Din loialitate față de biserică și stat

29 octombrie 2006 - Gili Cârstea

Rolf şi Johnny s-au trezit la a doua înviere, şi nu înţeleg de ce. Ei au fost buni adventişti toată viaţa lor, iar acum, se pare, au fost sortaţi de partea greşită a baricadei. Vor o explicaţie, înainte de a ajunge să dea socoteală în faţa marelui tron alb, aşa că cer o audienţă la Petru. Acesta îi primeşte cu bucurie şi ascultă necazul lor.

Johnny: Hi, sfinţia ta.

Rolf: Heil Hitler!

Petru: Oh, nu e cazul să vă formalizaţi, eu am rămas acelaşi pescar umil. Care este problema?

Johnny: Păi, noi am fost adventişti serioşi, născuţi în credinţă, educaţi la măsuţa cu nisip. Eu sunt american, iar Rolf este german. Am păzit sabatul, am plătit zecime, am făcut lucrare misionară, am fost în relaţii bune cu biserica şi pastorul, am participat la şcoala de sabat regulat, am respectat reforma sanitară. De ce nu am fost înviaţi la prima înviere?

Petru: A, deci nu sunteţi din ultima generaţie... înţeleg. Recunosc, nu sunt familiarizat cu cazul vostru... Prin urmare, voi aţi murit înainte de a doua venire, da?

Rolf: Adică ne-am omorât unul pe altul, Heil Hitler!

Petru: Cum aşa?

Rolf: Eu apăram Vaterland, eram servant pe o baterie antiaeriană, iar el a venit cu B-24 Liberator să bombardeze Al Treilea Reich. El a lansat bomba care m-a omorât pe mine, iar eu am tras proiectilele care i-au doborât lui avionul, Heil Hitler!

Petru: Rolf, te rog, nu e cazul să saluţi la fiecare vorbă. Înţeleg, patriotism, dragoste de ţară, dragoste de Führer, dar acum gata, toate sunt istorie. Relaxează-te. Deci voi aţi trăit în timpul celui de-al doilea război mondial... Şi v-aţi omorât reciproc... Ciudat. Păi ce căutaţi voi pe câmpul de luptă, nu eraţi adventişti?

Johnny: Ba da, aşa cum am spus.

Petru: Şi voi, ca urmaşi devotaţi ai lui Hristos, nu aţi citit în Scriptură ce am păţit eu când am pus mâna pe sabie? Noi eram sălbatici, nu ştiam nimic despre conflicte şi violenţă, deşi Învăţătorul a pierdut mult timp să ne bage în cap că urmaşii Lui nu trebuie să folosească sabia. Ce fel de evanghelie s-a predicat în timpul vostru?

Rolf: Biserica a decis că participarea la război este după voia Domnului, iar Führer, Heil Hitl... err... Să trăiţi?!?... Nu ştiu cum să spun... Führer este omul lui Dumnezeu şi a adus Vaterland la mare prosperitate.
Johnny: Şi la noi a fost la fel. Fraţii de la Conferinţă au studiat Scriptura cu seriozitate şi au aflat că membri bisericii pot să servească patria atunci când aceasta este în pericol. Aşa că ne-am înrolat fără prea mari mustrări de conştiinţă.

Rolf: Noi am apărat Vaterland! Voi sunteţi agresori, şi aţi venit peste noi să ne omorâţi. Eu am fost în legitimă apărare.

Johnny: Adevărat, dar dacă nu veneam noi la timp, deveneai şi tu agresor. Ai uitat de Polonia, Cehoslovacia, Franţa, Danemarca, Norvegia? Ce căutaţi acolo?

Petru: Băieţi, stop! Gata cu propaganda, am înţeles. Fiecare aţi apărat patria şi democraţia. Ok, am înţeles, aţi slujit binele după toată lumina pe care aţi avut-o. Şi ziceţi că pastorul şi comunitatea v-au dat aprobarea să vă înrolaţi în armată?

Johnny: Da, chiar s-au făcut servicii divine speciale, cu defilări, steaguri şi arme... Am cântat cu toţii plini de emoţie God Bless America...

Rolf: Şi la noi la fel. Fraţii au spus că nationalsozialismus este bun pentru Vaterland şi pentru biserica noastră. Am fost înrolaţi la Hitler Junge şi BDM. Revista adventistă a scris frumos despre Führer, şi noi toţi am votat pentru el.

Johnny: Da, şi după aia s-a văzut cât de bun a fost Führer: Bătrâni, bolnavi, ţigani, evrei – toţi la gazare şi apoi la crematoriu...

Rolf: Minciuni...

Petru: Am zis să terminaţi cu cearta, da? Bun. Rolf, vreau să ştiu cum a fost atunci când Führerul a început persecutarea evreilor. Cum a reacţionat biserica?

