Următorul eveniment major: Ziua Ispășirii pentru cei vii

23 iunie 2007 - Gili Cârstea

Care sunt evenimentele pe care ar trebui să le aştepte rămăşiţa în aceste zile? Ploaia Târzie? Marea Strigare? Decretul Duminical? Închiderea Harului?

Dumnezeu ne-a avertizat chiar din timpul lui Daniel că El va ridica o împărăţie a neprihănirii “în vremea” când împăraţii Europei lucrează la alcătuirea unui nou imperiu pe continent. Piatra desprinsă din munte “fără ajutorul vreunei mâini” nu va fi însă un alt imperiu după chipul şi asemănarea acestei lumi, ci o restaurare unică a templului inimii pentru locuirea deplină a Duhului Sfânt.

Această lucrare a zilei ispăşirii va încurca toate proiectele omenirii pentru mileniul trei, obligând autorităţile centrale să ia măsuri drastice împotriva urmaşilor lui Hristos. Ura lumii pentru un Dumnezeu locuind în trup va produce o asemenea agitaţie, încât se va renunţa la orice respect pentru drepturile omului şi libertatea de conştiinţă, iar sfântul oficiu al inchiziţiei va fi reactivat de urgenţă.

Semnele timpului, dar mai ales dezvoltarea uimitoare a cunoaşterii caracterului lui Dumnezeu în ultima vreme, ne arată că ziua ispăşirii pentru cei vii este iminentă. Ni s-a spus că ea va veni fără avertizări prealabile. Maleahi ne-a anunţat că Solul Legământului va intra “deodată” în templul Său, iar scopul intrării Lui este curăţirea poporului lui Dumnezeu. Autorii Noului Testament au spus şi ei că venirea lui Hristos, pe norii cerului sau în templul inimii, la “nuntă,” va fi surprinzătoare, “când nu vă aşteptaţi.”

Deşi nouă ne-ar fi plăcut ca aceste evenimente cruciale să fie anunţate pe căi administrative, aşa ceva nu se va întâmpla. Nu veţi auzi sâmbătă la anunţuri că peste două săptămâni va avea loc ziua ispăşirii finale. Aceasta şi pentru că de ani de zile nu mai auziţi de la amvon că cel puţin ar exista o asemenea zi a ispăşirii finale. Şi aceasta pentru că de ani de zile nu mai auziţi că trebuie să deveniţi părtaşi de natură divină, prin locuirea Duhului Sfânt în inimă.

Tot ce aţi auzit în ultimele decenii a fost că veţi trăi în păcat până la a doua venire a lui Hristos, şi veţi deveni sfinţi abia în clipa când veţi da mâna cu îngerul păzitor în drum spre cer. Academia bisericii rămăşiţei a stabilit că nu există viaţă fără păcat în trup omenesc, şi că neprihănire “fără pată” vom avea abia atunci când “trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire.” Din acest motiv teologii noştri îmbrăţişează tot mai mult dogma papală a concepţiei imaculate. Un Hristos cu trup păcătos nu putea trăi în sfinţenie.

Să nu vă miraţi dacă veţi începe să auziţi că deveniţi părtaşi cu Hristos prin misterul euharistiei, calea prin care Hristos ia chip în voi. Prin puterea pastorului, pâinea şi vinul de la sfânta cină se transformă în trupul şi sângele lui Hristos în voi.

Incredibil? Mai vorbim.

Credeţi că degeaba negociem de zeci de ani cu bisericile “surori” o evanghelie comună şi un Hristos inter-denominaţional? Credeţi că pentru nimic este adorat defunctul papă Ioan Paul al II-lea? Niciodată în istoria creştinismului nu s-a reuşit o apropiere atât de puternică a fraţilor “separaţi” de biserica-mamă, iar pontiful a insistat în toate apariţiile lui publice că euharistia este “liantul unităţii.”

Cu toate acestea, Dumnezeu Îşi va ţine promisiunea. Solul legământului pe care Îl dorim va veni, deodată, în Templul Său, iar inimile noastre vor fi curăţite, refăcute, justificate, restaurate, devenind locuinţa unei neprihăniri veşnice. Atunci va fi enunţat mult-aşteptatul decret divin: “Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!” (Apoc 22:11).

În acel moment, ura împotriva lui Dumnezeu descoperit în trup va atinge proporţii fenomenale, descoperind natura ucigaşă a păcatului. Ferice de cei care se vor afla atunci “sub ocrotirea Celui Prea Înalt,” ale căror haine strălucitoare vor face să strălucească slava lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.

Trăim chiar în zilele când taina fărădelegii este gata să înlocuiască evanghelia veşnică, iar lumea întreagă este extaziată de chipul de aur proiectat de omul fărădelegii. Omenirea este plecată în adorare la picioarele “femeii” a cărei cupă reprobabilă, plină de compromisurile cu care ameţeşte lumea, nu mai sperie nici chiar pe străjerii de pe zidurile Sionului.

Fiţi gata să deveniţi, curând şi “deodată,” locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul, singura cale consacrată de paşii lui Hristos către “scopul lui Dumnezeu din veacuri veşnice” (DA 161).