O credință inteligentă

Marți, 23 ianuarie 2007 - Gili Cârstea

Domnul ne îndeamnă deseori, pe paginile Spiritului Profetic, să avem o credinţă inteligentă:

“Nu avem nevoie de o religie a senzaţiilor, ci de o religie clădită pe credinţă inteligentă” (RH 9 apr 1889).

“Domnul poate face puţin pentru poporul Său, din cauza credinţei lor limitate. Pastorii nu au prezentat poporului pe Hristos în plinătatea Sa, nici în comunităţi şi nici în câmp, şi astfel poporul nu are o credinţă inteligentă” (RH 3 sept 1889).

Ce înseamnă “credinţă inteligentă?” Există mai multe feluri de credinţă? Se pare că da, iar sora White era destul de îngrijorată, după 1888, constatând că biserica se îndreaptă tot mai mult spre o religie bazată pe senzaţii, pe stârnirea emoţiilor prin manipularea adevărurilor mântuitoare. Metoda după care adevărul este rostit de la amvon, sau publicat în reviste, iar poporul îl primeşte şi se conformează exigenţelor lui, nu produce o credinţă inteligentă. Da, ea produce o obedienţă ce simulează unitatea în credinţă şi păstrează intactă coeziunea bisericii, dar niciodată nu va produce un popor capabil să reflecte plinătatea lui Hristos, trupul Lui ajuns la maturitatea creştină.

Acesta este motivul pentru care avem câteva milioane de membri zeloşi pentru însemnele denominaţionale, dar cu totul nepregătiţi pentru nunta Mielului. Ei sunt mişcaţi până la lacrimi în faţa unei prezentări sensibile a lui Hristos pe cruce, dar gata să te sfâşie dacă îndrăzneşti să aminteşti ceva despre solia Martorului Credincios, ca şi când cele două personaje ar fi diferite.

Dumnezeu nu poate încheia lucrarea Sa cu un popor imatur, legănat într-o religie a simţurilor. Oricât de puternic şi mişcător ar fi un adevăr rostit de la amvon, el nu va produce o credinţă inteligentă dacă ascultătorii nu sunt convinşi că ei trebuie să asimileze acel adevăr personal, după recomandarea lui Iacov: 

“Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” (Iacov 1:25).

Privită la suprafaţă, aşa cum se întâmplă de obicei, legea nu este decât un set de instrucţiuni comportamentale. Privită adânc, legea desăvârşită a libertăţii este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu, caracter ce trebuie inscripţionat pe tablele de carne ale unei inimi noi, după cerinţele noului legământ. Scrisă pe tablele de la Sinai, legea a devenit o “slujbă aducătoare de moarte” (2 Cor 3:7). Scrisă în inima omenească, aşa cum am văzut în Hristos, legea devine un “duh dătător de viaţă” (1 Cor 15:45).

Credinţa inteligentă îşi adânceşte privirile în legea desăvârşită, pătrunzând dincolo de suprafaţă, descoperind cum neprihănirea lui Hristos a fost generată de legea aşezată în templul sufletului Său. Doar o astfel de cunoaştere personală a lui Hristos ne va feri de ofertele ameţitoare ale lui Baal, toate profitând de înclinaţia inimii fireşti către sentimentalism ieftin.

În zilele noastre eterul vibrează puternic de strigătul numelui lui Hristos, ca şi când omenirea s-ar fi întors în masă la Dumnezeu. Din păcate, Cel onorat este doar un personaj istoric, al Cărui nume magic este rostit ca o mantra aducătoare de noroc deghizat în succes. Biserica noastră nu face excepţie, recunoscând verbal că Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa, dar negând cu vehemenţă că Dumnezeu doreşte să repete cu fiecare dintre noi experimentul glorios pe care l-a demonstrat în Hristos.

Urmaşii lui Hristos din ultima generaţie nu vor ajunge la această realitate a planului de mântuire decât atunci când fiecare, personal, sub călăuzirea Duhului Sfânt, va studia profund legea lui Dumnezeu aşezată în Hristos, descoperind acolo scopul lui Dumnezeu din veacuri veşnice şi idealul înalt pus în faţa fiecărui suflet.

“Datoria de a studia Scripturile nu este opţională, o sarcină de care nu depind prea multe lucruri. Domnul cheamă cu seriozitate pe fiecare credincios să studieze Cuvântul Său, ca ei să aibă o credinţă inteligentă, bazată pe cunoaşterea adevărului. El trebuie să sape după adevăr aşa cum se sapă după comori ascunse. El trebuie să cerceteze Scripturile, comparând verset cu verset, pregătindu-se astfel să devină un lucrător cu Dumnezeu într-o lucrare mult mai vastă. Fiecare trebuie să aibă credinţă pentru sine, deoarece individual va trebui să ducem până la capăt, “cu frică şi cutremur,” mântuirea noastră, înţelegând că Dumnezeu este Acela care lucrează în noi şi voinţa şi înfăptuirea după buna Lui plăcere” (MM 1 mai 1892).

 

PDF * DOC