Rolf: Evreii au omorât pe ambasadorul nostru la Paris. Atunci populaţia s-a revoltat împotriva lor... Pastorul a spus că nu este bine să dăm semnale greşite autorităţilor, aşa că am dat afară din biserică pe toţi membrii de origine iudaică.

Johnny: Dar cu reformiştii care au dorit să se întoarcă în biserică ce aţi avut? De ce le-aţi refuzat intrarea?

Rolf: Au dorit să se întoarcă doar ca să scape de persecuţie, căci autorităţile au interzis biserica lor.

Petru: Ce fel de persecuţie? Nu erau şi ei adventişti ca şi voi?

Rolf: Ba da, dar ei se opuneau încorporării, refuzau să lupte pentru patrie şi spuneau că serviciul militar este călcare de sabat.

Johnny: Şi nu era?

Rolf: Fraţii au spus că nu este călcare de sabat.

Petru: Măi băieţi, treaba este complicată rău de tot. Deci, Dumnezeul american spunea bisericii Lui că războiul împotriva Germaniei naziste este justificat. Iar Dumnezeul nazist spunea şi el bisericii Lui că războiul pentru spaţiu vital este justificat. Şi înţeleg de la voi că vă sprijiniţi apărarea pe argumentul că aceasta a fost decizia oficială a bisericii, pe care n-aţi avut tăria să o încălcaţi.

Johnny: Exact. Noi am fost învăţaţi că biserica în sesiune este glasul lui Dumnezeu pe pământ. Ne-am temut să punem în discuţie planul lui Dumnezeu pentru noi.

Rolf: Şi noi la fel. Poporul german are respect pentru autoritate. Noi iubim ordinea şi urâm nesupunerea faţă de conducători. Ce se alege de o biserică atunci când fiecare face cum îl taie capul? Ordinea este geniul poporului german, iar noi, ca adventişti, ne supunem deciziilor bisericii.

Petru: Şi ce s-ar fi întâmplat, Rolf, dacă nu te supuneai deciziei bisericii şi refuzai încorporarea?

Rolf: Păi, în primul rând eram trimis în lagăr alături de evrei şi ţigani, iar comunitatea de acasă mă excludea din biserică, aşa cum i-au exclus pe reformişti. În comunităţile noastre de atunci, să fii asemănat cu reformiştii era la fel de rău ca şi când ai fi fost evreu. Autorităţile au luat măsuri împotriva lor, fiind declaraţi trădători de neam, duşmani pentru Vaterland şi pentru Führer. Heil Hi... Scuze...

Petru: Deci riscai lagărul de concentrare. Şi tu, Johnny?

Johnny: La noi nu a fost aşa de complicat. Biserica nu ne excludea, dar ajungeam de râsul prietenilor, căci eram socotiţi fricoşi şi laşi. Sigur, exista ameninţarea curţii marţiale, la un refuz categoric. Puteam să ne înrolăm necombatant dar, cum să spun... propaganda era puternică, şi toţi simţeam că patria şi democraţia au nevoie de noi. Era ceva în aer care ne împingea spre război. Să nu fi priceput noi despre ce este vorba? Oricum, Scriptura părea clară, ca să vă citez pe dumneavoastră: Spuneaţi să fim supuşi „oricărei” stăpâniri omeneşti. Ţineţi minte, 1 Petru 2:13-14; sau, mă rog, în prima parte a scrisorii, căci pe vremea aia nu existau capitole şi versete.

Petru: Bine... Ce să spun... Se pare că argumentele voastre sunt destul de puternice: Loialitate faţă de biserică, supunere faţă de autoritate; şi sunt flatat că aţi citit scrierile mele. Acum, înţeleg că doriţi să aflaţi dacă eu mai susţin ce am scris în Epistola mea.

Băieţi, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ştiţi, înainte de a apărea în faţa tronului. Eu am avut ocazia să vorbesc cu câţiva tineri contemporani cu voi, şi care au fost chemaţi la prima înviere. Câţiva sunt din Vaterland, cum spui tu, Rolf. Ei au fost condamnaţi şi trimişi în lagăre de concentrare deoarece au refuzat statutul de combatant în armata germană. Au murit acolo din cauza tratamentului inuman. Societatea i-a condamnat, biserica i-a dispreţuit, dar aici în cer ei au fost văzuţi ca martiri pentru Hristos. Unul dintre ei, Erich, spunea că a fost extrem de dificil să se împotrivească spiritului de gloată. Alături de biserică avea siguranţă fizică şi spirituală. Avea protecţia statului şi asigurarea protecţiei divine, aşa cum o reprezenta conducerea bisericii. De partea cealaltă, perspectivele erau sumbre. Odată acuzat de partid ca trădător, pierdea nu numai protecţia civilă, ci şi garanţia harului divin, căci biserica lua imediat măsuri disciplinare. Au citit şi ei Epistola mea, dar nu au interpretat-o ca voi. Ei au înţeles corect ce am vrut eu să spun. Cezarul trebuie respectat, atâta timp cât se ocupă de domeniul lui. Dar când el cere ceea ce numai Dumnezeu are dreptul să primească, atunci lucrurile se schimbă, oricât de dramatice ar fi consecinţele.

