A moștenit un Nume

7 februarie 2006 - Gili Cârstea

Dacă Domnul Hristos „a moștenit un Nume” (Evr 1:1-4), nu ar fi potrivit să ne întrebăm pe al cui nume l-a moștenit?

Scriptura nu ne oferă prea multe detalii despre evenimentul înfricoşător care s-a petrecut “pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei” (Isa 14:13), dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu S-ar bucura ca prietenii Lui să capete sensibilitatea unei părtăşii cu El în acea suferinţă. Ici şi colo risipite prin Scriptură, El a aşezat ferestre către noi orizonturi, coordonate speciale pentru un popor destinat “să-şi întoarcă privirile spre Cel pe care L-au străpuns,” astfel ca Dumnezeu să aibă libertatea de a deschide pentru poporul Său “un izvor pentru păcat şi necurăţie” (Zah 12:10; 13:1).

O astfel de fereastră specială este pilda vierilor. Mult timp noi am văzut în ea o simplă avertizare pentru conducătorii lui Israel – administratorii viei - aflaţi în ipostaza teribilă de a-L omorî pe trimisul lui Dumnezeu în persoana lui Isus Hristos. Aşezată însă în cadrul mai larg al marii controverse, pilda conţine elemente de o valoare inestimabilă pentru ispăşire şi sacrificiul Fiului lui Dumnezeu.

Pilda Mântuitorului vorbeşte despre încercările repetate ale lui Dumnezeu de a obţine de la administratorii “viei” Sale, biserica, roadele cuvenite, profitul unei investiţii atât de costisitoare precum jertfa Cuvântului lui Dumnezeu. Mesagerii au fost trataţi cu violenţă şi dispreţ, iar în final Proprietarul a trimis pe Fiul Său, considerând că acesta va reuşi să impună mai mult respect şi va fi tratat cu demnitate. Dar iată cum gândeau administratorii:

“Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: ‘Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui’” (Mat 21:38; Marcu 12:7; Luca 20:14).

De ce pune Domnul Hristos în gura lor un asemenea raţionament? Conducătorii lui Israel niciodată nu au făcut asemenea declaraţii, directe sau indirecte. Aici este vorba despre limbajul ascuns al inimii, de motivaţii secrete, ascunse chiar de ochii lor, şi pe care doar Duhul Sfânt le poate citi corect.

Dar de ce spuneau ei “moştenitorul”? De ce nu spuneau “Fiul,” sau pur şi simplu “stăpânul”? De ce a ales Domnul Hristos expresia “moştenitorul,” deşi era vorba chiar de El? Expresia Lui favorită a fost mereu “Fiul omului.” Al cui moştenitor este El şi ce anume a moştenit?

Răspunsul uzual este cel sugerat de Psalmul 2: “Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” Dar ca moştenitorul să moştenească neamurile, proprietarul lor de drept trebuie mai întâi să moară. Există un alt sens al expresiei din pilda vierilor?

Isaia oferă o pistă cu totul deosebită: “Voi scoate o sămânţă din Iacov, şi din Iuda un moştenitor al munţilor Mei; aleşii Mei vor stăpâni ţara, şi robii Mei vor locui în ea” (Isa 65:9)

Prin urmare, moştenirea se referă la “munţii Mei.” Muntele Moria ceresc, numit de Isaia “muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei,” reprezintă sediul, nu neapărat fizic, al guvernării divine. Aici s-au făcut planurile iniţiale pentru popularea universului cu fiinţe inteligente, aici s-a luat decizia intervenţiei divine în cazul unei situaţii de urgenţă şi tot aici Mielul lui Dumnezeu S-a aşezat între vii şi morţi, ca “urgia” să înceteze. Aici Cuvântul a fost “lovit de moarte” pentru păcatele copiilor Săi. Prin acest sacrificiu, un loc a rămas liber, un tron şi-a pierdut Ocupantul, “muntele” adunării dumnezeilor este în aşteptarea unui moştenitor.

