Comoara încredințată nouă

8 aprilie 2008 - Gili Cârstea

Am găsit multe dovezi, pe care le-am şi prezentat aici, despre scopul misiunii lui Hristos, şi pe care sora White îl identifică fără greşeală ca fiind acela de a prezenta poporului Său, şi implicit lumii, caracterul lui Dumnezeu. Dacă acesta a fost scopul Său, înseamnă că descoperirea acelui caracter este de importanţă supremă în marea controversă.

Dumnezeu Se descoperise în vechime „în multe rânduri şi în multe feluri” copiilor Săi, dar totdeauna ei au amestecat cu această cunoaştere tradiţiile şi principiile lumii, pierzând astfel puterea creatoare ascunsă în ea. De câte ori le reproşa că ei nu-L cunosc („Israel nu Mă cunoaşte” – Isa 1:3), răspunsul lor era invariabil: „Noi Te cunoaştem, noi, Israel” (Osea 8:2), deşi realitatea era că ei lepădaseră „binele cu scârbă” (8:3).

De ce se întâmpla aşa? Ascultaţi:

„Hristos a venit să descopere lumii cunoştinţa caracterului lui Dumnezeu, de care lumea era lipsită. Această cunoştinţă era comoara principală pe care El a încredinţat-o ucenicilor, ca ei să o comunice lumii. Adevărul lui Dumnezeu fusese ascuns sub o masă de tradiţii şi erori. Sistemul jertfelor, iniţiat ca să înveţe pe oameni despre jertfa înlocuitoare a lui Hristos, că fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate, devenise pentru ei o piatră de poticnire. Tot ce era spiritual şi sfânt fusese pervertit de înţelegerea lor întunecată. Erau orbiţi de mândrie şi prejudecăţi, şi nu vedeau scopul a ceea ce fusese deja desfiinţat. Isus venise să schimbe ordinea prezentă a lucrurilor, şi să le descopere caracterul Tatălui. El a dat la o parte perdeaua care ascundea slava Sa de ochii muritorilor, prezentând lumii pe singurul, adevăratul şi viul Dumnezeu, a cărui cunoaştere înseamnă viaţă veşnică” (RH, 1 nov 1892).

Teologii lui Israel din acea vreme nu inventaseră ei o religie în care adevărul despre Dumnezeu fusese ascuns „sub o masă de tradiţii şi erori.” Moşteniseră şi ei pietrele de hotar de la generaţiile trecute, şi considerau că produsul moştenit este cel autentic.

Ei nu s-au întrebat niciodată cum este posibil ca ei să trăiască şi să predice credinţa adevărată a Scripturii, când raportul biblic despre acele generaţii trecute este atât de sumbru. Au fost împăraţi, ca Manase, care au umplut ţara cu idolatrie, şi-au trecut copiii prin foc în cinstea lui Moloh, şi au ridicat altare lui Baal pe toate înălţimile. Au fost rarisime cazurile când au avut loc treziri şi pocăinţă, dar acestea au durat ca roua dimineaţa (Osea 6:4), şi nu au reuşit să se impună, fiind înghiţite de cultura şi tradiţiile vremii.

La fel este şi astăzi. Tradiţiile vremii, cultura locală, educaţia primită în şcolile lumii, ceremoniile religioase moştenite de la generaţiile trecute, toate alcătuiesc mormanul de moloz aşezat peste comoara încredinţată nouă, ucenicilor lui Hristos. Caracterul lui Dumnezeu a fost din nou ascuns, şi nu mai reuşeşte să impresioneze o biserică mândră spiritual, şi o lume disperată după dreptate şi neprihănire.

Domnul spune şi astăzi că Israelul spiritual nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu, iar răspunsul este acelaşi: „Noi Te cunoaştem, noi, Israel.”

Cu delicateţe ni s-a atras atenţia că Dumnezeu nu foloseşte forţa, sau ameninţarea cu forţa, în procedura Sa cu păcatul şi păcătoşii, dar nu suntem dispuşi să plecăm urechea. Ni se pare mai eficientă pentru câştigarea de suflete, sau pentru păstrarea lor „la picioarele Domnului,” formularea misticismului medieval că „Dumnezeu are dreptul să pedepsească, a pedepsit şi va pedepsi până la exterminare pe cei care nu acceptă oferta mântuitoare prin Isus Hristos.”

Ni s-a spus că „ultimele raze ale luminii harului, ultima solie de har care trebuie vestită lumii este o descoperire a caracterului dragostei Sale” (Parabole 283).

Singura concluzie înţeleaptă, în faţa acestor declaraţii serioase, este că adevărul despre caracterul lui Dumnezeu a fost acoperit din nou de mormanele de gunoi ale tradiţiilor şi erorilor, şi că dezvăluirea lui este comoara încredinţată nouă.

S-ar putea ca dezvăluirea acestei comori să producă şi acum „schimbarea ordinii prezente a lucrurilor,” cu toate durerile pe care le presupune ea, dar nu aceasta aşteptăm, nu aşa ceva ne dorim când ne rugăm pentru redeşteptare şi reformă?

 Dacă revenirea Domnului Hristos nu poate avea loc decât atunci când „caracterul lui Dumnezeu va fi desăvârşit reprodus în poporul Său,” înseamnă că prezenta concepţie a bisericii despre caracterul lui Dumnezeu nu este cea autentică, şi de aceea ea nu poate fi scrisă în inimile şi mintea noastră.

Remediul este o nouă descoperire a caracterului lui Dumnezeu în neprihănirea lui Hristos, o pătrundere în tainele întrupării Sale, ca să putem înţelege de unde venea trăirea Lui în ascultare perfectă de legea lui Dumnezeu.

Doar aşa vom putea descoperi „legea Duhului de Viaţă” în Hristos Isus, care trebuie reprodusă în noi, spre a putea trăi după îndemnurile Duhului, şi nu după îndemnurile firii pământeşti.