Operațiunea Ploaie Globală

12 martie 2007 - Gili Cârstea

Biserica mondială este anunțată și invitată la o mare operațiune de declanșare a Ploii Târzii, iar titlul este grandios: “O mișcare uimitoare și poate profetică se desfășoară acum!”

„Numele ei este Operațiunea Ploaie Globală. A început când un grup de comunități din [Conferința] California Centrală au decis să organizeze un proiect de zece zile de rugăciune, după modelul bisericii primare descris în Fapte 2. Nu au existat vorbitori specializați, ci doar un grup de ucenici rugându-se pentru nimic altceva decât revărsarea Ploii Târzii. În fiecare seară, între orele 19 și 20, a fost analizată o temă biblică și un citat din Spiritul Profeției. Acestea au fost citite individual, apoi ne-am rugat, uneori în tăcere, alteori în grupuri de două persoane, alteori împreună.

„Deși aceasta s-a făcut la ore diferite, toate comunitățile implicate au experimentat redeșteptări. Animozitățile au fost lăsate laoparte, și un adevărat spirit de unitate, pocăință și misiune a cuprins pe membri. Atunci a apărut ideea: Ce-ar fi dacă toate bisericile din Conferință ar cere la tronul lui Dumnezeu în același timp, același lucru, și anume, revărsarea Ploii Târzii?

„Ideea a fost prezentată unei Conferințe acum o săptămână (7 ianuarie), și a devenit realitate. Anul trecut a fost mare agitație în jurul datei de 6.06.06. La acea dată a fost lansat un film despre antihrist, iar mișcările satanice au glorificat acea zi. Anul acesta este 7.07.07! Și cade chiar în sabat. Data pentru Operațiunea Ploaie Globală va fi 27.06.2007 – 7.07.2007.

„Dar viziunea acestei operațiuni este și mai largă. Imaginați-vă toate bisericile din California rugându-se la tronul lui Dumnezeu în același timp, pentru același lucru. Apoi, imaginați-vă toate bisericile din America de Nord rugându-se la tronul lui Dumnezeu în același timp, pentru același lucru. Și apoi, imaginați-vă biserica globală rugându-se în același timp, pentru același lucru, adică revărsarea Ploii Târzii! De aici, Operațiunea Ploaie Globală” (sublinierile în original – www.operationglobalrain.com).

De imaginat, ne putem imagina că așa ceva se va întâmpla, deoarece acest popor a început să simtă efectele nimicitoare ale secetei cumplite care ne chinuie de peste un secol. Dar nu este nevoie de prea multă imaginație ca să știm cine va răspunde acestor cereri făcute “în același timp, pentru același lucru.”

Bisericile protestante experimentează de mult timp așa ceva, dar tehnica seamănă mai mult cu efectul convergenței din New Age decât cu învățătura Scripturii despre Ploaia Târzie.

Pentru bisericile adventiste din America de Nord, și în special pentru cele din California, acest interes pentru Ploaia Târzie poate părea promițător, și chiar este nou, șocant, revoluționar. În ultimele decenii ei au fost tare preocupați cu tot felul de invenții spirituale, inspirați de o evanghelie socială și formați în spiritul tehnicilor moderne de marketing pentru creșterea bisericii. Adevărurile adventiste despre sanctuar, neprihănirea lui Hristos în contextul marii controverse, conceptul unei generații finale pregătite să încheie lucrarea, au fost marginalizate, batjocorite și considerate vetuste, potrivite unei teologii a secolului 19. Acum privesc peste gard, în ograda bisericilor “surori,” și observă un interes ciudat pentru revărsarea Duhului Sfânt în Ploaia Târzie. (vezi aici un exemplu).

Organizatorii (pastorii adventiști Thomas Garner și Ivor Myers) pregătesc lansarea acestei operațiuni pe postul 3ABN, și anunță sprijinul unor nume sonore din adventism, precum Doug Bachelor, Steve Wohlberg, G. Edward Reid sau Randy Maxwell. Deja pe situl acestui proiect se înscriu multe comunități, organizații independente, grupuri sau persoane particulare, decise să participe la suplicația colectivă pentru revărsarea Ploii Târzii la data de 7.07.07, o dată magică, așa cum sugerează acești frați.