Am scris eu aşa în prima mea Epistolă, dar voi aţi uitat ce s-a întâmplat cu noi, ucenicii? Am avut şi noi dilema aceasta, dacă ascultăm sau nu de autorităţi. Ia zi, Johnny, unde scrie, că te văd mai studiat...

Johnny: Fapte 4:19 şi Fapte 5:28-32, adică pe la începutul cărţii.

Petru: Foarte bine. Nu era corect din partea voastră să comparaţi ce am spus în Epistole cu ceea ce am făcut atunci când am fost confruntat cu o situaţie asemănătoare? Şi aţi mai avut şi alte exemple. Rolf, tu ai auzit de cei trei tineri evrei pe câmpia Dura?

Rolf: Eu nu citesc poveşti cu evrei... Ah, scuze... Atunci, cu chipul de aur al lui Nebucadneţar?

Petru: Exact. Acolo lucrurile au fost ca în cel de-al Treilea Reich. Aveau chiar şi svastica voastră, sau, mă rog, voi aţi luat-o de la ei. Ca şi Adolf Hitler, Nebucadneţar era pornit după spaţiu vital. Dorea să creeze un imperiu global prin forţa armelor. Erau acolo în câmpie mulţi alţi evrei din provincii, dar ei s-au plecat în faţa chipului, spunând prin aceasta că sunt de acord cu planurile împăratului. Crezi că a fost uşor pentru cei trei tineri să rămână în picioare? Citiseră şi ei pe Ieremia, care le spunea din partea Domnului să nu se opună împăratului Babilonului şi să plece în robie. Aceasta nu însemna că toate cerinţele împăratului erau legitime. Cei trei tineri riscau şi ei lagărul de concentrare, ca voi, dar pentru ei crematoriul ardea chiar sub ochii lor. Ce mare pagubă dacă se plecau şi ei puţin? Parcă interesa pe cineva ce fac ei acolo în mulţime...

Altceva era în joc, lucru la care voi nici nu v-aţi gândit. Acolo era un conflict între împărăţia întunericului şi împărăţia luminii. Satana încerca să instaureze împărăţia lui Dumnezeu pe pământ prin mijloacele lui violente. Planul împăratului, cu toată statuia de aur, refuza descoperirea divină şi instaura dictatura pentru milenii. Aşa cum s-ar fi întâmplat şi dacă Führerul lui Rolf ar fi reuşit în scopurile lui criminale. Rolf a dat o mână de ajutor la ridicarea imperiului, crezând că luptă pentru binele omenirii. Sigur că rasa pură ar fi profitat o perioadă de sclavia în care ar fi fost aduse celelalte popoare, dar natura tiraniei fiind ceea ce este, ea înghite în final chiar pe închinătorii ei. Acum, este adevărat, voi nu v-aţi gândit că situaţia în care v-aţi găsit voi poate fi la fel de importantă ce aceea din câmpia Dura. Dacă v-ar fi spus cineva că este la fel de importantă, poate luaţi altă poziţie atunci. De aceea sângele vostru va fi cerut din mâna altora, care trebuiau să ştie, care erau puşi să ştie aceste lucruri. Aceasta însă nu vă eliberează de consecinţele alegerii voastre.

Cu voi s-a întâmplat ca şi cu alianţa popoarelor venite împotriva lui Iosafat: S-au ajutat să se omoare unii pe alţii. Ca urmare a alegerii voastre libere, v-aţi aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Cine este de vină? Aţi făcut o alegere greşită, spre a vă salva viaţa şi onoarea religioasă. Acum sunteţi aici. Alţii au făcut alegerea corectă, riscând lagărul de concentrare şi excluderea din biserică, indiferent de consecinţe. Îmi spuneau băieţii despre care vă vorbeam că ei chiar cu aceasta s-au confruntat atunci. Au considerat că nu pot face altfel chiar dacă se va dovedi că biserica şi statul au avut dreptate, iar ei vor fi pierduţi pentru totdeauna.

Dar despre toate acestea veţi discuta curând în altă parte. Eu doar am vrut să vă ajut să înţelegeţi cum se văd lucrurile din perspectiva noastră, cei care nu am ţinut la viaţa noastră „chiar până la moarte.” Unde scrie asta, Johnny?

Johnny: Apocalipsa lui Ioan, mai pe la mijloc...

Rolf: Prin urmare, nu avem nicio şansă?

Petru: Nu cred.

Rolf: Aşa se răsplăteşte loialitatea faţă de biserică şi stat?

Petru: Da, curat loialitate... Heil Hitler!