„Dă-ne nouă astăzi...

Joi, 1 februarie 2007 - Gili Cârstea

libertate de conştiinţă din partea bisericilor majoritare, precum dăm şi noi libertate de conştiinţă propriilor noştri membri.”

Această rugăciune nu a fost niciodată rostită de un pastor adventist sau de membrii vreunui comitet, deoarece, dacă ar rosti-o, iar Dumnezeu ar răspunde, majoritatea bisericilor noastre din Europa ar trebui să-şi încheie activitatea. Şi totuşi, câtă nevoie are biserica rămăşiţei de oameni conştienţi de valoarea libertăţii de conştiinţă mai întâi pentru membrii noştri.

Zilele trecute, într-o mare comunitate românească din diaspora, a avut loc un eveniment care s-a repetat în multe alte biserici adventiste. Un instructor al şcolii de sabat a descoperit recent “farmecul inegalabil” al lui Hristos în solia 1888. Inima lui s-a aprins de dragostea agape, şi este greu, dacă nu imposibil, să păstrezi doar pentru tine ceva atât de preţios. Aşa că a luat decizia să ofere grupei lui câteva pagini cu paragrafe ale sorei White despre acest subiect. A făcut acest gest cu modestie şi reţinere, fără să epateze sau să şocheze pe cineva cu afirmaţii pompoase.

Reacţia a fost promptă şi categorică: Dirigintele şcolii de sabat l-a interpelat imediat în pauză, la sesizarea unui prezbiter care a urmărit scena, şi a fost invitat la prima şedinţă a comitetului. Cu dragoste şi respect, fraţii din comitet l-au anunţat că ei nu sunt de acord cu credinţa şi iniţiativa lui, motiv pentru care l-au avertizat că-i vor retrage funcţia de delegat la alegerile de la Uniune, cu care fusese investit. De asemenea, l-au avertizat că vor fi obligaţi să ia măsuri împotriva lui, în cazul în care nu renunţă. Fratele pastor a subliniat că este dispus să rişte ca el să se supere pe ei, decât să permită introducerea ereziilor în biserică. Sigur, au ţinut să specifice că are libertatea să creadă tot ce vrea el despre 1888, dar să se abţină de a vorbi altora despre aşa ceva fără aprobarea lor.

Suntem dispuşi să recunoaştem statului, sau bisericilor majoritare, o asemenea autoritate? Nicidecum. Biserica noastră îşi apără cu dârzenie dreptul de a crede, de a practica şi de a comunica liber şi oricui credinţa ei. Există un departament specializat în libertatea de conştiinţă, care a ajuns un fel de minister de externe al bisericii, şi care veghează asupra dreptului bisericii de a participa la viaţa publică în de acord cu credinţa noastră specifică, oricât de aberantă sau periculoasă ar părea ea în ochii altora.

Şi interesant, bisericile majoritare şi autorităţile ne recunosc dreptul, cel puţin până în prezent, de a tipări şi distribui literatura noastră fără restricţii, de a organiza campanii de evanghelizare, de a poseda studiouri de radio sau televiziune şi de a ocupa funcţii de răspundere în societate. Nu ne-au cerut să plecăm din ţară dacă nu ne place credinţa adevărată, majoritară. Nu ne obligă să le cerem lor părerea dacă este bună sau nu credinţa noastră. Nu au pretenţia să stabilească ei dacă avem voie să deschidem gura sau nu cu privire la chestiuni de credinţă. Nu ne ameninţă că ne retrag cetăţenia dacă mai insistăm să punem în pericol dreapta credinţă a poporului cu “heterodoxiile” noastre.

Departamentul “Libertate de conştiinţă” se mândreşte cu asemenea realizări, organizează festivaluri şi dă slavă lui Dumnezeu pentru succesele obţinute în acest domeniu. Cum de nu se sesizează el din oficiu în faţa gravelor încălcări ale libertăţii de conştiinţă din interiorul bisericii? De ce pretindem din partea păgânilor un tratament preferenţial, pe care nu suntem dispuşi să-l acordăm propriilor membri? Ce drept are un popor să-şi expună public credinţa, când credinţa lui nu poate fi păstrată decât prin control strict, ameninţare şi intimidare?

Fraţii din comitetul respectiv sunt convinşi că ei nu au încălcat cu nimic dreptul la libertate de conştiinţă al fratelui instructor. “Conştiinţă, nu? Bun, în conştiinţă poate să creadă ce vrea el, are toată libertatea. Să vorbească nu are voie.” Cam aşa văd ei libertatea de conştiinţă.
Orice regim dictatorial, oricât de blestemat ar fi el, recunoaşte dreptul oricui de a crede orice, atâta timp cât nu deschide gura, deoarece ştie că, oricum, nu poate controla acest domeniu. Nici chiar Sinedriul, stăpânit deplin de Satana, nu avea astfel de pretenţii, mulţumindu-se să ameninţe cu excluderea doar pe cei care “vor mărturisi,” adică vor susţine public, verbal, că Isus este Mesia.

Dacă Pavel are dreptate când spune că “prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” (Rom 10:10), cine îşi asumă răspunderea să împiedice pe cineva să mărturisească “cu gura” neprihănirea pe care o obţine “prin credinţa din inimă”? Să fie acesta motivul pentru care poporul nostru încă nu a ajuns la mântuire?

Fratele instructor putea să facă apel la dreptul lui de a mărturisi neprihănirea pe care a descoperit-o, mai ales că era vorba despre lucrările sorei White. Dar el a ales să se supună deciziei bisericii reprezentată acolo de comitet. Şi-a luat angajamentul că va merge în faţa grupei şi va rezolva incidentul foarte simplu: “Stimaţi fraţi, vă rog să-mi înapoiaţi materialul pe care vi l-am dat sabatul trecut, deoarece comitetul comunităţii nu este de acord ca dumneavoastră să citiţi asemenea lucrări.”

Ei bine, comitetul nu a fost de acord cu o asemenea formulare. I-au propus să nu amestece comitetul, ci să le spună simplu că este decizia lui. Dar era o minciună grosolană, pe care fratele a refuzat-o, deoarece nu era decizia lui, ci a lor. Nu doreau să-şi asume responsabilitatea, să observe fraţii că sunt trataţi ca nişte marionete. Aceasta se cheamă politică, iar noi credem că ea nu are ce căuta în biserica lui Hristos, oricât de sfinte şi nobile ar fi motivele invocate.

Noi nu ne plângem aici de tratament abuziv; doar ne întrebăm cum se face că nu practicăm în interior ceea ce pretindem celor de afară. Şi ne rugăm să vină ziua când pastorii şi comitetele noastre vor începe şedinţele cu rugăciunea: “Dă-ne nouă astăzi libertate de conştiinţă din partea bisericilor majoritare, precum dăm şi noi libertate de conştiinţă propriilor noştri membri.”

 

 

PDF * DOC