Care a fost scopul misiunii lui Hristos? De ce a trebuit să moară El?

Există numeroase concepte şi modele despre ispăşire şi scopul jertfei lui Hristos, iar poporul nostru împărtăşeşte câte puţin din fiecare, fără să îmbrăţişeze definitiv pe una dintre ele.*

Teologia adventistă contemporană preferă însă modelul înlocuirii, substituţiei, şi are o antipatie tot mai vizibilă pentru modelul de ispăşire care insistă pe rolul jertfei ca exemplu pentru păcătos, pe care îl descrie ca fiind nimic altceva decât “teoria influenţei morale.”

Modelul substituţiei, deşi destul de complex şi susţinut de multe construcţii teologice valide, în forma lui finală spune că Hristos a murit în locul omenirii păcătoase. Adam a călcat legea şi trebuia să moară. Ca să nu moară Adam, a murit Hristos în locul lui. Legea a fost satisfăcută, iar omul este socotit fără vină, deşi trăieşte în păcat, adică într-o continuă violare a legii lui Dumnezeu. Modelul substituţiei transmite păcătosului un mesaj clar: Nu poţi păzi legea, dar Hristos a păzit-o în locul tău şi a murit în locul tău, aşa că poţi avea siguranţa mântuirii fără păzirea legii, care înseamnă legalism.

Dar ce este teoria influenţei morale?

Un savant francez din evul mediu, Pierre Abelard, a descris jertfa lui Hristos ca fiind nimic altceva decât o demonstraţie a dragostei lui Dumnezeu, o descoperire a caracterului Său iubitor. El se opunea modelului medieval al răscumpărării, care susţinea că Dumnezeu trebuia să scoată neamul omenesc din ghearele diavolului şi ale păcatului plătind preţul suprem, Fiul Său. Hristos a achitat datoria omenirii, şi astfel aceasta este eliberată de diavol şi păcat.

Pentru Abelard, crucea urmărea să trezească în păcătos simţământul adormit al vinovăţiei, oglindit în dragostea enormă a lui Dumnezeu pentru omenire. Privind la cruce dragostea fără egal a lui Dumnezeu, caracterul Său îndurător, păcătosul este eliberat de frica generată de un Dumnezeu al mâniei, lucru care aprinde în el dorinţa după un standard moral superior. Dragostea lui Hristos produce pocăinţă, întoarcere la Dumnezeu şi depărtare de fărădelege. Păcătosul priveşte la Hristos şi se simte astfel atras să trăiască şi el cum a trăit Hristos. El copiază faptele lui Hristos, imită modul Lui de vieţuire, şi astfel devine o persoană mai bună, cu o moralitate superioară. Această poziţie despre ispăşire a fost denumită mai târziu teoria influenţei morale, deoarece crucea este văzută doar ca o influenţă morală asupra păcătosului.

Deşi departe de standardele înalte ale soliei îngerului al treilea, teoria influenţei morale a strălucit minunat în bezna secolelor de supremaţie papală. Abelard a fost numit eretic, iar cărţile lui arse în public. Biserica nu suporta o astfel de lumină despre caracterul iubitor al lui Dumnezeu, contând mai mult pe ameninţarea cu focul iadului pentru obţinerea supunerii faţă de cerinţele morale ale societăţii şi bisericii.

Nici nu ne putem aştepta la mai mult de la Abelard, lumina despre lege şi neprihănirea lui Hristos fiind departe de biserica vremii lui. Dar el a prins o rază din lumina care urma să strălucească peste veacuri, şi a prezentat-o societăţii acelei vremi aşa cum a ştiut el mai bine.

 

Deşi este adevărat că jertfa lui Hristos descoperă mai mult decât orice caracterul lui Dumnezeu, aşa cum corect a înţeles Abelard (iar unii nici astăzi nu înţeleg acest lucru simplu), scopul ei este infinit mai măreţ decât să producă o influenţă morală asupra păcătosului. Aşa cum timpul a dovedit cu prisosinţă, păcătosul nu se poate schimba oricât ar privi crucea, oricât ar imita viaţa lui Hristos, oricâtă admiraţie ar avea pentru dragostea jertfitoare. Păcătosul nu se poate schimba nici măcar sub ameninţarea fierbinte a iadului veşnic, tehnică folosită atâta amar de ani. Pardosul poate admira la infinit blana imaculată a mielului, petele lui nu vor dispărea din cauza acestei influenţe morale. Etiopianul îşi poate dori arzător pielea blondului nordic, privind zi şi noapte un asemenea chip, şi chiar operându-se la infinit, fără niciun rezultat (Ier 13:23).

Pavel a înţeles mai bine decât oricine tragedia păcatului: “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!... Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Rom 7:18-24).

