Amendamente

Sâmbătă, 17 februarie 2007 - Gili Cârstea

Cineva crede că a descoperit în Scriptură dovezi că Domnul Hristos a adus amendamente la legea lui Dumnezeu, şi ne scrie astfel, ca urmare a articolului „Suicid asistat divin,” din 8 februarie:

„Da, ele [amendamentele] există, şi nu ai cum să le negi. Însuşi Isus s-a referit la unele dintre ele, şi anume la călcarea poruncii a patra, chiar de El, atunci când ucenicii rupeau spice în ziua sabatului. Apoi a citat ceea ce făcuse David, când luase pâinile din templu, încălcând clar o prevedere divină dată în Legea levitică. La sfârşitul disertaţiei, a spus ceva care îmi dă de gândit, şi anume: ‚Dar eu vă spun că aici este Unul mai mare decât templul...’ iar apoi ‚căci Fiul omului este Domn chiar şi al sabatului.’”

A călcat Isus porunca a patra? Uimitor! Este prima oară când aud o asemenea acuzaţie venind de pe buzele unui membru al bisericii rămăşiţei. Fratele nostru socoteşte că gestul ucenicilor, aprobat de Domnul Hristos, este o călcare a legii, dar pe care Hristos o ispăşeşte printr-un amendament: Poţi călca porunca a patra, în cazul în care nu eşti invitat la masă de biserica locală.

Aşa stau lucrurile? A existat o călcare a legii, reparată printr-un amendament divin?

Nicidecum. Gestul ucenicilor nu era o călcare a poruncii. Aici avem de-a face cu mormanele de gunoi sub care fariseii îngropaseră legea lui Dumnezeu. Avem de-a face, dacă vreţi, cu eforturile permanente ale diavolului de a reprezenta pe Dumnezeu ca fiind un tiran, un monstru a cărui lege urmăreşte înrobirea, torturarea şi umilirea supuşilor lui.

„Conducătorii iudei au împlinit voia lui Satana când au împovărat ziua de odihnă a lui Dumnezeu cu cerinţe apăsătoare. În zilele lui Hristos sabatul devenise atât de pervertit, încât păzirea lui reflecta mai degrabă caracterul oamenilor egoişti şi despotici, decât caracterul Părintelui ceresc iubitor. Rabinii prezentau pe Dumnezeu ca unul care dă legi de care oamenii nu pot să asculte. Ei făceau pe oameni să vadă pe Dumnezeu ca un tiran, şi să-şi închipuie că ţinerea sabatului, aşa cum o cerea El, făcea pe oameni să fie aspri şi cruzi” (DA 283).

Este adevărat, după definiţia rabinilor, ucenicii păcătuiau. Dar ce legătură avea Hristos cu legea rabinică? Venise El să ştampileze invenţiile lor cu pecetea divină? Dimpotrivă, El venise să elibereze legea de poverile prin care Satana ţinea prizonier un popor care acum era chemat de la întuneric la „lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9).

Ucenicii fuseseră crescuţi în credinţa rabinilor, şi împărtăşeau şi ei credinţa populară că ruperea spicelor era o profanare de sabat. Parcă îi văd cum se uitau speriaţi unii la alţii, neştiind cum să-şi astâmpere foamea. În acel sabat nimeni nu-i invitase la masă. Poate predica lui Hristos zdruncinase oarece tabu-uri locale, poate comitetul era la curent cu teologia eretică a grupului „reformator” aflat în vizită la ei, aşa că s-au trezit pe drumuri, fără masă sau adăpost. Lanurile de grâu erau ispititoare, dar cum să calce legea chiar în prezenţa Neprihănirii întruchipate?

Cu siguranţă că Domnul Hristos a avut o discuţie cu ei, ajutându-i să înţeleagă că porunca de care se temeau ei era o învăţătură de datină omenească şi nicidecum expresia Legiuitorului. Eliberaţi de povară, ucenicii şi-au astâmpărat foamea cu grăunţele din lan, bucuroşi să descopere frumuseţea fără egal a legii.

Fratele nostru crede că Domnul a zis aşa: „Este adevărat că a rupe spice în sabat este păcat, dar Eu, în calitate de reprezentant al puterii absolute a Legiuitorului, vă absolv de vină, deoarece este o situaţie de urgenţă. Călcarea voastră de lege este anulată prin autoritatea Mea.”

Eu cred că Domnul a zis aşa: „Legea nu interzice să vă astâmpăraţi foamea în asemenea circumstanţe, deci nu este păcat, şi vă spune asta Cineva care este Domn al sabatului, adică dătătorul legii, şi care ştie ce vorbeşte.”

Dumneavoastră ce credeţi?

 

 

PDF * DOC