Baal: Scopul, credința, religia

31 decembrie 2007 - Gili Cârstea

Niciodată poporul lui Dumnezeu nu a fost capabil să detecteze deformările subtile prin care Baal s-a strecurat mereu pe tronul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.

S-a întâmplat aşa deoarece el nu a atacat niciodată direct şi radical căile Domnului. Un mic obicei împrumutat din vecini, o tradiţie frumoasă pentru distrat copiii, o sărbătoare nevinovată suprapusă peste serviciul sanctuarului, şi peste generaţii ele ajungeau privite ca stâlpi ai credinţei, pietre de hotar a căror părăsire însemna apostazie de la credinţa dată sfinţilor.

Obiceiurile păgânilor nu au fost niciodată introduse pe uşa din faţă în credinţa poporului ales, şi de aceea cei mai mulţi au fost revoltaţi când Dumnezeu trimitea solii de avertizare. O mânie sfântă îi apuca atunci când mesagerii Domnului le spuneau că ei se închină lui Baal. Cum să se închine lui Baal, când ei erau poporul lui Dumnezeu? Aşa ceva era inacceptabil.

Pentru noi este tot la fel de inacceptabil. Poporul nostru, de obicei,

- recunoaşte că există mai multă sau mai puţină apostazie în biserică;

- recunoaşte că nu ne-am îndeplinit misiunea aşa cum ar fi trebuit;

- recunoaşte că “nu am ajuns la înălţimea cerută de Tine”;

- recunoaşte că spiritul lumesc a pătruns în biserică;

- recunoaşte că, în general, nu trăim reforma sanitară pe care o predicăm altora;

- recunoaşte că reforma şi redeşteptarea sunt încă undeva în viitor;

- recunoaşte că ar fi posibil chiar ca noi să fim de vină pentru amânarea revenirii lui Hristos.

Un singur lucru este negat cu toată fermitatea, de toată lumea, permanent: că ar fi măcar posibil să ne închinăm lui Baal.

Atitudine tipică fiecărei generaţii a poporului lui Dumnezeu din trecut.

Mesagerul bisericii noastre spunea cu certitudine, în 1891, că acest lucru se va întâmpla cu poporul lui Dumnezeu din vremea sfârşitului. Ascultaţi:

„A avut loc o despărţire de Dumnezeu, iar lucrarea zeloasă de pocăinţă şi întoarcere la dragostea dintâi încă nu s-a produs. Necredinţa este foarte răspândită printre noi. Este la modă să te desparţi de Hristos, să uiţi pe Domnul, şi să accepţi scepticismul. ‘Nu dorim ca acest om să domnească peste noi’ [Luca 19:14]. Baal va fi scopul, credinţa, religia unui dureros de mare număr dintre noi, deoarece ei aleg propria lor cale în locul căii Domnului. Religia adevărată, singura religie a Bibliei – care proclamă iertarea păcatelor, neprihănirea lui Hristos, şi sângele Mielului – a fost nu numai vorbită de rău, ridiculizată şi criticată, dar au fost create suspiciuni şi gelozii care au dus la fanatism şi ateism. Doar viaţa adevărată în Isus Hristos este adevărata religie a Bibliei. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu trebuie să fie un principiu activ, prezent în caracterul religios. Dragostea lui Hristos trebuie să devină un principiu activ, spre a face sufletul roditor de fapte bune. Trebuie să fie forţa şi puterea fiecărui mesaj care iese de pe buzele omeneşti” (The 1888 EGW Materials, 948).

Cred că aţi sesizat funesta proorocie: „Baal va fi scopul, credinţa, religia unui dureros de mare număr dintre noi, deoarece ei aleg propria lor cale în locul căii Domnului.”

Ea nu spune aici că „s-ar putea,” sau că „ar fi posibil, dacă…” Nici nu spune că vor fi afectaţi câţiva eretici, un grup neglijabil de lunatici

De unde certitudinea şi curajul de a spune un categoric „va fi”? Cum să fie Baal „scopul, credinţa şi religia” unui popor care în acelaşi timp este „singurul obiect al iubirii şi grijii lui Dumnezeu de pe pământ”? Ce o făcea să se exprime cu o aşa siguranţă?

Ea ştia bine din ce cauză se va ajunge aici. Fusese martoră la revolta lui Core, Datan şi Abiram repetată la Minneapolis, unde avusese loc „o despărţire de Dumnezeu,” iar ea nu remarca nicio intenţie a liderilor bisericii de a face necesara lucrare de pocăinţă. Cerul dorea să descopere poporului Său neprihănirea lui Hristos, ca ei să vadă în ea caracterul lui Dumnezeu. Dar poporul privise atât de mult la Dumnezeu acoperit cu trăsăturile de caracter ale lui Satana, încât se temeau ca solia să nu introducă un dumnezeu străin.

Imediat după sesiunea din 1888, ea scria în Review:

„Capacitatea de înţelegere a poporului lui Dumnezeu a fost orbită; Satana a prezentat greşit caracterul lui Dumnezeu.  Bunul şi delicatul nostru Domn a fost prezentat în faţa poporului îmbrăcat în trăsăturile de caracter ale lui Satana, iar bărbaţii şi femeile care au căutat adevărul au privit la Dumnezeu aşa de mult într-o lumină falsă, încât este greu să împrăştii norul care ascunde de ochii lor slava Sa” (RH 23 iunie 1889).

Ea, Jones şi Waggoner au făcut tot ce se putea ca poporul să aibă şansa de a privi slava lui Dumnezeu strălucind pe faţa lui Hristos. Venise timpul ca poporul să privească la Dumnezeu în adevăratul Său caracter, şi nu în lumina falsă proiectată de cel rău. Dar lucrarea lor nu a fost încununată de succes. Fraţii au stopat acest elan, exilând pe cei trei în zone îndepărtate, de unde să nu poată comunica şi lucra eficient împreună.

De atunci solia nu a fost recuperată, nu se recunoaşte faptul că a fost respinsă, sau că ea a fost o solie, şi deci nu există pocăinţă faţă de lepădarea ei. Aceasta înseamnă că despărţirea de Dumnezeu produsă în 1888 nu a fost reparată, iar închinarea noastră este aceea descrisă de Spiritul Profetic: „Baal va fi scopul, credinţa, religia unui dureros de mare număr dintre noi.”

Cum de nu observăm că Baal este „scopul, credinţa şi religia” poporului nostru, când voci autorizate şi din ce în ce mai fără sfială declară public realitatea uimitoare că ne închinăm aceluiaşi hristos ca şi toate bisericile creştine? Cine este acest hristos, aşezat pe un tron în faţa căruia întreaga lume se prosternă şi strigă: „Tată, dă-ne duhul tău”? Şi ce caută în această mulţime biserica rămăşiţei?

Şocul trezirii la realitate, dacă se va produce vreodată, va fi devastator, căci „scopul, credinţa şi religia” lui Baal vor aduna întreaga lume pentru o ultimă confruntare cu slava lui Dumnezeu descoperită în neprihănirea lui Hristos.

Un „dureros de mare număr dintre noi” se vor trezi alături de lumea coalizată în acest scop, fără nici cea mai mică bănuială că „omul nelegiuirii” s-a aşezat în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Ei vor îmbrăţişa fără nicio reţinere „scopul, credinţa şi religia” lui Baal, convinşi că lucrează pentru propovăduirea evangheliei până la marginile pământului, în unitatea aceea pentru care se ruga Hristos.