O solie, purtătorii ei și „spectatorii” de astăzi

10 noiembrie 2007 - Gili Cârstea

Istoria stă mărturie, iar Domnul Hristos a fost explicit (Mat 23:37; Luca 20:9-15) că “Ierusalimul” omoară pe prooroci şi ucide cu pietre pe mesagerii lui Dumnezeu.

Aşa a fost mereu, şi astăzi nu este deloc diferit. Biserica rămăşiţei a moştenit această buruiană de amărăciune, fără să înţeleagă sau să recunoască cumplita anomalie care bântuie astăzi în poporul nostru.
Biserica rămăşiţei a avut cele mai puternice şi serioase confirmări că Dumnezeu are ceva de comunicat acestui popor prin fraţii Waggoner şi Jones. Niciodată, în toată istoria bisericii, nu a spus vreodată Spiritul Profeţiei despre cineva că are “acreditare divină,” aşa cum a spus despre cei doi soli de la Minneapolis.

Niciodată, în toată istoria bisericii rămăşiţei, nu a fost nevoie de intervenţia îngerilor spre a clarifica o situaţie apărută în timpul unei sesiuni a Conferinţei Generale, aşa cum s-a întâmplat în 1888.

La Minneapolis, de câteva ori a fost trimis un sol ceresc spre a o ajuta pe sora White să înţeleagă ce se petrece acolo, iar termenii în care îngerul descrie situaţia sunt categorici: “Poporul repetă aici revolta lui Core, Datan şi Abiram.” Sesiunea 1888 a fost înregistrată în analele cerului cu sumbra specificaţie: “Nedemni de încredere când sunt în joc interese majore.”

În ciuda acestor dovezi de netăgăduit, mesagerii Domnului sunt ridiculizaţi, neglijaţi şi evitaţi în publicaţiile şi predicarea adventistă. Solia lor este limitată la “un nou accent” asupra îndreptăţirii prin credinţă, pe care, nu-i aşa, o predicăm cu toţii.

Teologii noştri nu cred că solia trimisă prin fraţii Waggoner şi Jones este începutul luminii îngerului “a cărui slavă va umple tot pământul.” Ei se tem de noua descoperire a neprihănirii lui Hristos venită în 1888, deoarece ea răstoarnă spectaculos nu numai înţelegerea noastră despre caracterul lui Dumnezeu, ci şi întreaga doctrină a sanctuarului. Ascunsă în “începutul” soliei 1888 se afla poarta către taina evlaviei – Hristos în voi – o cale nouă şi vie către împlinirea scopului lui Dumnezeu în omenire.

Noi, susţinătorii acestei solii, suntem acuzaţi că am ridicat statui acestor mesageri, şi că facem din ei singura autoritate doctrinară pentru biserica de azi. Acestea sunt infamii ieftine, bune de acoperit o înverşunată sfidare a soliei pe care Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis-o poporului Său prin fraţii Waggoner şi Jones.

Waggoner şi Jones nu au fost nici mai sfinţi, nici mai dotaţi, nici mai devotaţi şi nici mai inteligenţi decât toţi ceilalţi mesageri pe care i-a folosit Dumnezeu vreodată. Aveau şi ei concepţii complet eronate la foarte multe subiecte, la fel ca şi fraţii lor din acel timp. Erau supuşi aceloraşi slăbiciuni ca noi toţi. Niciodată n-au pretins că sunt ceva special, profeţi, soli, oamenii lui Dumnezeu altfel decât toţi ceilalţi. Erau simpli păcătoşi; nu erau decât “oameni,” cum spunea sora White:

“Cei pe care Dumnezeu i-a trimis cu solia Sa nu sunt decât oameni, dar care este caracterul soliei pe care o aduc ei? Îndrăzniţi voi să-i întoarceţi spatele, sau să trataţi cu uşurinţă avertizările, pentru că Dumnezeu nu S-a consultat cu voi?” (RH 27 mai 1890).  

De ce i-a ales Dumnezeu tocmai pe ei, trecând pe lângă mulţi alţii, oameni cu nume în Israel? Din mai multe motive.