Dar s-a întâmplat ceva. Așa cum se poate observa din prezentarea proiectului, ei spun că acest efort de rugăciune este doar pentru Ploaia Târzie “și nimic altceva” – au ținut să specifice cu bold și subliniere acest lucru. De ce oare?

Singura explicație plauzibilă este aceea că ei nu socotesc că există motive serioase pentru lunga amânare a Ploii Târzii, ci doar lipsa unei petiții zdrobitoare prin susținerea numerică, un val de rugăciune globală care să zdruncine tronul de pe care Dumnezeu nu reușește să Se țină de cuvânt și să trimită ce a promis.

Oricare ar fi motivele, unii au fost îngrijorați de o asemenea perspectivă, în special persoane aparținând dreptei radicale. Ei știu că fără o redeșteptare și reformă autentică, există riscul să primim o falsă Ploaie Târzie. Ei nu au ezitat să-și exprime rezervele, așa că organizatorii – speriați că nu vor putea convinge bisericile din țările lumii a treia – au venit cu o a doua etapă, numită Global Surge, de pregătire a bisericii pentru OPG. Aceasta înseamnă că participanții vor organiza ore de rugăciune în fiecare miercuri seara, începând cu 7 martie până la data Operațiunii, iar obiectivele vor fi următoarele:

1. Un mai profund spirit de umilință, pocăință, rugăciune și redeșteptare pentru cele zece zile.

2. Eliminarea animozităților dintre membrii bisericii ca pregătire pentru cele zece zile.

3. Dărâmarea tuturor barierelor de despărțire din biserica lui Dumnezeu, ca pregătire pentru cele zece zile.

4. Renunțarea la lucrurile care ne separă de Hristos, ca pregătire pentru cele zece zile.

5. Unitatea bisericii, bazată pe cea mai mare nevoie a noastră, Hristos neprihănirea noastră, ca pregătire pentru cele zece zile.

6. O povară individuală pentru câștigarea de suflete.

Nu dorim să punem în discuție aici sinceritatea acestor frați, dar cei care știu ce se petrece în biserică își dau repede seama de superficialitatea acestor șase puncte ca bază pentru o autentică redeșteptare și reformă în biserică.

Spiritul de umilință nu vine în biserică deoarece, deodată, ne-am decis să fim umili; eliminarea animozităților (ce frumos sună) se poate realiza, ca un plasture peste o rană adâncă, dar cauzele animozităților nu vor dispărea doar pentru că ne-am decis noi să ne facem că nu există; dărâmarea tuturor barierelor este chiar nepotrivită, atâta timp cât nu suntem dispuși să înțelegem lucrurile care ne despart, și motivele care ne-au așezat de o parte sau de alta a baricadei. În unele zone, o barieră este poziția despre avort; ce ar însemna dărâmarea barierelor? Să accepte toți că avortul este potrivit, sau nepotrivit?

Punctul cinci, deși pare cel mai serios, are cele mai mari slăbiciuni. Unitatea este aici prezentată după rețeta ecumenică, adică o bază minimă de puncte comune. Hristos neprihănirea noastră este o etichetă unanim acceptată de toate curentele teologice, de la fundamentaliști la emergenți. Toți susțin că Domnul este neprihănirea noastră, dar puțini sunt aceia care înțeleg ce este neprihănirea lui Hristos. De fapt, motivul principal al fragmentării fără precedent a teologiei adventiste este chiar solia 1888, o descoperire a neprihănirii lui Hristos în legătură cu legea. Pozițiile la acest subiect sunt contradictorii, ireconciliabile, iar Conferința Generală spune bisericii că aici nu avem o problemă.

