„Conectați la viitoarele interese veșnice”

20 noiembrie 2007 - Gili Cârstea

De ce preotul de la templu nu a recunoscut pe Mesia în pruncul Isus? De ce Simeon a înţeles, iar preotul nu? Sora White face o comparaţie între acel caz şi ceea ce s-a întâmplat la Minneapolis.

Vorbind în faţa conducătorilor bisericii, ea citează versetele referitoare la revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime, apoi continuă:

„Acum, fraţilor, noi putem primi binecuvântarea despre care se vorbeşte aici atunci când venim la Dumnezeu cu toată inima, când o golim de orice fel de prejudecată, îndoială şi necredinţă; atunci putem aştepta Duhul lui Dumnezeu. Dar avem cazul prezentării pruncului Isus la templu, despre care v-am vorbit într-o dimineaţă. Preotul L-a luat în braţe, dar nu a văzut nimic deosebit. Dumnezeu nu i-a vorbit, spunând: 'Aceasta este mângâierea lui Israel.' Dar imediat cum Simeon a intrat, Duhul lui Dumnezeu l-a călăuzit, şi deoarece el era sub influenţa Lui, vede Copilul în braţele mamei Lui, observă că familia era săracă, dar când ia copilul în braţe Dumnezeu îi spune: 'Aceasta este mângâierea lui Israel.'

„Avem aici două personaje deosebite. Preotul oficiant nu L-a recunoscut; dar iată pe cineva care L-a recunoscut, deoarece se afla într-o poziţie de unde putea discerne lucrurile spirituale. El trăia într-o legătură vie cu Dumnezeu. El trăia conectat la viitoarele interese veşnice, şi de aceea a recunoscut pe Duhul lui Dumnezeu."

Şi acum urmăriţi aplicaţia pe care o face ea:

„Cum este în cazul nostru? Ştim că Duhul lui Dumnezeu a fost cu noi. Ştim că El a fost mereu la întâlnirile noastre. Nu avem nicio îndoială că Domnul a fost cu fratele Waggoner în timp ce vorbea ieri. Nu avem nicio îndoială despre acest lucru. Nu am nicio îndoială că puterea lui Dumnezeu în măsură bogată plutea deasupra noastră, când totul era pentru mine lumină în Domnul la întâlnirea de ieri seară. Dacă ar fi avut loc o deschidere a inimii spre a-I permite lui Isus să intre, am fi avut un timp foarte preţios. Nu am nicio îndoială despre acest lucru.

„Totul depinde de ce fel de spirit ne aduce la investigarea Scripturilor. Dacă venim cu un spirit umil, dispus să înveţe, cu inimile golite de prejudecăţi, nu spre a aduce Scriptura la ideile noastre, ci spre a aduce ideile noastre la Scriptură, atunci vom înţelege învăţătura. Dar permiteţi-mi să vă spun, fraţilor, dacă aţi avea discernământ aţi înţelege unde lucrează Dumnezeu. Nu aveţi nevoie de minuni, deoarece aţi văzut că minunile nu au ajutat deloc pe iudei. Ele erau făcute chiar sub ochii lor, dar nu i-au ajutat cu nimic."

Paralela devine şi mai evidentă. Ascultaţi urmarea:

„Dacă ne aşezăm într-o poziţie din care nu putem recunoaşte lumina sau soliile pe care Dumnezeu le trimite, ne aflăm în pericolul de a păcătui împotriva Duhului Sfânt. Începem să căutăm ceva, oricât de neînsemnat, de care să ne agăţăm îndoielile şi să aducem argumente. Chestiunea este următoarea: A trimis Dumnezeu adevărul? A ridicat Dumnezeu pe aceşti bărbaţi să proclame adevărul? Eu răspund, DA, Dumnezeu a trimis oameni care să ne aducă adevărul pe care nu l-am fi avut dacă nu trimitea Dumnezeu pe cineva să ni-l aducă. Dumnezeu mi-a dat lumină să văd unde este Spiritul Său, şi prin urmare eu accept adevărul, şi nu îndrăznesc să ridic mâna împotriva acestor persoane, deoarece ar fi împotriva lui Hristos, care trebuie recunoscut în mesagerii Săi" (The EGW 1888 Materials, vol. 2, p. 606-609).

Cu toată modestia care a caracterizat-o de-a lungul întregii ei slujiri, Ellen White se vede obligată acum să spună bisericii că istoria cu Pruncul de la templu s-a repetat la, şi după, Minneapolis. Ei, oficialii bisericii, au ţinut în braţe începutul Ploii Târzii şi al Marii Strigări, dar n-au văzut în el nimic special, pe când ea, ca şi Simeon, a înţeles imediat că aici este lumina îngerului a cărui slavă va umple tot pământul.

Dumnezeu nu a vorbit delegaţilor din 1888, spunându-le: „Iată solia îngerului din Apocalips 18 în stadiul ei iniţial," aşa cum nu a spus nici preotului de la templu: „Iată mângâierea lui Israel."

De ce aşa? Face Dumnezeu favoritisme? Nicidecum. Lumina a strălucit egal deasupra tuturor, dar nu au putut-o înţelege decât cei care erau conectaţi la viitoarele interese veşnice. În timp ce delegaţii din 1888 zâmbeau batjocoritor în timpul prezentărilor lui Waggoner şi Jones, sora White asculta cu atenţie şi rostea uneori: „Fraţilor, aici este mare lumină."

Cele două categorii se păstrează până în zilele noastre. În timp ce „preoţii oficianţi" nu văd nimic special în „începutul Marii Strigări," bătrâni slujitori ai poporului nostru, precum Short, Wieland sau Douglass au auzit glasul care a spus: „Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul."

De ce ei şi ceilalţi nu? Răspunsul inspirat este evident: Ei sunt „conectaţi la viitoarele interese veşnice,” mai interesaţi de onoarea lui Dumnezeu în marea controversă decât de salvarea propriei lor persoane.