Cine poate omorî un spirit?

Duminică, 11 februarie 2007 - Gili Cârstea

Articolul “Foc din cer” a stârnit reacţii contradictorii şi continuă să uimească pe mulţi dintre cititorii noştri. În timp ce unora li se pare că descrierea evenimentelor este susţinută corect de pasajele inspirate ale Scripturii sau ale Spiritului Profeţiei, alţii văd în folosirea unor expresii contemporane doar un scenariu SF, naiv şi chiar dăunător pentru înţelegerea evenimentelor viitoare.

Cele mai multe obiecţiuni vizează cauza morţii îngerilor răi. Cum este posibil ca demonii să fie omorâţi de oameni? Dacă ei sunt “duhuri,” “spirite,” cum să fie afectaţi de elemente fizice precum focul sau exploziile nucleare?

Este adevărat că Scriptura nu oferă prea multe detalii despre natura îngerilor, mulţumindu-se să afirme că ei sunt “duhuri slujitoare” (Evr 1:14). De aici, opinia populară că ei sunt entităţi imateriale, fără corp, organism sau structură viabilă organizată, deoarece “duhul” este duh, şi deci nu poate fi carne. De unde se ajunge la concluzia fermă că tot ce nu este “carne,” adică trup omenesc, este un fel de energie invizibilă, imaterială, intangibilă şi indestructibilă.

Faptul că îngerii fac parte dintr-un alt nivel al creaţiei nu înseamnă neapărat că nu au corp. Există diferite feluri de “corpuri,” chiar dacă unele nu pot fi descrise cu mâini, picioare sau stomac. Pavel a încercat să ne ajute puţin, deşi acesta este un domeniu extrem de complicat, din cauza perspectivei noastre limitate. El spune că există diferite trupuri:

„Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti” (1 Cor 15:39-40).

Ca să ne ajute să înţelegem mai bine acest subiect, el merge mai departe, susţinând că trupul omenesc va fi transformat în trup duhovnicesc:

„Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă, şi înviază în putere. Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc” (1 Cor 15:42-44).

Evident, el nu vrea să spună aici că sfinţii de pe pământ vor fi transformaţi în îngeri la înviere. Pur şi simplu vrea să ne ajute să înţelegem că există trupuri duhovniceşti, altfel spus, fiinţele cereşti au trupuri, chiar dacă infinit diferite de ale oamenilor.

A avea capacitatea să apari înaintea oamenilor în forme diferite nu implică neapărat lipsa unui trup. Îngerii sunt şi ei fiinţe, iar o fiinţă este o creatură, o persoană, inteligentă, capabilă de a trăi o viaţă socială, un agent moral liber. Sora White ne ajută să credem acest lucru în cel mai profund paragraf din toată lucrarea ei, după opinia mea. Ea spune că guvernarea divină are un fundament, o bază comună pentru întreaga familie de fiinţe create. Ascultaţi:

„Scopul lui Dumnezeu a fost din veacuri veşnice ca fiecare fiinţă creată, de la serafimul luminos şi sfânt până la om, să fie un templu în care să locuiască Creatorul” (DA 161).

În primul rând, se spune că îngerii sunt fiinţe create, ca şi familia omenească, făcută „cu puţin mai prejos decât îngerii” (Evr 2:7.9; Ps 8:5). Da, ei sunt din altă dimensiune, dar nicidecum o putere, un „spirit” în accepţiunea populară.

În al doilea rând, de la primul heruvim, la locuitorii lumilor necăzute şi până la om, trupul fiinţelor cereşti era un templu pentru locuirea Creatorului, indiferent care era suportul real al acelor trupuri.

Avem un exemplu chiar în lumea noastră modernă, limitată şi îngustă cum este ea. Calculatorul dumneavoastră este alcătuit din două mari componente: hardware şi software, adică partea componentelor fizice şi programele, sistemul de operare, etc. Un program informatic, de exemplu Adobe Photoshop, nu are „corp,” deşi realizează multe lucruri. El ar putea fi numit „duh,” deoarece poate circula liber prin internet fără ca cineva să poată pune mâna pe el, să-l simtă sau să-l vadă. Şi totuşi, fără un suport hardware el nu face nimic, nici în fabrica unde a fost creat, nici pe calculatorul unde este pus la treabă. Pe un DVD sau pe hard disk, pe un stick de memorie flash sau în RAM, el depinde de un suport material spre a-şi realiza misiunea, şi chiar pentru a exista. Niciun program software nu există prin sine, fără suport hardware. Deşi poate circula fără suport, nu poate exista fără suport. Puteţi descărca de pe un server un program, dar imaginaţi-vă că nu doriţi să-l salvaţi pe un suport fizic. Cum îl păstraţi? Unde îl depozitaţi spre a-l putea folosi mai târziu? Îl puteţi păstra într-un borcan? Stă programul într-o glastră de flori? Într-o pungă? Îl puteţi expune în vitrina unei biblioteci? Sau în frigider?

Acum, imaginaţi-vă că doriţi să distrugeţi un DVD, dar aţi vrea să păstraţi programul inscripţionat pe el. Cum faceţi? Îl luaţi şi îl băgaţi în buzunar? Singura soluţie este să îl salvaţi pe alt suport. Fără suport nu există. Dacă DVD-ul a fost aruncat în foc, s-a terminat şi cu programul, căci acesta nu era nimic altceva decât gropiţe de diferite adâncimi în structura de plastic a discului.