Organizatorii nu par conștienți de problema de fond cu care se confruntă biserica, și anume starea disperată a îngerului bisericii Laodicea. Nu există nicăieri pe situl lor o cât de mică sugestie că poziția îngerului bisericii ar fi principalul obstacol în calea Ploii Târzii. Ei nu observă că Martorul Credincios identifică dificultatea la cei care au răspunderea lucrării, și nu la cei conduși, care sunt o umbră și o urmare firească a felului în care sunt conduși. Ei tencuiesc cu ipsos un zid care stă gata să cadă, și de care toți trag în toate direcțiile.

Deși organizatorii își găsesc motivația în apelul din Ioel, ei nu par conștienți de rolul slujitorilor Domnului descris acolo, care trebuie să “plângă între tindă și altar” din cauza tuturor nelegiuirilor care se petrec în țara pe care o păstoresc. Ei aruncă indirect răspunderea pe spatele turmei, care nu este umilă, nu se pocăiește, are animozități, bariere, lipsă de unitate și dezinteres pentru suflete. Deși ploaia nu cade peste țară de peste un secol, ei consideră că nu au nicio vină pentru seceta spirituală. Apelul lui Ioel este grăitor: “Încingeți-vă, preoți, și plângeți! Bociți-vă, slujitori ai altarului; veniți și petreceți noaptea îmbrăcați cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare și jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru” (Ioel 1:13).

Ioel nu mai repetă motivul pentru care “au încetat darurile de mâncare și băutură,” dar Ieremia și Ezechiel o spun fără nicio sfială:

“Preoții n-au întrebat: ‘Unde este Domnul?’ Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufletești Mi-au fost necredincioși, proorocii au proorocit prin Baal, și au alergat după cei ce nu sunt de niciun ajutor” (Ier 2:8).

“Și mi-a zis: ‘Intră, și vezi urâciunile cele rele pe care le săvârșesc ei aici!’ Am intrat și m-am uitat; și iată că erau tot felul de chipuri de târâtoare și de dobitoace urâcioase, și toți idolii casei lui Israel, zugrăviți pe perete de jur împrejur. Înaintea acestor idoli stăteau șaptezeci de oameni din bătrânii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Șafan; fiecare din ei avea o cădelniță în mână și se înălța un nor gros de tămâie. Și El mi-a zis: ‘Fiul omului, vezi ce fac în întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri?... ‘Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urâciuni pe care le săvârșește aici casa lui Israel, ca să Mă depărteze de Sfântul Meu locaș? Dar vei mai vedea și alte urâciuni și mai mari!’” (Eze 8:6-12).

Acestea sunt motivele pentru care slujitorii Domnului trebuie să “plângă între tindă și altar,” iar Martorul Credincios susține această explicație, prin descrierea pe care o face îngerului, și nu bisericii Laodicea. Sigur, biserica este într-o stare disperată, dar ea este ceea ce a făcut din ea îngerul bisericii.

Domnul a fost “depărtat” de Sfântul Său locaș, și nu va putea reveni în el pe calea Ploii Târzii îmboldit de la spate prin forța convergentă a rugăciunilor unite. Duhul Sfânt a fost insultat și respins atunci când a dorit să ofere acestui popor Marea Strigare și Ploaia Târzie, și nu va putea reveni până când acest lucru nu este înțeles, recunoscut și reparat.

Operațiunea Ploaie Globală invocă două cazuri cunoscute în Scriptură, pe baza cărora justifică o astfel de desfășurare masivă în biserică. Este vorba despre Ilie și despre Ziua Cincizecimii.

Ilie, spun ei, a trebuit să se roage stăruitor ca ploaia să poată veni atunci, pe muntele Carmel. Prin urmare, doar rugăciunea insistentă va aduce Ploaia Târzie. Tot la fel ucenicii. Înainte de Ziua Cincizecimii, ei au organizat o adunare de zece zile de post și rugăciune serioasă, și doar ca urmare a insistenței lor a coborât Ploaia Timpurie.