Adam a dispreţuit ocazia fenomenală ce i s-a oferit. Căzut în păcat, neamul omenesc oferea slabe speranţe de a produce un candidat pentru acel loc glorios. Şi totuşi, Dumnezeu declară fără echivoc, arătând astfel puternica Lui credinţă în familia de pe pământ, că “Sămânţa” va veni din Iacov, că “Moştenitorul” munţilor Săi va fi ridicat din Iuda. Această declaraţie se potriveşte perfect cu profeţia lui Moise, că profetul care va duce pe Israel la biruinţă va fi ridicat “din mijlocul tău, dintre fraţii tăi” (Deut 18:15).

În urma dispariţiei Cuvântului, Dumnezeu nu a spus nimănui, şi cu atât mai puţin vreunui înger: “Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” (Ps 2:7), deşi un anumit înger a poftit odată acest titlu, iar acel înger a înţeles bine că locul nu putea rămâne vacant decât prin uciderea – direct sau indirect – a Deţinătorului acelei poziţii, Cuvântul. El a avut grijă să creeze în cer o stare de urgenţă care să impună intervenţia Mielului lui Dumnezeu. Se aştepta astfel să devină moştenitorul, să promoveze pe muntele adunării dumnezeilor şi să ocupe tronul vacant.

El a fost teribil de îngrijorat când a auzit în Eden că Sămânţa Femeii va zdrobi capul şarpelui. A înţeles că înalta onoare de a ocupa scaunul vacant şi de a moşteni “munţii” va fi acordată unui Fiu al omului, ridicat din sămânţa lui Iacov. Doar aşa se explică furia cu care a urmărit acest popor, masacrele îngrozitoare pe care le-a reuşit cu ei atunci când se aliau cu el, şi eforturile disperate de a perverti credinţa lui Israel referitoare la originea şi natura lui Mesia.

Diavolul a făcut un raţionament simplu: “Dacă am reuşit să elimin pe Deţinătorul de drept al tronului de pe muntele adunării, de ce nu aş reuşi să scap şi de Moştenitor, mai ales că El va fi la discreţia noastră, născut din femeie, născut sub lege?”

Ce bine se potrivesc în gura diavolului cuvintele “Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.”

L-au omorât şi pe El, dar tot nu au reuşit să pună mâna pe moştenire, căci ea implică un criteriu major pe care ei l-au batjocorit: un NUME. Moştenirea este mai ales un nume, şi nu o poziţie, o proprietate sau o funcţie. Pavel completează magnific:

“După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor” (Evr 1:1-4).

Splendid! Moştenirea este un NUME, şi doar datorită acelui Nume minunat se deschide un drum către muntele adunării dumnezeilor.

Ce fel de nume, al cui nume a moştenit Hristos, după ce a “făcut curăţirea păcatelor” şi a fost aşezat “mai presus” decât îngerii? Evident, al Mielului lui Dumnezeu, Cel care a fost “dat” pentru ca oricine crede în El să nu piară. Posesorul Numelui pierind spre a stopa deconectarea mortală a îngerilor rebeli de la izvorul vieţii, numele a rămas o moştenire pentru oricine va fi dispus să renunţe la sine pentru binele aproapelui.

Dumnezeu a ridicat din Iacov, din sămânţa lui David, un Moştenitor al bogăţiilor rămase disponibile prin moartea Cuvântului, adică Numele şi locul pe muntele adunării dumnezeilor. Omul Isus Hristos a onorat chemarea înaltă care I s-a făcut, prin îndeplinirea misiunii, descrisă astfel de Isaia

“Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi; El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi ‘terebinţi ai neprihănirii,’ ‘un sad al Domnului,’ ca să slujească spre slava Lui” (Isa 61:1-3).

Onorând astfel slava guvernării divine, Fratele nostru mai mare a moştenit Numele şi poziţia Mielului lui Dumnezeu jertfit de la întemeierea lumii.

Generaţia prezentă a urmaşilor lui Hristos ar trebui să acorde atenţie maximă acestui Fiu care a moştenit Numele, căci prin El Dumnezeu ne vorbeşte acum, la “sfârşitul acestor zile” pline de confuzie. Se ascunde şi în inima noastră dorinţa macabră de a-L ucide pe Moştenitor, înlocuindu-L cu hristosul ecumenic promovat astăzi de taina nelegiuirii cu un aşa mare succes?