Agențiile care Îl înalță pe Hristos

26 septembrie 2007 - Gili Cârstea

Un cititor este contrariat de susținerea noastră că în lumea creștină nu există nicio agenție care să-L predice pe adevăratul Hristos. Nu este arogant din partea noastră să susținem că întreaga lume se închină lui Baal deghizat în Hristos?

El dorea să știe care sunt argumentele noastre pe baza cărora contestăm declarația oficială că Biserica Adventistă recunoaște “orice agenție care Îl înalță pe Hristos înaintea omului ca parte a planului divin pentru evanghelizarea lumii,” și manifestă „o stimă profundă pentru bărbații și femeile creștine din alte confesiuni angajați în câștigarea sufletelor la Hristos” (General Conference Working Policy No. 075).

Am crezut că acest lucru este prezentat destul de clar în articolul “Hristos, un tron părăsit și mișcarea ecumenică,” dar poate sunt necesare câteva noi explicații la acest subiect.

Prima întrebare care se ridică este: Ce “agenție” din lumea creștină nu declară că ea “Îl înalță pe Hristos” înaintea lumii? Toți, de la romano-catolici până la galaxia de biserici penticostale, pretind că Îl predică pe Hristos. Fiecare confesiune creștină își justifică existența prin motivația onorabilă a câștigării sufletelor la Hristos. Vreau și eu să știu care confesiune creștină nu Îl înalță pe Hristos înaintea lumii.

Așa stând lucrurile, conform declarației oficiale a Conferinței Generale, toată puzderia de biserici creștine, oricât de discordante ar fi credințele lor, fac parte din planul lui Dumnezeu pentru evanghelizarea lumii.

Dacă toate fac parte din planul lui Dumnezeu pentru evanghelizarea lumii, înseamnă că propovăduirea lor este legitimă, aprobată de cer și folositoare lumii.

De aici rezultă că unii sunt chemați să spună lumii că pontiful roman este locțiitorul lui Hristos pe pământ, pe când alții sunt chemați să spună că Duhul Sfânt este locțiitorul lui Hristos pe pământ.

Unii sunt chemați să spună lumii că duminica este ziua de închinare, iar alții sunt chemați să spună că sâmbăta este ziua de închinare.

Unii sunt chemați să spună că sufletul merge în iad sau în rai, iar alții sunt chemați să spună că sufletul nu merge nicăieri.

Unii sunt chemați să spună lumii că dovada apartenenței la Hristos este vorbirea în limbi, alții spun că dovada este o totală loialitate pentru biserica apostolică, iar alții susțin că nașterea din nou este dovada apartenenței la Hristos.

Nu are rost să insist; babilonia în numele lui Hristos este infinită.

Și nu mă uimește deloc faptul că aceste biserici nu iau în serios avertizarea lui Pavel că diavolul se va așeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tes 2:4). Ceea ce mă îngrozește este să observ cum bărbații cu nume din acest popor – popor căruia i s-a detaliat această conspirație milimetru cu milimetru – nu sunt capabili să observe scamatoria, oricât de evidentă este ea.

Ani de zile am studiat și ne-am pregătit să demascăm o posibilă viitoare mișcare ecumenică (înțelegere bazată pe o corectă interpretare a capitolului 17 din Apocalips) iar acum, când ea se desfășoară sub ochii noștri, inventăm tot felul de motive spre a ne alătura ei.

Acest popor a fost onorat de Dumnezeu cu lumină la acest subiect înainte ca omenirea să viseze măcar cuvântul oikoumené. Generații de pastori adventiști au pregătit biserica pentru a-și îndeplini rolul unic de a chema afară din Babilon sufletele prinse în capcanele confuziei teologice instalate pe la colțurile tuturor străduțelor din acea cetate lugubră. Am publicat în scrierile oficiale ale bisericii că noi, “pe temelia profeției Bibliei și a scrierilor lui Ellen White,”  anticipăm „un eventual succes al mișcării ecumenice, atât în eliminarea diferențelor din protestantism, cât și în reunirea creștinismului prin ridicarea unei punți peste prăpastia care separă confesiunile ne-catolice de Roma.”

Exact așa ceva se întâmplă acum, iar biserica noastră este și ea prinsă în această eliminare a diferențelor din protestantism. Uniunea franceză a negociat 10 ani eliminarea diferențelor, și astfel a fost primită în Federația Protestantă cu drepturi depline. Nimeni nu spune poporului că FPF este membră a Consiliului Ecumenic Mondial, membră a KEK, alianță care a organizat întâlnirea ecumenică de la Sibiu (4-7 septembrie 2007) împreună cu CCEE, organizația ecumenică a bisericilor catolice europene [aici], și că figura principală din spatele organizării reuniunii de la Sibiu, domnul de Clermont, a fost până de curând președintele FPF, în al cărui comitet de conducere se află și fratele Trujillo, președintele Uniunii Franceze a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. De celelalte Uniuni din Europa nici nu mai are rost să vorbim; ele n-au mai avut privilegiul nici să negocieze vreo diferență. Au acceptat orice condiții.