Să analizăm aceste două cazuri.

Principiul central al experienței de pe Carmel este acesta: Ploaia nu poate veni sub nicio formă mai înainte ca focul să coboare din cer.

Israel nu știa că se închină lui Baal. Clasa conducătoare a lui Israel, preoții și profeții, se depărtaseră de căile Domnului. Disidenții, care ar mai fi putut trezi națiunea la realitate, stăteau ascunși prin peșteri, de frica amenințării cu moartea legiferată de împărat la sugestia profeților de la curte. Fără demascarea acelui Hristos fals, seceta ar fi continuat la nesfârșit. Acesta a fost rolul lui Ilie, și aceasta trebuie să se întâmple și astăzi, înainte ca Ploaia Târzie să se poată revărsa. Când slava lui Dumnezeu – caracterul Său – va fi văzută în adevărata ei lumină, biserica va fi pregătită să ofere lumii ultima solie de har. Dar atâta timp cât nutrim idei aberante despre caracterul lui Dumnezeu, ce să facă Ploaia Târzie? Să ne dea puterea să spunem lumii mai cu foc că Dumnezeu va nimici până la exterminare pe opozanții Lui?

Nu, Ilie nu a chemat biserica la rugăciune unită, necurmată, spre a forța mâna lui Dumnezeu să trimită ploaia, deoarece nu acesta era motivul secetei. Nici nu a încercat să aplaneze “animozitățile” din biserică, aducând pacea între profeții lui Baal și profeții Domnului. El a venit cu solia clară și pătrunzătoare că Baal s-a așezat pe tronul lui Dumnezeu, iar poporul nu știe cui se închină.

În cazul Cincizecimii, paralela este și mai nepotrivită. Se uită faptul că, la acea oră, Israel era încă poporul ales, situație care a încetat abia în anul 34, la uciderea lui Ștefan cu pietre. Biserica lui Dumnezeu era atunci în gravă apostazie, chiar pe punctul să fie “vărsată” din gura Domnului. Ce au făcut ucenicii? Au convocat țara întreagă la vreun proiect de rugăciune globală? Au propus Conferinței – Sinedriul, în cazul lor – să adopte și să promoveze marea convergență spirituală, astfel ca făgăduința din Ioel să devină realitate? Au chemat sinagogile la ore de rugăciune în fiecare miercuri, sperând să se ajungă la unitate? Aberant.

Ei au făcut două lucruri importante. Mai întâi, au reușit să accepte lumina, adevărul prezent al vremii lor. Nu știu dacă v-ați gândit, dar adevărurile pe care au trebuit să le primească ei erau cutremurătoare, la limita imposibilului. Era nebunesc să spui unui evreu că sistemul jertfelor a luat sfârșit, și că trebuie să renunțe la toată practica lor religioasă. Și totuși, acei pescari umili au reușit să facă pasul astronomic.

În al doilea rând, ei aveau nevoie de revărsarea Duhului Sfânt înainte de a veni în fața poporului cu afirmația șocantă că ei au răstignit pe Mesia. Ploaia Timpurie s-a revărsat peste un grup din popor care a primit adevărul prezent, ca acel adevăr să fie prezentat cu putere și claritate bisericii, și nu lumii. Mai întâi Ierusalimul, Iudeea și Samaria trebuiau să se bucure de roadele Ploii Timpurii. Iar grupul ucenicilor chiar avea cel mai puternic anunț de făcut: Poporul lui Dumnezeu refuzase pe Hristos și alesese pe Baal. Era nevoie de o întoarcere din drum la 180 de grade, și nu de tratamente superficiale, gen “să lăsăm animozitățile dintre noi.” Dar biserica de atunci s-a dovedit nevrednică de o asemenea solie de har vindecător.

Se potrivește aceasta cu Operațiunea Ploaie Globală?