Oricât de isteţ ar fi un program, el are un „trup” al lui, fără de care încetează să mai existe. Tot aşa este cu orice fiinţă creată, „de la heruvimul luminos şi sfânt până la om.” Da, oamenii au un anumit fel de trup, iar îngerii au un cu totul altfel de trup, dar toţi, fără excepţie, au fost creaţi ca un templu în care să locuiască Creatorul. Şi, mai important, toţi au libertatea să se deconecteze de la izvorul vieţii, dacă ţin neapărat, iar rezultatul acelei deconectări este moartea, dispariţia veşnică (vezi ultima parte a capitolului „S-a sfârşit” din Hristos, lumina lumii).

Acum, există versete care vorbesc apăsat că Satana va fi ucis de oameni şi nu de Dumnezeu:
„Pentru că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu, iată că voi aduce împotriva ta nişte străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare, şi-ţi vor pângări frumuseţea. Te vor arunca în groapă, şi vei muri ca cei ce cad străpunşi de lovituri, în mijlocul mărilor” (Eze 28:6-8).

„Vei muri de moartea celor netăiaţi împrejur, de mâna străinilor! Căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu” (Eze 28:10).

Ce se întâmplă aici? Cum este posibil ca un heruvim strălucitor, care altădată umbla prin mijlocul pietrelor scânteietoare, în lumina directă a slavei lui Dumnezeu, să ajungă acum să fie terfelit de oameni? Cum este posibil ca nişte “popoare asupritoare” să-i pângărească frumuseţea, să-l străpungă cu lovituri de sabie şi să-l arunce în groapă? Cum se poate ca el, biruitorul neamurilor, să poată fi omorât de mâna străinilor? Pare ciudat, nu? Şi totuşi, cum pot fi explicate aceste versete altfel decât aşa? Singura alternativă ar putea fi că Dumnezeu trimite nişte civilizaţii războinice, mai “asupritoare,” de pe alte planete, dotate cu arme potrivite pentru duhuri, ceea ce este aberant, cu mult mai SF decât li se pare unora poziţia noastră.

În lumina acestor versete, priviţi explicaţia următoare:

„Noi nu trebuie să-L privim pe Dumnezeu ca aşteptând să-l pedepsească pe păcătos pentru păcatul său. Păcătosul aduce el însuşi pedeapsa asupra lui. Propriile lui acţiuni declanşează o suită de circumstanţe care produc un rezultat sigur. Fiecare călcare a Legii se întoarce împotriva păcătosului, lucrează în el o schimbare a caracterului şi-l determină să păcătuiască din nou cu mai multă uşurinţă. Alegând să păcătuiască, oamenii se despart de Dumnezeu, se desprind de sursa binecuvântării, şi rezultatul sigur este ruina şi moartea” (The Ellen G. White 1888 Materials - vol 4, pag. 1574).

Se aplică acest principiu şi îngerilor răi, sau numai oamenilor? Orice păcătos aduce asupra lui pedeapsa ca o consecinţă firească a deciziilor lui, deoarece “propriile lui acţiuni declanşează o suită de circumstanţe care produc un rezultat sigur.”

Care sunt acţiunile diavolului în această încleştare finală? El se prezintă în faţa păcătoşilor chemaţi la viaţă după mileniu, şi le spune că planeta şi rasa umană nu pot fi salvate decât printr-un atac militar asupra Cetăţii Sfinte. Planul lui este acceptat şi pus în aplicare. Această acţiune declanşează “o suită de circumstanţe” care aduc nimicirea totală a păcătoşilor de pe pământ, îngeri sau oameni. Care sunt acele circumstanţe?

Ei bine, circumstanţele sunt explicit prezentate în Spiritul Profeţiei, şi nu trebuie să presupunem nimic la acest subiect. Coaliţia aceasta nebună de îngeri şi oameni fabrică arme şi se pregătesc să atace Noul Ierusalim. Dar exact în acel moment începe pe firmament – sau poate în mintea fiecăruia – filmul Marea Controversă, în toate detaliile ei, de la rebeliunea lui Lucifer până în prezentul acela cumplit. Adevărul devine insuportabil, ucigător. Se reped unii asupra altora, şi “se ajută unii pe alţii” să se nimicească. Forţa teribilă a acelor arme detonate în încleştarea finală dă foc planetei, iar holocaustul declanşat mistuie pe toţi locuitorii pământului, îngeri sau oameni. Se împlineşte literal declaraţia: “Cine pune mâna pe sabie, de sabie va pieri.” Se împlineşte literal profeţia: “Vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare.”

Azazel a fost astfel dus în pustie de „un om pregătit,” un loc de unde nu se va mai întoarce în veci, şi va pieri „de moartea celor netăiaţi împrejur, de mâna străinilor! Căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu” (Eze 28:10).

Credeţi că Dumnezeu aşa a vorbit?

Unii nu cred că Dumnezeu aşa a vorbit. Ei cred mai degrabă minciunile diavolului, că distrugerea şi moartea vin din mâna lui Dumnezeu, ca o pedeapsă pentru insubordonare.

Dar viitorul este în faţa noastră, şi ne vom lămuri curând cine omoară pe păcătoşi, îngeri sau oameni. O concepţie corectă despre caracterul lui Dumnezeu acum va fi singurul element care ne va face atunci să privim demonstraţia despre capacitatea distructivă a păcatului de pe zidurile Noului Ierusalim, şi nu din mijlocul străinilor care vor ridica sabia împotriva îngerilor căzuţi.

 

PDF * DOC