină în răcoarea zilei,” El a devenit pentru ei un musafir nepoftit şi ar fi dorit ca să-i lase în pace. Prezenţa Lui trezea convingeri neplăcute pe care doreau să le uite.

Şi de atunci până acum tot aşa a fost. “Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate” (Rom. 1:28).

Cunoştinţa de Dumnezeu a fost respinsă, deoarece ea trezea un sentiment intolerabil de vină de care omul dorea să scape. De aceea ea a fost împinsă în străfundul fiinţei. La această barieră subconştientă produsă de vină se referă Pavel: “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu… S-au dedat la gânduri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Rom.1:18-21).

“Da,” pot spune unii acum, “dar toate acestea se referă la cei răi. Ei au aceste probleme, nu noi. Noi suntem creştini născuţi din nou şi nu avem probleme cu respingerea vinei, ca ei. Sângele lui Isus Hristos ne-a curăţit deja de toate acestea!” Dar Domnul nostru, “Martorul credincios şi adevărat,” spune că şi noi avem o problemă cu păcatul necunoscut: “Nu ştii” adevărata ta stare, spune El. Ceva a întârziat venirea Domnului şi a ţinut în loc marea strigare zeci de ani, în ciuda faptului că suntem nişte creştini sinceri, născuţi din nou!

Adam, după ce a păcătuit, s-a trezit cu o problemă numită “vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu.” Am putea noi, la aproape şase mii de ani de atunci, să avem aceeaşi problemă şi să nu fim conştienţi de ea? “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu,” spune Pavel (Rom. 8:7).

Atâta timp cât poporul lui Dumnezeu nu este pregătit cu adevărat pentru sigilare şi închiderea harului, el are cu siguranţă o problemă. Dacă noi continuăm să intrăm în mormânt în aceeaşi stare ca nenumărate generaţii dinaintea noastră, începând chiar din Eden, vom lua mereu cu noi în mormânt această problemă. Până când această problemă nu este rezolvată, poporul lui Dumnezeu nu poate fi pregătit să “stea în faţa unui Dumnezeu sfânt fără Mijlocitor” (GC 425). Până nu va avea loc “o lucrare specială de curăţire, de îndepărtare a păcatului din poporul lui Dumnezeu de pe pământ,” nu vom putea pretinde că despărţirea de Dumnezeu a fost rezolvată cu adevărat.