Aceasta este o descriere perfectă a situaţiei disperate în care se află omenirea. Pavel a descoperit soluţia, dar nu în influenţa morală a crucii, nici în substituire, nici în alt model al ispăşirii, ci în repararea templului interior al sufletului prin locuirea Duhului Sfânt, conform scopului lui Dumnezeu din veacuri veşnice. Din capcana păcatului, spune el, omul nu scapă datorită înlocuirii realizate de Hristos, ci atunci când nu mai trăieşte după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului (Rom 8:1). El constată că în Hristos exista o “lege” a Duhului de viaţă, care Îl făcea să trăiască în neprihănire. Şi o spune categoric:

“Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (Rom 8:9-11).

Aceasta este temelia fundamentală a doctrinei sanctuarului. Pavel nu încurajează soluţia ieftină şi neputincioasă a substituirii. Da, el clădeşte pe rolul lui Hristos ca exemplu pentru credincioşi, dar cu totul diferit faţă de teoria influenţei morale.

Hristos a fost primul exemplar al demonstraţiei lui Dumnezeu că legea este sfântă, dreaptă şi bună, atunci când este aşezată la locul ei de drept, şi că este biruitoare chiar în mlaştina păcatului. Nu moartea Sa pe cruce este soluţia, ci exemplul vieţii Lui ca unitate între natura umană şi divină, care trebuie să se repete în fiecare păcătos care priveşte la Hristos:

“Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pământească”) o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Rom 8:3-4).

 

Aceasta se potriveşte perfect cu definiţia Spiritului Profetic, enunţată imediat după Minneapolis:

“Hristos a înălţat caracterul lui Dumnezeu, atribuindu-I lauda şi realizarea întregului scop al misiunii Sale pe pământ – să-i facă pe oameni drepţi prin descoperirea lui Dumnezeu... Când scopul misiunii Sale a fost atins - descoperirea lui Dumnezeu în faţa lumii - Fiul lui Dumnezeu a anunţat că lucrarea Sa a fost terminată şi caracterul Tatălui a fost făcut cunoscut oamenilor” (ST 20 ian 1890).

În Hristos, Dumnezeu  a fost descoperit oamenilor în trăsătura Sa fundamentală, în scopul Său etern, acela de a locui în fiinţele inteligente create. Doar prin părtăşie cu natura divină, doar conectată la izvorul vieţii, poate natura pământească să fie răstignită împreună cu Hristos şi să învieze la o viaţă nouă. Templul inimii nu poate funcţiona în neprihănire fără sistemul de operare divin instalat acolo prin noul legământ.

Dumnezeu nu a „osândit păcatul în firea pământească” nici prin substituire, nici prin răscumpărare şi nici prin influenţa morală a crucii. El a osândit păcatul şi a spulberat legea păcatului şi a morţii punând împreună, în Hristos, cele două naturi despărţite de păcat. Omul Isus Hristos a fost făcut astfel Garantul noului legământ – că Dumnezeu a promis şi poate să pună capăt nebuniei păcatului în cei care au credinţa lui Isus şi acceptă soluţia lui Dumnezeu. Dumnezeu spune deci: „Ce am realizat în Isus din Nazaret pot şi doresc să realizez în fiecare dintre urmaşii Lui, pe aceeaşi cale şi prin aceeaşi putere manifestată în El.”

Noi credem că ispăşirea este lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, realizată prin Duhul Sfânt, şi are ca scop nunta – adică unirea dintre natura divină şi cea umană.

Chemarea preţioasă „Priviţi la Isus” are un sens mult mai profund decât crede şi practică evlavia fără putere care este numită spiritualitate în vremea noastră, iar Pavel o spune elocvent:

“Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor 3:18).

“Slava Domnului” este caracterul lui Dumnezeu locuind în Hristos. Când privim acest lucru, cu “faţa descoperită” şi nu cu mahrama lui Moise pe faţă (2 Cor 3:14), Duhul lui Dumnezeu ne schimbă, adică ne face asemenea lui Hristos, după acelaşi tipar, acelaşi “chip” al lui Hristos, după aceleaşi principii, enunţate clar în noul legământ: “Voi scrie legile Mele în mintea şi inima voastră.”

Acestea sunt motivele pentru care noi credem că lumina sanctuarului şi a neprihănirii lui Hristos pune într-o perspectivă nouă jertfa, ispăşirea şi întreg planul de mântuire. Toate celelalte modele ale ispăşirii s-au dovedit cu totul inadecvate în atingerea scopului lui Dumnezeu cu ultima generaţie. Oricât de ancorate în Scriptură au părut ele, şi oricâtă devoţiune au produs ele în poporul lui Dumnezeu, nu au reuşit să ducă la maturitate o generaţie de credincioşi care să devină Mireasa.

Hainele de in subţire, strălucitor şi curat stau încă în şifonierele cerului, deoarece Mireasa lui Hristos nu crede că este nevoie de o schimbare “din slavă în slavă,” după exact acelaşi chip în care a fost Isus făcut asemenea fraţilor Săi. Ea este mulţumită cu hainele sărăcăcioase ale diverselor modele ale ispăşirii, fără să înţeleagă înalta chemare cu care a fost onorată.

- - - - - -

* Am postat [aici] un material, în limba engleză, care face un rezumat al diferitelor modele ale ispăşirii propovăduite astăzi în lumea creştină.