Organizatorii spun deschis că pe ei nu-i interesează nimic altceva decât Ploaia Târzie. Că Hristos a fost răstignit și Duhul Sfânt disprețuit mai bine de un secol, este irelevant. Că solia neprihănirii lui Hristos a fost înlocuită cu teologia reformaționistă a îndreptățirii, este irelevant. Că poporul nostru nu știe nimic despre curățirea templului inimii pentru ziua ispășirii, este irelevant. Că noul legământ presupune scrierea caracterului lui Dumnezeu în sufletul omenesc, este irelevant. Că biserica declară oficial dispoziția ei pentru asocierea la alianțe ecumenice pe baza credințelor comune, este irelevant. Că am acceptat un Hristos de sinteză, onorat de toate bisericile Babilonului, este irelevant. Tot ce vrem este puterea Ploii Târzii.

Dar poate cel mai grav lucru în toată această aventură este o și mai vicleană desfigurare a caracterului lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc este prezentat ca un dictator aspru, indiferent, rece, care nu Se lasă convins ușor să-Și pună la dispoziție darurile. Este nevoie de 16 milioane de voci, sincronizate în timp, insistente, obsedante, și organizate de la centru, altfel făgăduința n-are cum să vină. Unde citisem eu recent că pentru cadouri nu se cade să te rogi?

Pe Moise l-a costat mult nebunia de a sugera că Dumnezeu trebuie stimulat mai serios înainte de a-Și oferi binecuvântările (Num 20:8-12), dar frații noștri cu Operațiunea nu par conștienți de așa ceva. Din acest motiv nu ei vor duce “adunarea aceasta în țara” minunilor Ploii Târzii și ale Marii Strigări.

Dacă Ploaia Târzie ne ocolește de peste un secol, iar motivul se va dovedi că a fost lipsa unei Operațiuni Globale, Dumnezeu este pus într-o situație extrem de jenantă. Omenirea a fost măcelărită de două războaie mondiale, sute de războaie locale, boli incurabile și cataclisme naturale, doar pentru că poporul lui Dumnezeu nu s-a rugat suficient de mult sau insuficient de organizat. Ca Dumnezeu să suporte toate aceste nelegiuiri fără să reverse binecuvântarea, trebuie că a existat un motiv extrem de serios, de o gravitate fără precedent. Iar singurul motiv suficient de serios nu poate fi decât acela că poporul Său nu Îl cunoaște, și astfel se închină lui Baal travestit în Hristos.

Da, există loc pentru multă rugăciune, dar nu pentru a-L convinge pe Dumnezeu să trimită Ploaia Târzie. Când condițiile primirii ei vor fi îndeplinite, aceasta va veni fără niciun fel de insistențe din partea noastră. Este nevoie de rugăciune, dar și aceasta va veni automat, atunci când vom înțelege că “am străpuns” pe Cineva drag, și “Îl vom plânge amarnic, cum plânge cineva pe singurul lui fiu” (Zah 12:10). Doar atunci se va deschide pentru acest popor “un izvor pentru păcat și necurăție” (Zah 13:1). Pentru așa ceva ar trebui să ne adunăm și să plângem șapte zile pe săptămână, nu doar miercurea. Boala îngerului bisericii este profundă, și deci necesită o abordare serioasă.

Orice alt surogat, orice altă alternativă la calea consacrată, nu face decât să ne expună amăgirilor devastatoare ale diavolului, care se va folosi din plin de avantajul pe care îl are, profitând de gafa noastră teribilă din 1888, când am răstignit pe Domnul vieții și am ales un tâlhar în locul Lui. Pentru urechile lui Baal, rugăciunea “Tată, dă-ne duhul Tău” este muzică din paradis, și abia așteaptă să o audă interpretată de 16 milioane de voci, ca să ne umple bisericile de convertiți.

Cu adevărat, biserica pășește pe terenul fermecat al lui Satana. Și o face cu o nonșalanță uimitoare, pentru tezaurul de lumină care i-a fost încredințat.

vezi şi

„Operaţiunea Ploaie Globală: Alte detalii” aici

„Ploaia Globală: De ce întârzierea?” aici