Primul este acela că ei priveau starea bisericii fără ochelarii de cal ai politicii de partid. Ei luau în serios Mărturiile adresate bisericii, unde citeau cu uimire acuzaţii cumplite din partea Domnului, precum: “Biserica a întors spatele conducătorului ei, Hristos, şi se îndreaptă repede spre Egipt…” “Dumnezeu a vorbit. Lumină a strălucit din Cuvântul Său şi din Mărturii, dar ambele au fost batjocorite şi ignorate” (5 T 217).

Totdeauna solii pe care i-a ales Dumnezeu au avut ochi pentru starea gravă a poporului lor, au recunoscut-o şi nu s-au sfiit să vorbească. Dumnezeu nu a trimis niciodată mesageri spre a lăuda starea bună a bisericii Sale. Ilie, Ieremia, Ezechiel, Isaia, Daniel, Amos, Ioel, Maleahi, toţi au recunoscut apostazia pe care ceilalţi nu o vedeau. Şi au vorbit, fără să le pese de consecinţe.

Al doilea motiv este acela că ambii erau oameni serioşi, categorici, implicaţi total în ceea ce fac, care îşi fundamentau credinţa pe studiu şi descoperire personală, nu pe ajutorul şcolilor de teologie sau al oamenilor “mari” ai instituţiilor de învăţământ. Ellen White a remarcat repede acest aspect, atenţionând pe fraţii lor pastori să nu-şi permită să critice solia din cauza unor criterii subiective. Ascultaţi:

„Nimeni  să nu se plângă de slujitorii Domnului care prezintă o solie venită din cer. Nu mai căutaţi greşeli la ei, spunând: ‚Sunt prea categorici, vorbesc prea dur.’ S-ar putea să vorbească dur, dar oare nu este necesar? Dumnezeu va face să ţiuie urechile ascultătorilor, dacă ei nu vor dori să asculte vocea şi solia Sa. Pastori, nu dezonoraţi pe Dumnezeul vostru şi nu jigniţi Duhul Său cel Sfânt, făcând remarci asupra metodelor şi manierelor oamenilor pe care El îi alege. Domnul cunoaşte caracterul. El vede temperamentul oamenilor pe care i-a ales. El ştie că numai nişte oameni zeloşi, fermi, hotărâţi şi cu convingeri categorice vor vedea lucrarea aceasta în importanţa ei vitală, şi vor pune în mărturia lor aşa tărie şi hotărâre, încât vor dărâma barierele Satanei” (TM 410).

Dacă Dumnezeu a ales pe fraţii Jones şi Waggoner pentru a trimite bisericii Sale solia neprihănirii lui Hristos, „cu adevărat solia îngerului al treilea,” nu a făcut-o pentru că aceştia ar fi fost oarece sfinţi, sau întruchiparea purităţii doctrinale. Motivele sunt clare: „oameni zeloşi, fermi, hotărâţi şi cu convingeri categorice.” Cu totul diferiţi de bravii noştri ambasadori de astăzi, care navighează după cum bate vântul de dragul unei invitaţii la dineurile selecte ale Izabelei noastre moderne.

Agravant pentru poziţia noastră de ignorare sau total dispreţ faţă de solii din 1888 este că Dumnezeu ne-a spus mai dinainte că aşa vom proceda cu ei, şi tot nu înţelegem:

„Caracterul, motivele şi scopurile lucrătorilor pe care i-a trimis Dumnezeu au fost, şi vor continua să fie interpretate fals. Oamenii vor vâna cuvinte şi afirmaţii despre care ei presupun că sunt false, mărind şi falsificând aceste afirmaţii. Dar ce fel de lucrare fac aceşti spectatori? I-a aşezat Domnul pe scaunul de judecător, să condamne solia şi solii Săi?” (The EGW 1888 Materials, 426).

„Spectatorii” de astăzi se complac în acelaşi joc mortal al asasinării caracterului, motivelor şi scopurilor lucrătorilor „cu acreditare divină” pe care i-a trimis Dumnezeu.

Rezultatul? Solia de har abundent a neprihănirii lui Hristos este desconsiderată, lucru care împiedică realizarea scopului lui Dumnezeu din veacuri veşnice: „Şi Eu voi locui în mijlocul lor.”

 

PDF * DOC