Pagini de istorie

23 decembrie 2007 - Gili Cârstea

Astăzi, încă o pagină din istoria 1888, din care învăţăm că atunci când o solie nu este apreciată, ea va fi evitată oricât de proeminenţi ar fi susţinătorii ei.

Credeţi că dacă sora White ar fi astăzi în mijlocul nostru, şi ar milita în stilul ei caracteristic pentru solia 1888, ar avea mai mult succes decât au mărunţii şi anonimii ei suporteri de astăzi?

Ea şi Jones se aflau în vizită la Battle Creek, sediul lucrării mondiale a bisericii. Ascultaţi:   

 

“Am fost invitată să predic sabatul următor în Tabernacol [comunitatea din Battle Creek, sediul Conferinţei Generale], însă după aceea – fiindcă se crease un curent aşa de puternic cum că eu mă schimbasem – cred că fratelui i-a părut un pic rău că mă invitase. În sabat, de dimineaţă, m-au vizitat doi fraţi, şi am fost întrebată de unul dintre ei despre ce urma să predic. Am spus: ‘Fraţilor, lăsaţi această problemă în seama Domnului şi a sorei White, căci nici Domnul, nici sora White nu au nevoie să li se spună de către fraţi ce subiect să prezinte înaintea lor. În Battle Creek eu sunt acasă, teritoriu pe care l-am desţelenit prin puterea lui Dumnezeu, şi nu voi cere voie să predic în adunare. Consider că acest drept mi-a fost dat de Dumnezeu. Fratele Jones însă, care nu consideră că are acest drept, aşteaptă o invitaţie din partea voastră. Ar trebui să vă faceţi datoria în privinţa aceasta şi să daţi la o parte barierele din calea lui.’   

“Fraţii au spus că nu se simt liberi să-l invite să predice până nu vorbesc cu fratele Smith pentru a vedea dacă acesta aprobă sau nu, căci fratele Smith este mai în vârstă decât ei. Eu am spus: ‘Atunci faceţi aceasta odată, căci timpul este preţios şi există o solie ce trebuie dată acestui popor, iar Domnul cere de la voi să eliberaţi calea pentru ca lumina să ajungă la poporul lui Dumnezeu.’

“M-am simţit inspirată să vorbesc oamenilor cuvintele vieţii. Am fost întărită şi binecuvântată de Dumnezeu. Dar zilele treceau, şi nu venea nicio invitaţie pentru fratele Jones de a prezenta marii comunităţi din Battle Creek solia încredinţată lui de Dumnezeu. Am trimis după prezbiterii comunităţii şi i-am întrebat din nou dacă au de gând să dea fratelui Jones o şansă de a vorbi poporului. Răspunsul a fost: ‘Ne-am consultat cu fratele Smith şi el a decis că nu este potrivit ca el să predice, deoarece are poziţii extreme şi duce prea departe subiectul reformei naţionale.’

“Am simţit cum mi se tulbură duhul în mine, şi mi-am exprimat clar poziţia în faţa acestor fraţi. Le-am spus cum au decurs lucrurile la Minneapolis, poziţia pe care am luat-o acolo, că fariseismul a fost la lucru dospind tabăra aici la Battle Creek, iar comunităţile adventiste au fost afectate; dar Domnul mi-a dat o solie, şi voi lucra prin scris şi voce până când acest aluat va fi alungat şi va fi introdus un altul, care este harul lui Hristos.

“S-a confirmat tot ce am afirmat la Minneapolis, că în comunităţile noastre trebuie să aibă loc o reformă. Trebuiesc făcute schimbări, căci poporul care a fost binecuvântat cu mare lumină, ocazii preţioase şi privilegii, este afectat de slăbiciune şi orbire spirituală. Ei au ieşit din bisericile lor ca reformatori, dar acum se poartă la fel ca acele biserici. Am sperat că nu va fi nevoie de o altă ieşire. Deşi ne dăm silinţa să păstrăm “unitatea Duhului” prin legătura păcii, nu vom înceta să protestăm, prin scris sau voce, împotriva bigotismului” (The 1888 EGW Materials, 355).

 

Aşa credem şi noi. Deşi suntem dispuşi să facem orice pentru a păstra “unitatea Duhului” prin legătura păcii, nu vom înceta să protestăm împotriva refuzului sistematic de a permite soliei 1888 să ajungă în faţa poporului.