Plan originar, sau variantă de urgență?

30 decembrie 2007 - Gili Cârstea

Cu câtva timp în urmă discutam cu un grup de prieteni, pe un forum, despre rolul şi realizările jertfei lui Hristos, discuţie la care participa şi Clifford Goldstein. El, aşa cum se ştie, susţine concepţia penală despre ispăşire. L-am întrebat ce crede că s-ar fi întâmplat cu ispăşirea dacă Adam şi Eva nu cădeau în păcat.

A recunoscut că nu s-a gândit la această perspectivă.

De ce nu ne gândim la această perspectivă? Este ea atât de fantezistă încât nu merită niciun pic de atenţie?

Este simplu: când suntem preocupaţi mai mult de mântuirea personală decât de controversa care se desfăşoară între Dumnezeu şi Satana, este normal să fim atraşi de o descriere minimalistă a jertfei, care să ofere cea mai comodă soluţie pentru mântuire. Hristos a murit în locul meu, sângele Lui ne curăţeşte, mulţumim Domnului că este atât de simplu.

Când începem să lăsăm în urmă lucrurile începătoare ale credinţei, când mintea se obişnuieşte, “prin întrebuinţare,” să deosebească binele de rău, şi când “cuvântul despre neprihănire” începe să sune inteligibil la urechile noastre (Evr 5:11-14), în faţa ochilor noştri uimiţi se deschid orizonturile largi ale marii controverse, care aşează jertfa lui Hristos în contexte noi, semnificative pentru întreaga familie al lui Dumnezeu. Începem să pătrundem în stadiile avansate ale ştiinţei mântuirii, în care chiar îngerii doresc să privească, ştiinţă care va fi privilegiul mântuiţilor de-a lungul veşniciei.

Istoria zbuciumată a păcatului a înregistrat anumite momente cruciale, care puteau schimba total soarta civilizaţiei, şi asupra cărora cercetătorii Scripturii nu s-au aplecat cu destulă seriozitate, considerându-le ipoteze fanteziste, nepotrivite pentru un plan deja făcut de la întemeierea lumii.

De exemplu, răstignirea Domnului Hristos. Ce se întâmpla dacă Pilat ar fi rezistat presiunilor Sinedriului de a-L pune pe Isus pe cruce? Avea şi autoritatea, şi puterea, şi capacitatea să facă acest lucru. Era suficient să măcelărească o parte din gloata gălăgioasă care susţinea cererea Sinedriului, sub pretextul că incită la revoltă împotriva imperiului. Aşa ceva era uzual în acea vreme, şi nu ar fi tulburat prea mult apele la Roma

Sinedriul cerea moartea lui Hristos; dreptatea romană cerea moartea lui Baraba.

Unde era Dumnezeu în acest conflict? Ce dorea El să se întâmple?

Unde era Satana în acest conflict? Ce dorea el să se întâmple?

După concepţia bisericii despre ispăşire, Dumnezeu trebuie neapărat că dorea ca Hristos să ajungă pe cruce, altfel planul de mântuire se bloca. El era de partea Sinedriului, dorea acelaşi lucru, iar când Dumnezeu doreşte un lucru, acesta trebuie să fie un lucru bun neapărat.

Satana urmărea şi el acelaşi lucru, devenind astfel un colaborator la planul pentru salvarea omenirii. El a făcut tot ce se putea face spre a-L vedea pe Isus pe cruce.

Raportul Scripturii spune însă că Dumnezeu a făcut ceva ieşit din comun pentru a împiedica răstignirea lui Hristos. Un înger a fost trimis la soţia lui Pilat, ajutând-o să înţeleagă grozăvia pe care era gata să o comită soţul ei (DA 732). Aceasta este o dovadă incontestabilă că Dumnezeu nu dorea ca Hristos să ajungă pe cruce.

Un alt exemplu este căderea lui Adam şi Eva. Ce se întâmpla cu planul de mântuire dacă primii noştri părinţi refuzau oferta lui Satana? Ei aveau tăria, capacitatea şi dispoziţia să trăiască în neprihănire, iar Dumnezeu a avut grijă să le explice consecinţele dramatice ale neascultării. Nu i-a obligat nimeni să asculte predicile diavolului. El nu putea să le vorbească decât lângă pomul cunoştinţei binelui şi răului. Nu avea dreptul să-i hăituiască prin toată grădina.

Unde era Dumnezeu în acest conflict? Ce dorea El să se întâmple?

Unde era Satana în acest conflict? Ce dorea el să se întâmple?

După concepţia bisericii despre ispăşire, Dumnezeu trebuie neapărat că dorea ca Adam să cadă în păcat, altfel ce se alegea de planul de mântuire? Dacă Adam nu păcătuia, adio popor evreu, adio Mesia, adio cruce, adio ispăşire. Satana rămânea nedemascat, civilizaţia lui de îngeri păcătoşi continua să bântuie universul în căutare de alţi naivi, iar marea controversă între Hristos şi Satana rămânea fără o concluzie acceptabilă [vezi detalii aici].

Asemenea considerente ne ajută să înţelegem că ceea ce trăim noi astăzi este o istorie alternativă, şi nu planul pe care l-a făcut Dumnezeu pentru familia Sa universală. Aşezate în contextul marii controverse, momentele majore ale planului de mântuire descoperă o faţă cu totul nouă a scopurilor şi intenţiilor lui Dumnezeu în creaţiune, şi capacitatea lui Dumnezeu de a Se adapta situaţiilor de urgenţă fără să Se abată de la marele standard al neprihănirii, legea Sa, caracterul Său.

Doar pe o astfel de guvernare stabilă se poate construi o veşnicie acceptabilă.