Controversa continuă

Marți, 30 ianuarie 2007 - Gili Cârstea

Cartea lui Iov este o descriere perfectă a conflictului care se desfăşoară acum în biserică. O tabără, majoritară, susţine cu înfocare teologia populară a pedepsei lui Dumnezeu. Cealaltă tabără, o minoritate neglijabilă, îndrăzneşte să pună în discuţie poziţia tradiţională a bisericii, propunând o înţelegere cu totul diferită despre caracterul lui Dumnezeu, rolul şi scopul legii, originea răului şi reacţia lui Dumnezeu faţă de copiii Săi rebeli.

Elifaz, Bildad, Ţofar şi Elihu sunt apărătorii doctrinei tradiţionale, şi au în spate o statornicie doctrinală care a rezistat multor secole de frământări teologice. Concepţia lor despre dreptatea şi autoritatea lui Dumnezeu este copiată din mentalitatea acestei lumi, care nu poate funcţiona fără pedepse impuse prin lege. Pentru a supravieţui, lumea nelegiuirii are nevoie de legi şi autorităţi puternice care să aplice pedepsele. Oricât de bună ar fi o lege, lumea fărădelegii nu o apreciază decât datorită fricii generate de pedeapsă. De aceea sistemul juridic al lumii cere automat o puternică forţă poliţienească, un sistem de supraveghere bine pus la punct şi o reţea de închisori sigure, care să garanteze o corectă aplicare a pedepselor impuse de lege.
Tabăra reprezentată de cei patru are profund respect pentru Dumnezeu, un respect dus chiar până la teama sfântă. Sunt îngroziţi de ceea ce lor li se pare a fi o uşurătate nebunească în exprimările lui Iov. Ei văd în prăpădul care a venit asupra lui Iov cea mai puternică dovadă că Dumnezeu pedepseşte pe oameni pentru păcatele lor.

Elifaz şi prietenii nu cunosc conceptul marii controverse. Ei nu ştiu că Dumnezeu se află sub acuzaţii grave din partea unei opoziţii reprezentative, alcătuită din îngerii coalizaţi în jurul celui mai puternic heruvim. Ei nici în ruptul capului nu ar accepta ideea că Dumnezeu a fost dispus să Se lase chemat în instanţă, să-Şi supună cazul unei deliberări publice, pe baza dovezilor, şi să suporte verdictul judecătorilor, oricare ar fi acesta. O asemenea decizie pare nebunească pentru ei, deoarece consideră că Dumnezeu este deasupra legii, iar poziţia Lui de Creator Îi permite să procedeze arbitrar, fără să dea socoteală nimănui. Pentru ei nu există dreptate fără pedeapsă, aşa cum nu poate exista justiţie fără amenzi sau privare de libertate.

Afară de bunul simţ al acestei concepţii, Elifaz se sprijină şi pe sugestiile unui “duh” cu înfăţişare necunoscută, care susţine concepţia populară despre caracterul lui Dumnezeu. Spiritul sugerează că Dumnezeu este îndreptăţit să menţină o dictatură în univers, deoarece nu are încredere în slujitorii Săi, care sunt plini de “greşeli” şi astfel potenţiali infractori până la proba contrarie (Iov 4:12-21).

Exact acestea sunt şi argumentele taberei care apără în zilele noastre poziţia tradiţională despre Dumnezeu. Deşi declarativ şi sporadic recunosc tema marii controverse, ei se dovedesc la ani-lumină depărtare de acest concept unic adventist. Deşi cred că Dumnezeu a fost acuzat de Satana, ei se împotrivesc vehement ideii că Dumnezeu ar putea cumva să Se lase inculpat şi să apară într-un proces public, la discreţia juriului universal. Ei neagă stăpânirea şi controlul lui Satana asupra planetei, fiind astfel puşi în situaţia fără ieşire de a vedea pe Dumnezeu la originea tuturor devastărilor planetare. Ei cred că Dumnezeu, fiind deasupra legii, poate folosi violenţa pentru a stârpi opoziţia şi totuşi să rămână drept, adică la adăpost de orice suspiciune de călcare a legii. Ei cred că Dumnezeu va spune în final: “Da, Eu am omorât miliarde de oameni şi îngeri, iar voi toţi aţi ajuns să înţelegeţi acum că am procedat corect şi că nu exista altă cale.” Aşa cred ei că se va încheia istoria păcatului.

Tabăra care contestă poziţia tradiţională este reprezentată de Iov. Acesta, deşi nu ştia nici el prea multe despre marea controversă, nu este dispus să accepte implicarea lui Dumnezeu în administrarea pedepsei pentru păcat. Da, el constată prăpădul care s-a abătut asupra lui, dar respinge categoric soluţia facilă că acesta este rezultatul păcatelor lui, aşa cum insistau ceilalţi.

Iov avea câteva concepte fundamentale la care nu putea renunţa, şi care îl duceau la concluzia logică pe care o apăra:

- El iubea legea lui Dumnezeu pentru valoarea ei morală, pentru viaţa frumoasă şi deplină pe care o produce aceasta. El aprecia neprihănirea nu pentru interesele egoiste ale inimii fireşti – teama de pedeapsă sau dorinţa de a fi salvat.

- Convins că Dumnezeu nu este la originea răului, el nu-şi permitea să vorbească “nebuneşte” despre Dumnezeu, acuzându-L pentru cele ce i s-au întâmplat.

- Dacă nu Dumnezeu a produs nenorocirile, atunci cu siguranţă este altcineva la originea lor: “Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; el acopere ochii judecătorilor; de nu el, apoi cine altul?” (Jov 9:24). Iov nu cunoştea disputa dintre Dumnezeu şi Satana, dar ştia bine că “pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit,” ceea ce astăzi este contestat de o mare parte dintre membrii bisericii. Ei cred că Dumnezeu este stăpânitorul acestei lumi, şi de aici logica simplă că El este la originea dezastrelor.

Toate aceste concepte le împărtăşim şi noi, cei care apreciem frumuseţea neprihănirii astăzi. În plus, noi am fost binecuvântaţi, prin Spiritul Profeţiei, cu o largă viziune despre marea controversă, şi am acceptat lumina crescândă despre neprihănirea lui Hristos, cu totul necunoscută lui Iov. Observăm cu durere că “ochii judecătorilor” sunt acoperiţi de cel rău, deşi Dumnezeu face eforturi fenomenale să ţină în loc vânturile pământului ca ei să vadă frumuseţea neprihănirii şi “slava lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”

Iov se întreba cu oarecare rezerve: “Dacă nu el, atunci cine altul?”

Pentru noi, aceasta a devenit o certitudine, şi nu este nevoie să aşteptăm mileniul ca să ne minunăm alături de nelegiuiţii tuturor veacurilor că “acesta este omul care zguduia împărăţiile” şi “prefăcea pământul într-o pustietate.”

Finalul acestei controverse, care se desfăşoară acum în aproape toate comunităţile noastre, nu poate scăpa nimănui:

“După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, i-a zis lui Elifaz din Teman: ‘Mânia Mea S-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov. Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov, şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov” (Iov 42:7-8).

 

PDF * DOC