Explicația din Enciclopedia AZȘ continuă:

“Mișcarea ecumenică va deveni atunci un efort concertat de a uni lumea și de a asigura pacea și securitatea prin angrenarea puterii guvernului civil într-o cruciadă politico-religioasă pentru eliminarea oricărei disidențe.

“Biserica Adventistă vede această cruciadă ca fiind marea apostazie despre care Ioan vorbea ca fiind ‘Babilonul cel mare.’ Adventiștii înțeleg, de asemenea, că ultima solie de îndurare a lui Dumnezeu către lume, înainte de revenirea lui Hristos cu putere și slavă, va consta într-o avertizare împotriva acestei mari mișcări apostaziate, și va chema pe toți cei care vor alege să rămână loiali Lui să părăsească bisericile legate de ea” (SDA Encyclopedia, vol. 10, p. 410-411).

Perfect adevărat. Autorii acestui articol din Enciclopedie au putut zugrăvi atât de corect realitatea prezentă deoarece au avut încredere în descoperirile pe care Dumnezeu ni le-a încredințat prin Spiritul Profeției. Ce au scris ei aici în urmă cu decenii se întâmplă chiar sub ochii noștri. Mișcarea ecumenică chiar a devenit un efort concertat de a asigura pacea „prin angrenarea puterii guvernului civil într-o cruciadă politico-religioasă pentru eliminarea oricărei disidențe.”

Și este adevărat că Biserica Adventistă a văzut totdeauna „această cruciadă ca fiind marea apostazie despre care Ioan vorbea ca fiind ‘Babilonul cel mare.’” Totdeauna, dar nu și în prezent.

Și este adevărat că Biserica Adventistă a crezut totdeauna „că ultima solie de îndurare a lui Dumnezeu către lume, înainte de revenirea lui Hristos cu putere și slavă, va consta într-o avertizare împotriva acestei mari mișcări apostaziate, și va chema pe toți cei care vor alege să rămână loiali Lui să părăsească bisericile legate de ea.” Așa a crezut totdeauna, dar nu și astăzi.

Astăzi Biserica Adventistă crede că poate colabora cu toate „agențiile” care Îl predică lumii pe Hristos. Așa cred toate celelalte biserici creștine. Și cum se realizează acest lucru practic? Simplu. Prin aderarea la alianțele evanghelice. Că se întâmplă ca scopul final al acestora să fie unirea vizibilă a trupului lui Hristos, este altă poveste, despre care nu prea ne place să vorbim.

Dacă această cruciadă ecumenică este „marea apostazie despre care Ioan vorbea ca fiind ‘Babilonul cel mare,’” așa cum spune Enciclopedia, și dacă „ultima solie de îndurare a lui Dumnezeu către lume” va consta într-o „avertizare împotriva acestei mari mișcări apostaziate, și va chema pe toți cei care vor alege să rămână loiali Lui să părăsească bisericile legate de ea,” cine să dea ultima solie, când Uniunile noastre de Conferințe se alipesc una după alta acestei mișcări?

Ați predicat, sau ați ascultat vreo predică, ați citit vreun articol în publicațiile oficiale, în studiile biblice ale Școlii de Sabat, unde membrii noștri să fie îndemnați să spună membrilor bisericilor afiliate la mișcarea ecumenică că este timpul să-și părăsească bisericile?

Cele mai multe comunități din țara noastră au organizat un program intitulat „Ziua ușilor deschise.” Ați profitat de ocazie spre a spune clericilor invitați să-și părăsească bisericile, deoarece sunt membre declarate ale mișcării ecumenice și prin urmare sunt o parte a Babilonului spiritual descris de Ioan? Eu n-am auzit despre așa ceva. Tot ce s-a întâmplat cu asemenea ocazii a fost bucuria spiritului de părtășie în închinarea la același Dumnezeu. Ne-am bătut pe spate reciproc și ne-am urat succes în lucrare, sperând într-o colaborare cât mai strânsă pe viitor.

Zilele trecute a avut loc la Sibiu o mare reuniune ecumenică. Era o ocazie formidabilă de a da „ultima solie de îndurare a lui Dumnezeu către lume,” așa cum spune Enciclopedia AZȘ, apelând la acei oameni să părăsească bisericile pe care le reprezintă. A publicat Uniunea, Conferința locală sau măcar comunitatea din Sibiu un asemenea comunicat? De ce nu dorim să fim o parte a mișcării prin care Dumnezeu a plănuit să dea ultima solie de îndurare către lume?

Răspunsul este cât se poate de evident: Credem că acești oameni chiar vor reuși să adune creștinismul pentru o mare și finală evanghelizare a lumii, pentru proslăvirea lui Hristos. Și astfel dorim să fim o parte a acestei mișcări, în ciuda profeției pe care pretindem că am înțeles-o corect, și care ne-a făcut un popor al timpului din urmă.