Scandalul ultimei generații

30 ianuarie 2005 - Gili Cârstea

 

“Biserica Adventistă consideră fragmentarea lumii creştine ca fiind un scandal şi un motiv de slăbiciune pentru propovăduirea creştină.”

Aceasta este poziţia oficială a multor diviziuni ale bisericii mondiale, chiar dacă nu este exprimată atât de clar ca pe situl oficial al bisericii din Franţa.

Dacă ar citi această poziţie oficială a bisericii noastre, Luther s-ar răsuci în mormânt, indignat profund de acuzaţia obscenă care i se aduce. El, părintele celor mai spectaculoase redeşteptări ale mileniului doi, care a scos creştinismul din bezna secolelor de tiranie papală, să fie acum acuzat că a produs scandal în biserică, tocmai de unii care se declară a fi continuatorii reformei protestante. El, care a pus Scriptura în mâna poporului şi a dat gloatelor înrobite o nouă speranţă prin descoperirea îndreptăţirii doar prin credinţă, să fie acum acuzat că a produs "slăbiciune" propovăduirii evangheliei.

La fel de ofensaţi s-ar simţi şi pionierii adventişti, acuzaţi şi ei de scandalul separării din creştinism. Bates, White, Andrews, Crosier, Waggoner, ar fi uimiţi să audă pe urmaşii lor de astăzi cum numesc naşterea mişcării advente un scandal, o piedică în calea propovăduirii evangheliei veşnice până la marginile pământului.

Aceste declaraţii iresponsabile vor să spună lumii că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este pregătită să pună capăt scandalului din creştinism. Demnitarii noştri nu mai suportă fragmentarea din lumea creştină, pentru care au şi ei o vină destul de mare, fiind dispuşi să se întoarcă – chiar şi pe uşa din dos – la mama-biserică una, sfântă, catolică şi apostolică. Uniunea franceză a şi făcut oficial pasul decisiv în această direcţie, fiind acceptată în Federaţia Protestantă din Franţa în decembrie 2003, un conglomerat de biserici protestante ce declară deschis că urmăreasc “unitatea trupului lui Hristos” şi pe care nu demult noi le identificam ca fiind componente ale Babilonului cel mare.

Asemenea declaraţii, însoţite de mişcări ce implică biserica tot mai vizibil în proiectele ecumenice ale doamnei din cârca fiarei profetice, ar fi trebuit să declanşeze un tsunami de proporţii globale în rândul membrilor bisericii rămăşiţei.

Dar nu se întâmplă aşa. Urâciunea aceasta nici măcar nu este remarcată, în clipoceala laodiceană a acestui început de mileniu. Urâciunea aceasta este onorată în Israelul spiritual, căci este văzută a fi soluţia salvatoare la ineficienţa proclamării evangheliei în ultimul secol. Este onorată, căci “idolul acesta vine din Israel” (Osea 8:6), este isprava noastră cea de pe urmă, care va împinge rămăşiţa în mijlocul Babilonului cel mare.

Asemenea gafe monumentale nu s-au mai făcut în poporul ales de la răstignirea Fiului omului, acum două mii de ani. Ne angajăm să participăm la ridicarea unei structuri globale pe care părinţii noştri se pregăteau să o avertizeze că a devenit “un locaş al demonilor, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte.” Strategii adventişti visează o prezenţă masivă şi glorioasă a acestui popor în mijlocul Babilonului spiritual, care să sperie “păsările necurate şi urâte” de acolo fluturând insignele şi banderolele noastre despre solia îngerului al treilea.

Mişcarea adventă a fost ridicată de Dumnezeu să proclame întreita solie îngerească, o avertizare finală că “duhurile necurate” au confiscat creştinismul popular, iar acesta ameţeşte planeta cu vinul unei false evanghelii, anihilând puterea protectoare şi mântuitoare a harului divin. Ni s-a făcut onoarea supremă de a fi purtătorii soliei de har pentru omenire, al treilea Ilie, demascatorul lui Baal şi al proorocilor lui în ultima confruntare din marea controversă.

Evenimentele curente descoperă însă că, dacă trendul actual pe care s-a angajat biserica rămăşiţei va continua, Ilie modern va avea el însuşi nevoie de cineva care să-l cheme afară din Babilon. Acesta va fi adevăratul scandal al ultimei generaţii.